China, prioritate pentru noul şef al Pentagonului

China, prioritate pentru noul şef al Pentagonului

Noul şef al Pentagonului, Patrick Shanahan, care i-a succedat marţi lui Jim Mattis, a plasat China în fruntea priorităţilor sale, a indicat miercuri un responsabil al Ministerului american al Apărării, potrivit France Presse.

În cadrul unei reuniuni în cursul dimineţii cu principalii responsabili ai Pentagonului, Shanahan "a spus echipei să-şi concentreze eforturile pe aplicarea strategiei de apărare naţională", elaborată de predecesorul său Jim Mattis, a precizat acest responsabil, sub rezerva anonimatului.

Ministrul interimar a spus:"Amintiţi-vă: China, China, China!", a adăugat el, semnalând o orientare uşor diferită de cea a lui Mattis, care a demisionat la 20 decembrie din cauza profundelor dezacorduri cu preşedintele Donald Trump şi care desemnase China, dar şi Rusia drept principali adversari ai SUA.

"În 2019, strategia de apărare naţională va rămâne ghidul nostru", indicat Shanahan pe Twitter.

Fostul număr doi al Pentagonului, numit de Donald Trump pentru a-i succeda de la 1 ianuarie lui Jim Mattis, care avusese prevăzută o perioadă de tranziţie de două luni, urma să se prezinte în cursul zilei la Casa Albă pentru un consiliu de miniştri, care "ar putea" fi urmat de o întrevedere separată cu Trump, a precizat responsabilul anonim.

De altfel, Shanahan l-a însărcinat pe directorul financiar al Pentagonului, David Norquist, să-şi asume atribuţiile de nr.2 al Pentagonului interimar.

Fost angajat al companiei Boeing, însărcinat din 2017 de Mattis să amelioreze procesele de achiziţie ale Pentagonului, Shanahan nu are nicio experienţă politică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”