China nu este dispusă să urmărească indiferent situația din jurul Ucrainei, anunţă reprezentantul permanent al Chinei la ONU

China nu este dispusă să urmărească indiferent situația din jurul Ucrainei, anunţă reprezentantul permanent al Chinei la ONU

China nu este dispusă să urmărească indiferent situația din jurul Ucrainei și cu atât mai mult să toarne gaz pe foc, a declarat reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Zhang Jun, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, relatează RBC-Ucraina, cu referire la publicaţia ucraineană ”ZN,ua”. ”În problema Ucrainei, China nu caută interese geopolitice. Nu suntem dispuşi să urmărim situația de pe margine, cu atât mai mult să turnăm gaz pe foc. Avem un singur obiectiv, pe care ni-l dorim cu toată sinceritatea și acela este pacea. China va continua să promoveze negocierile de pace și să joace un rol constructiv și responsabil, pentru a ajuta la rezolvarea crizei din Ucraina”, a declarat Zhang. El a subliniat, de asemenea, că Republica Chineză, ca și până acum, va continua să ofere asistență umanitară Ucrainei și țărilor vecine care primesc refugiați din această țară care luptă în război. Comentând uciderea civililor din Bucea, reprezentantul permanent al Chinei la ONU a subliniat că atacurile asupra civililor sunt inacceptabile, iar circumstanțele respective și cauzele exacte ale fiecărui incident în parte trebuie verificate și stabilite, anunţă RBC-Ucraina./vdraguta/sdm2

(www.rbc.ua – 6 aprilie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!