China începe să testeze virusul Wuhan prin probe anale. Chinezii sunt nemulţumiţi
Beijingul şi alte regiuni chineze au început recent să efectueze teste de COVID folosind tampoane rectale, susţinând că pot detecta mai precis virusul Wuhan decât dacă se folosesc tampoanele nazale şi pentru gât - utilizate până acum, relatează Epoch Times .
Chinezii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la noua metodă de testare - uneori făcută în faţa terţilor în centrele de carantină - spunând că este o invazie a vieţii private şi, de asemenea, extrem de neplacută.
Săptămâna aceasta, mai multe guverne locale chineze au transmis intenţia de a efectua tampoane anale pentru testarea cu acid nucleic, pe lângă tampoanele nazale şi pentru gât, asupra „grupurilor cheie” care sunt suspectate că au contractat virusul Wuhan.
Noul test a fost introdus pentru prima dată la Beijing.
Pe 20 ianuarie, autorităţile oraşului Beijing au anunţat, într-o conferinţă de presă, că au efectuat teste de prelevare anală de probe la 1.298 de persoane, elevi, profesori şi alţi angajaţi la o şcoală în care un băiat de 9 ani a fost diagnosticat cu COVID-19 pe 18 ianuarie.
După aceea, mass-media chineză a raportat că rezidenţii din provinciile Hebei, Shandong şi Liaoning au fost nevoiţi să facă şi prelevări anale. Aceştia s-au plâns că procesul a fost neconfortabil, iar unii au spus că procedura i-a determinat să solicite folosirea toaletelor.
Noua metodă de testare a provocat agitaţie în rândul cetăţenilor.
„Mai bine nu călătoresc decât să permit unei asistente să îmi ia probe anale”, a devenit o expresie populară de căutare a cuvintelor cheie pe platformele chineze de socializare.
Zeci de mass-media de stat chineze au postat o diagramă schematică pentru a arăta oamenilor cum se prelevează probele anale de către asistente şi au explicat că procesul durează aproximativ 10 secunde. Mass-media administrată de stat a citat, de asemenea, specialişti care au susţinut că tamponul anal ar fi mai precis decât un tampon nazal sau pentru gât.
„Purtătorii asimptomatici şi pacienţii cu COVID-19 cu simptome uşoare se pot recupera foarte repede. În trei până la cinci zile după infecţie, faringele lor nu vor avea virusul”, a declarat pentru postul CCTV un medic de boli infecţioase de la spitalul Beijing You’an, într-o emisiune din 23 ianuarie. „Probele de scaun vor conţine virusul pentru o perioadă mai lungă de timp”.
Medicul a adăugat: „testarea anală poate îmbunătăţi rata de detectare şi reduce rata de rezultate fals negative”.
În februarie 2020, CCTV l-a citat pe Wang Chen, decanul Academiei de Ştiinţe Medicale din China, care afirma că doar 30 până la 50% dintre pacienţii cu COVID-19 pot fi detectaţi prin tampoane nazale sau pentru gât.
Testările dau frecvent rezultate fals negative.
Pe 5 decembrie 2020, oraşul Tianjin a anunţat un pacient cu COVID-19 în vârstă de şase ani, după ce autorităţile au testat sângele fetei şi au găsit anticorpi. Plămânii ei aveau leziuni.
Autorităţile au declarat că tatăl şi bunicii fetei fuseseră diagnosticaţi pe 19 noiembrie 2020, iar ea a început să aibă simptome COVID-19 pe 27 noiembrie 2020. Rezultatele a şapte teste anterioare, folosind tampoane nazale şi de gât ieşiseră negative.
Pe 17 ianuarie, agenţia Xinhua, de stat, a transmis că majoritatea pacienţilor chinezi cu COVID-19 au avut rezultate negative înainte de a fi diagnosticaţi.
Raportul nu a indicat o rată de acurateţe exactă pentru trusele de diagnosticare fabricate în China, dar experţii citaţi au spus că oamenii trebuie testaţi în mod repetat pentru a se asigura că sunt detectaţi pacienţii cu COVID-19.
La momentul publicării acestui articol, focarele de virus Wuhan din nord-estul Chinei continuă să fie severe.
Judeţul Gu’an din provincia Hebei a anunţat pe 27 ianuarie că niciun rezident sau vehicul nu ar trebui să se deplaseze la Beijing.
Autorităţile locale continuă să-i descurajeze pe chinezi să călătorească în perioada următoare, când se apropie Anul Nou Chinezesc, iar oamenii se întorc de obicei în oraşele lor natale pentru a sărbători cu familia.