China testează un nou model de rachetă aer-aer (presă)

China testează un nou model de rachetă aer-aer (presă)

China este posibil să testeze o nouă rachetă aer-aer cu rază lungă de acțiune care ar putea neutraliza, de exemplu, avioane de realimentare cu combustibil și aparate aeriene de avertizare timpurie, a anunțat joi cotidianul China Daily, după ce imagini ale noului model de rachetă au fost publicate pe internet, relatează Reuters.

Președintele chinez Xi Jinping supraveghează ambițiosul program de modernizare militară, care include avioane cu reacție 'invizibile' și portavioane. De asemenea, China a testat rachete antisatelit.

China Daily a relatat că armata chineză a publicat recent fotografii ale unui avion de vânătoare J-11B care transporta o rachetă neidentificată.

Noua rachetă poate atinge ținte aflate chiar și la 400 km, distanță care depășește raza rachetelor folosite de forțele aeriene ale statelor occidentale, a explicat expertul militar chinez. În prezent, rachetele aer-aer din dotarea armatei chineze pot atinge ținte aflate la cel mult 100 de km.

Presa de stat chineză relatează periodic despre noile tipuri de arme înainte ca armata să confirme oficial existența lor.

Modernizarea armatei chineze are loc pe fondul situației tensionate din regiune legate de Marea Chinei de Sud și de insula Taiwan.

Recent, primul portavion chinez, Liaoning, a navigat în apropierea insulei Taiwan în cadrul a ceea ce Beijingul a numit 'manevre de rutină', provocând reacția Taipei-ului, care a trimis avioane de vânătoare și nave militare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!