China raportează primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

China raportează primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

China a raportat marţi primul caz din lume de gripă aviară cu tulpina H10N3 la om, o patologie care afectează de obicei păsările, însă autorităţile oferă asigurări că riscul unei epidemii este ''extrem de mic'', informează AFP.

Pacientul, în vârstă de 41 de ani, din oraşul Zhenjiang (est), a fost spitalizat pe 28 aprilie după ce a prezentat febră. O lună mai târziu, medicii au ajuns la concluzia că a fost infectat cu gripă aviară, a precizat Ministerul Sănătăţii.

''Riscul de răspândire la scară largă (la oameni) este extrem de scăzut'', a subliniat instituţia într-un comunicat, precizând că bolnavul ar putea fi externat în curând.

Autorităţile sanitare din provincia Jiangsu au testat toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavul şi nu au descoperit nicio persoană infectată cu virusul până în acest moment. Nu a fost făcută nicio precizare cu privire la circumstanţele contaminării.

Ministerul Sănătăţii a indicat că H10N3 nu avea ''capacitatea de a infecta oamenii'' şi este oricum ''slab patogen'' la păsări, altfel spus, puţin susceptibil să declanşeze boala.

Niciun alt caz de H10N3 la om nu a fost raportat altundeva în lume până în prezent, potrivit unui comunicat ministerial.

Mai multe tulpini ale virusului care declanşează gripa aviară au fost descoperite la animale în China, dar epidemiile masive în rândul oamenilor sunt rare.

Alte două tulpini de gripă aviară, H5N1 (în perioada 2003-2011), apoi H7N9 (după 2013), au declanşat contaminări în Asia prin contact direct cu păsări de curte infectate. Dar cazurile de transmitere interumană rămân foarte rare.

Varianta H7N9 a infectat 1.668 persoane şi a dus la 616 decese din 2013, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?