China susține că Taiwanul nu a fost și nu va fi niciodată o țară

China susține că Taiwanul nu a fost și nu va fi niciodată o țară

Oficiul pentru Afacerile Taiwanului din cadrul Consiliului de Stat al Chinei (executivul) a transmis miercuri că „Taiwanul nu a fost niciodată şi nu va fi vreodată o ţară'' şi că „încurajarea separatismului contravine tendinţelor istorice'', informează EFE.

Conflict între China și Taiwan / Foto: Arhivă / Shutterstock

Conflict între China și Taiwan / Foto: Arhivă / Shutterstock

Într-un comunicat de presă oficial, purtătoarea de cuvânt a oficiului menţionat, Zhu Fengliang, a apreciat că demersurile Taiwanului în favoarea independenţei „sunt contrare voinţei întregului popor chinez'' şi „afectează interesele tuturor compatrioţilor din ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan''.

Luna trecută, noul lider al Partidului Democrat Progresist (PDP, la guvernare la Taipei), Lai Ching-te, a declarat că Taiwanul „este deja o ţară suverană şi independentă'' şi că, sub conducerea sa, teritoriul „îşi va menţine actualul 'statu quo'''.

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, şi-a prezentat în noiembrie trecut demisia din fruntea partidului de guvernământ, la scurt timp după rezultatele proaste înregistrate la un scrutin local.

La acest scrutin, câştigătorul a fost Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziţie din Taiwan, al cărui vicepreşedinte, Andrew Hsia, va vizita Beijingul săptămâna aceasta.

Partidul, care neagă că ar fi pro-Beijing, a fost în ultimii ani adeptul strângerii legăturilor cu China şi apără importanţa menţinerii unor linii de comunicaţie deschise cu China continentală, notează EFE.

Tensiunile dintre Taipei şi Beijing, constante de la sosirea la putere în 2016 a PDP, s-au acutizat vara trecută din cauza vizitei lui Nancy Pelosi, care era pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, denunţată de autorităţile chineze care au calificat deplasarea oficialului american drept ''farsă'' şi ''trădare deplorabilă''.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!