China: Militantul pentru drepturile omului Qin Yongmin, condamnat la 13 ani de închisoare
Militantul pentru drepturile omului chinez Qin Yongmin a fost condamnat la 13 ani de închisoare, miercuri, pentru subminarea puterii de stat, transmit AFP şi dpa.
Qin Yongmin a fost condamnat de către 'Tribunalul intermediar al poporului' din oraşul Wuhan, care a anunţat că activistul va fi privat de drepturile politice pentru o perioadă de trei ani.
Qin şi soţia sa, Zhao Suli, au dispărut în ianuarie 2015. Qin Yongmin a fost arestat în cursul aceluiaşi an şi a fost pus sub acuzare oficial în iunie 2016, dar autorităţile nu au răspuns niciodată la întrebările privind locul unde s-ar afla soţia sa. În prezent nu se ştie dacă aceasta mai este în viaţă.
În vârstă de 64 de ani, Qin Yongmin este un veteran al luptei pentru drepturile omului în China. În anii '90, el a fondat Partidul Democrat, care îşi propunea să fie o alternativă la Partidul Comunist. În total, Qin a stat în închisoare 22 de ani, ultima dată fiind pus în libertate în anul 2010. AGERPRES