China: Politica unicului copil rămâne deocamdată în vigoare
China trebuie să aplice în continuare politica unicului copil până la intrarea în vigoare a noilor reguli ce permit cuplurilor chineze să aibă doi copii, măsuri ce trebuie să fie aprobate și de forul legislativ chinez, a anunțat luni Comisia Națională pentru Sănătate și Planificare, transmite Reuters.
Partidul Comunist Chinez a anunțat săptămâna trecută că Beijingul își va relaxa politica unicului copil, în vigoare de zeci de ani. Planul pentru această schimbare urmează să fie aprobat de parlamentul chinez, în sesiunea sa anuală din martie 2016.
Această decizie istorică survine în urma unei relaxări a politicii copilului unic, survenită în urmă cu doi ani, când Beijingul le-a permis cuplurilor de chinezi să aibă doi copii dacă unul dintre părinți provenea dintr-o familie căreia i s-a aplicat politica unicului copil. Totuși, numai 1,5 milioane din cele 11 milioane de cupluri eligibile pentru a avea al doilea copil au solicitat aprobarea oficială pentru extinderea familiei.
Autoritățile chineze au mai anunțat vineri că executivul de la Beijing va lăsa la latitudinea fiecărei provincii modul de implementare a noii politici care va permite cuplurilor să aibă doi copii. Comisia Națională pentru Sănătate și Planificare Familială a transmis printr-un comunicat distribuit online că familiile eligibile pentru un al doilea copil au în continuare nevoie de aprobarea autorităților, chiar dacă procedurile vor fi simplificate.
Declarația online făcută de comisia respectivă este în contradicție cu comentariile unui oficial în domeniul planificării familiale din provincia Hunan, situată în sudul Chinei, care săptămâna trecută a afirmat că acele cupluri care așteaptă al doilea copil nu vor fi pedepsite, potrivit publicației Hunan Daily. 'Înaintea ratificării, toate localitățile și departamentele trebuie să aplice cu seriozitate toate legile privind populația și planificarea familială în vigoare, să mențină ordinea în cazul nașterilor și să nu acționeze după bunul plac', a afirmat un reprezentant al comisiei, sub acoperirea anonimatului.
Între 90 și 100 de milioane de familii din China vor beneficia de încheierea aplicării politicii copilului unic. Experții consideră că în zonele rurale, unde trăiesc 60% din aceste familii, se vor naște mai mulți copii decât în zonele urbane, unde costurile ridicate ale educației și sănătății ar putea descuraja multe cupluri să aibă și al doilea copil.
Prin aplicarea noii politici, se estimează că populația Chinei va ajunge la 1,45 miliarde persoane în 2030, față de 1,37 miliarde persoane la finalul anului trecut.
AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)