China revine spectaculos în Cupa Davis și egalează România. Cine va juca în meciul decisiv

China revine spectaculos în Cupa Davis și egalează România. Cine va juca în meciul decisiv

România a fost egalată sâmbătă, 14 septembrie, de China în Cupa Davis, după înfrângerile suferite la dublu și la simplu. Tenismenul român Gabi Adrian Boitan a fost învins de Yunchaokete Bu cu 6-3, 7-6 (7/3), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Craiova.

România a fost egalată de China în Cupa Davis Foto: Federația Română de Tenis/Facebook

România a fost egalată de China în Cupa Davis Foto: Federația Română de Tenis/Facebook

Deși a condus formația Chinei, cu 2-0 , după prima zi în Grupa Mondială II a Cupei Davis, echipa României s-a văzut egalată.

Perechea Victor Cornea/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Fajing Sun/Rigele Te cu 6-4, 6-4, sâmbătă, în meciul de dublu, în Sala Polivalentă din Craiova. Deși au plecat ca favoriți, Cornea ocupând locul 80 în lume la dublu, iar Pavel pe 272, în timp ce chinezii erau clasați pe 289 și pe 742, românii nu au avut nicio șansă. Chinezii au obţinut victoria după o oră şi 25 de minute.

Sâmbătă, în al patrulea meci, Gabi Adrian Boitan a fost învins de Yunchaokete Bu cu 6-3, 7-6 (7/3). Boitan (364 ATP) s-a înclinat după o oră şi 42 de minute în faţa lui Bu (113 ATP), prima rachetă a Chinei.

Deşi românul a reuşit 6 aşi, chinezul a fost mai bun la serviciu, mai precis, la serviciul al doilea (68%-58% procentaje de reuşită, în timp ce la primul ambii au avut 74%)., informează Agerpres.

Meciul decisiv îi va pune față în față pe Cezar Creţu (292 ATP) şi pe Rigele Te (636 ATP), care l-a înlocuit în ultimul moment pe Yi Zhou (527 ATP).

Vineri, în primul meci de simplu, Cezar Creţu l-a învins pe Yunchaokete Bu cu 3-6, 6-4, 7-6 (7/4), iar apoi Gabi Adrian Boitan l-a întrecut pe Yi Zhou cu 7-6 (7/4), 6-2.

România şi China nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”