China intenționează să concedieze șase milioane de angajați de la companiile de stat
China intenționează să concedieze între cinci și șase milioane de angajați de la companiile de stat neperformante în următorii doi ani, în cadrul eforturilor destinate reducerii supracapacităților industriale și poluării, au declarat marți pentru Reuters două surse din apropierea conducerii chineze.
Beijingul încearcă să-și relanseze economia care încetinește prin eficientizarea unor sectoare industriale supradimensionate, începând cu cărbunele și oțelul, însă concedierile reprezintă o sursă de îngrijorare pentru unele regiuni, înaintea sesiunii anuale a Parlamentului chinez care va începe săptămâna viitoare.
Potrivit uneia din surse, planurile Guvernului de la Beijing de a concedia cinci milioane de angajați din industriile care suferă de o ofertă excedentară reprezintă cel mai amplu program de restructurare demarat în ultimele două decenii. Potrivit acestei surse, sunt vizate un număr de șapte sectoare, inclusiv cimentul, producția sticlei și construcțiile de nave. În schimb, producția de echipamente pentru energia fotovoltaică va fi scutită, chiar dacă suferă de un excedent de producție, pentru că are în continuare potențial de creștere.
O a doua sursă a informat că numărul persoanelor concediate va fi de șase milioane. Această sursă a precizat că întreprinderile care vor fi închise vor trebui să ramburseze creditele oferite de bănci pentru a evita ca băncile de stat să acumuleze credite neperformante. Ambele surse au dorit să-și păstreze anonimatul având în vedere faptul că este vorba de un subiect sensibil din punct de vedere politic care ar putea declanșa proteste, în special în regiunile din nordul capitalei Beijing. "Cu siguranță vor fi dispute între autoritățile centrale și cele locale", a declarat a doua sursă.
Luni, ministrul chinez al resurselor umane, Yin Weimin, a declarat că Guvernul de la Beijing estimează că va concedia 1,8 milioane angajați în industriile cărbunelui și oțelului, dar nu a oferit un calendar exact când ar urma să aibă loc aceste restructurări.
Închiderea așa numitelor "firme zombi" a fost identificată de Guvernul chinez drept una dintre prioritățile pentru acest an, iar premierul Li Keqiang a promis în luna decembrie că acestea vor fi restructurate. Termenul "firme zombi" se referă la companiile care au încetat producția dar păstrează personalul pe statele de plată deoarece autoritățile locale sunt îngrijorate de posibilul impact social și economic al falimentelor și șomajului.
AGERPRES