Acordându-și un al treilea mandat de cinci ani, ceea ce mai rămăsese din opoziția internă a fost dată ceremonial afară din sală.

Pe măsură ce Xi își consolidează puterea, Occidentul anticipează că abordarea sa dură față de ambițiile teritoriale ale Chinei se va cristaliza rapid într-o confruntare militară asupra Taiwanului, o verigă cheie în „primul lanț de insule” strategice din Pacific.

Amenințarea este exagerată. Chiar dacă delegații Partidului au introdus prevederi anti-taiwaneze în constituția Partidului Comunist, adevărata oportunitate teritorială pentru China este în nord, în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Taiwanul este o țintă evidentă pentru expansiunea teritorială chineză, dar este o nucă greu de spart. Autoguvernată din 1949, China tratează Taiwanul ca pe o provincie rebelă, în timp ce Taiwanul se consideră o țară independentă.

La rândul său, președintele Xi se aștepta ca reunificarea să aibă loc cel mai târziu în 2049, folosind această dată-țintă pentru a stimula reforme militare masive și o modernizare rapidă.

Unii observatori occidentali timizi se tem că China, care se confruntă cu probleme demografice și economice, a accelerat procesul de reunificare și ar putea întreprinde acțiuni militare concrete în următorii câțiva ani, pentru a acapara teritoriul rebel.

Momentul este potrivit

S-ar putea întâmpla asta. Eforturile moderne ale Chinei de expansiune teritorială i-au învățat pe observatori un lucru, acela că expansionismul Chinei este oportunist, liderii săi preferând să se extindă în zone care nu sunt contestate sau sunt libere.

Pe măsură ce forțele convenționale ale Rusiei se concentrează în Ucraina, cea mai bună strategie a Chinei vizează nordul țării, de-a lungul frontierei de 2.615 mile a Chinei cu Rusia, și prin acapararea teritoriului de acolo.

În perioada premergătoare invaziei ruse din Ucraina, China și Rusia și-au declarat o prietenie „fără limite”. Dar ambele țări știu că acordurile de prietenie sunt lucruri fragile. La mai puțin de două decenii după ce China și Uniunea Sovietică au semnat ultimul lor tratat de prietenie, cele două țări s-au angajat într-o serie de lupte la graniță.

Naționaliștii chinezi orientați spre expansiune, împreună cu disprețul crescând și abia ascuns al Chinei pentru slăbiciunea Rusiei, au puterea de a eroda Rusia.

Bazele conflictului sunt adânci. China și Rusia s-au certat și s-au luptat pentru granița lor comună de secole, în timp ce rezoluția „oficială” a venit abia în 2008.

Pentru un conflict de frontieră vechi de secole, care precede existența oficială a ambelor națiuni, China ar putea răsturna cu ușurință acordurile actuale, cerând ca Rusia să returneze Vladivostok, precum și aproximativ 23.000 de mile pătrate din fostul teritoriu chinez pe care Rusia îl deține din 1860.

În ciuda acordurilor care prevăd că toate problemele restante sunt soluționate, China își menține deschise toate opțiunile expansioniste.

Vladivostok, poarta militară și comercială a Rusiei către Pacific, este încă descrisă în China cu vechiul nume chinezesc al orașului, Haishenwai.

Resentimentul chinez în legătură cu acordurile vechi de secole, care au stabilit granița de nord a Chinei, rămâne larg răspândit în societate.

De ani de zile s-a speculat că marele dezechilibru demografic dintre China și Orientul Îndepărtat depopulat al Rusiei ar putea încuraja Beijingul să facă presiuni spre nord.

Fundația unei revendicări teritoriale nordice – deși una subțire – pentru o zonă și mai largă a teritoriilor din Orientul îndepărtat al Rusiei există.

Dovezile istorice chineze sugerează că exploratorii chinezi au ajuns în Arctica în timpul dinastiei Tang, dacă nu înainte, permițând Chinei să distrugă legitimitatea teritorială a Rusiei.

Chiar dacă afirmațiile ar putea fi extravagante, gimnastica mentală ar merita. Obținerea unui punct de sprijin la nord de Cercul Arctic permite Chinei să revendice oficial statutul de putere arctică, dacă nu chiar polară.

Pe măsură ce Orientul îndepărtat al Rusiei se zbate în stagnare economică, ignorat de elitele ruse din Moscova, mulți cetățeni ai Rusiei de etnie chineză ar putea fi tentați să-și reconsidere loialitatea națională. Omogenitatea societății Rusiei asiatice se va degrada și mai mult.

Din punct de vedere demografic, cu doar 2-3 oameni pe kilometru pătrat, întinderea vastă a Rusiei asiatice este în esență liberă, pregătită pentru anexare.

Acei cetățeni ruși care au rămas se îndreaptă spre vest, spre orașele mai pline de farmec ale Rusiei europene. În câțiva ani, pur și simplu nu vor mai rămâne mulți etnici ruși în teritoriile de est ale Rusiei.

Rusia asiatică este bogată în resurse, capabilă să alimenteze ascensiunea Chinei pentru deceniile următoare. Odată cu schimbările climatice, ținuturile din estul Rusiei asiatice ar putea încă să înflorească.

Cu reputația militară a Rusiei puternic afectată, arsenalul rusesc convențional nu poate descuraja agresiunea militară chineză. În disperare, Rusia reactivează aceleași tipuri de tancuri de luptă principale T-62, pe care China le-a confiscat de la forțele ruse de graniță în urmă cu aproximativ cincizeci de ani.

Disprețul față de armata Rusiei va fi din ce în ce mai greu de controlat pentru China. Rusia asiatică este deschisă pentru preluare. Prin aplicarea îndelungată a provocărilor din Zona Gri, împreună cu o exploatare inteligentă a sentimentului global negativ față de regimul Putin, China ar putea schimba rapid „faptele de pe teren”, depășind descurajarea nucleară a Rusiei.

În următorii câțiva ani, cu Rusia slujind ca un stat paria neînarmat și instabil, China ar putea revendica toată Siberia peste noapte și nimeni nu ar face prea multă agitație.

Taiwan poate aștepta

China modernă a învățat că poate câștiga adesea fără a lupta. Astăzi, liderul suprem Xi are suficientă forță pentru a susține pretențiile teritoriale provocatoare.

Pe de altă parte, China nici nu are nevoie și nici nu dorește o luptă care, la fel ca Ucraina, va cataliza rezistența globală.

Rusia nu va fi niciodată mai slabă decât este astăzi, în timp ce atitudinile taiwaneze se pot schimba în timp. Cu siguranță, o atitudine amenințătoare față de Taiwan este un instrument util. Poziția agresivă a guvernului unește China, în timp ce lovirea constantă a armatei oferă o pregătire operațională bună pentru forțele chineze.

O amenințare credibilă chineză la adresa Taiwanului captează și o cantitate disproporționată de atenție occidentală, distorsionând politicile occidentale și prioritățile de investiții militare.

În competiție cu Occidentul, Taiwanul este o distragere a atenției extrem de utilă, hrănind obsesiile tactice ale Americii, în timp ce distrag atenția concentrației strategice a Americii în alte zone critice.

Dacă China se deplasează pe Taiwan în termen scurt, un conflict larg răspândit este inevitabil. Dar dacă China ocupă teritoriul din nord, va avea acces la noi resurse

Xi ar putea chiar câștiga un oarecare respect internațional pentru că a ajutat la îndepărtarea unui lider rus dictatorial.