Guvernul României a autorizat compania chineză Lenovo să participe la rețeaua 5G din România printr-o decizie luată în 19 iulie și publicată în Monitorul Oficial nr. 664, scrie G4Media.

Decizia de a permite companiei chineze a fost dată în condițiile în care România are din 2021 o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic.

Decizia a fost semnată de premierul Marcel Ciolacu și se bazează pe un aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), organism condus de președintele Klaus Iohannis.

Lenovo este o companie chineză cu sediul în Beijing și este unul dintre marii producători de hardware din lume.

Iohannis a promulgat în 2021 Legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Legea prevede că furnizorii de comunicaţii vor putea utiliza în reţelele 5G numai tehnologii, echipamente şi programe software de la producători autorizaţi în prealabil prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al CSAT.

Legea conferă ultimul cuvânt Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în ceea ce priveşte autorizarea proiectelor şi exclude practic compania chineză Huawei de la operaţiunile de realizare a echipamentelor.

Pentru a putea participa la construirea reţelelor de telecomunicaţii 5G în România, o companie trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; b) are o structură transparentă a acţionariatului; c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică; d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.

Legea arată că avizul conform al CSAT „se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale” – trimitere la parteneriatul strategic cu SUA, care au adoptat o poziție extrem de critică la adresa Chinei în general și a companiei Huawei în particular.

CSAT este o instituție condusă de președintele României, din care fac parte mai mulți miniștri și șefi de servicii secrete. Deciziile în CSAT se iau cu unanimitate. Președintele Iohannis a spus în repetate rânduri că își dorește ca România să realizeze rețeaua 5G cu parteneri din statele membre NATO.

Reamintim că Legea 5G a fost precedată de un memorandum semnat la Washington în august 2019 în prezența președinților Klaus Iohannis și Donald Trump.

„Cu ocazia vizitei a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanţa securităţii reţelelor de comunicaţii wirlles de generaţia a V-a pentru asigurarea prosperităţii, dar şi a securităţii naţionale. În România se pregăteşte o procedură publică pentru asta şi eu cred că toată lumea s-ar bucura dacă am avea mai multe oferte, inclusiv din partea americană. Aici este vorba de firme private care vor veni şi noi sperăm să se întâmple acest lucru, însă memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifică câteva criterii de transparenţă, de compatibilitate cu statul de drept şi aşa mai departe”, a declarat atunci președintele Klaus Iohannis.

Monitorul Oficial: DECIZIE nr. 302 din 19 iulie 2023 privind acordarea autorizării pentru LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G / Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 126 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED,
în temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G,

Prim-ministrul emite prezenta decizie.

ARTICOL UNIC

Se acordă LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca sa provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean