Ucraina nu a devenit doar o lecţie cu privire la tacticile şi armamentul cu care ar putea fi încetinită o forţă invadatoare superioară, ci şi un avertisment în privinţa lipsei de pregătire pentru un atac pe scară largă.

Armata taiwaneză este slab echipată şi lipsită de forţe de luptă suficiente. Chiar dacă preşedintele Tsai Ing-wen a promis să apere insula, a avut dificultăţi în a impune o nouă viziune strategică asupra comandamentului militar.

Taiwanul investeşte miliarde în avioane de luptă şi submarine însă recruţii săi abia au muniţie suficientă pentru instruire. La asta se adaugă deficienţele serviciul militar obligatoriu – cu o durată prea scurtă din punctul multora de vedere – respectiv programului pentru rezervişti – lipsit de rigoare.

Deşi armata îşi formează o forţă profesionistă, s-a chinuit să recruteze şi să păstreze soldaţi înalt calificaţi. Situaţia din Ucraina a creat un nou imbold pentru schimbare.

Wu Chiuan-syun, un inginer IT din forţele de rezervă, spune că ultimele antrenamente au fost mai intense decât altădată, iar comandanţii îi motivau în fiecare zi să se străduiască pentru că ameninţarea din partea Chinei creşte mereu.

„Ucraina ne-a arătat că mai întâi trebuie să dovedeşti celorlalţi că ai determinarea de a te apăra; doar în acel moment vor veni şi ceilalţi în ajutor”, a spus Wu, 31 de ani.

Dilema Taiwanului are inerentă o întrebare la care SUA nu răspund în mod strategic: Vor trimite SUA forţe militare pentru a-l apăra? Chiar dacă în principiu SUA spune că da, nu oferă garanţii de securitate explicite – evitând în acest fel pe de o parte să provoace Beijingul şi pe de altă parte să dea curaj Taiwanului să-şi declare formal independenţa.

De partea cealaltă, liderul chinez a subliniat că doreşte o unificare paşnică – în plus, ar putea fi descurajat de ricoşeul diplomatic şi economic ce s-ar abate imediat asupra Chinei. Însă inclusiv recent China a dat avertismente tranşante - Beijingul „va lupta până la capăt” pentru Taiwan, a spus ministrul chinez de externe – în timp ce incursiunile aeriene s-au înteţit, având loc zilnic, stârnind temeri că au semnificaţia unui preludiu al conflictului ce va izbucni într-o zi.

„Nu putem aştepta. Luptăm contra timpului. Invazia Rusiei în Ucraina s-a petrecut într-o clipă – cine ştie când Armata Populară de Eliberare ar putea alege să invadeze”, a spus Michael Tsai, fost ministru taiwanez al apărării.

Strategia Porcului Spinos

În ianuarie, Taiwanul a efectuat exerciţii militare de respingere a unor potenţiali invadatori aerian, naval şi în lupte urbane ca o demonstraţie de forţă adresată Chinei. Exerciţiile au refeclat un conflict susţinut din miezul strategiei de apărare a Taiwanului.

Ideea originală, după ce liderii naţionalişti au fugit în Taiwan în 1949 a fost reclamarea într-o bună a părţii continentale. Decenii în şir chiar şi după ce această perspectivă a tor slăbit, Taiwanul a abordat ameninţarea unei invazii a Chinei achiziţionând sau dezvoltând arme scumpe, precum avioane de luptă avansate. Dar Taiwanul a fost depăşit de China care investind masiv a construit una dintre cele mai numeroase armate ale lumii.

Pe fondul percepţiei acestui dezechilibru de forţe oficialii americani şi un număr de strategi taiwanezi au accelerat recent eforturile de a împinge Taiwanul de a acumula în schimb arme de mai mici dimensiuni, precum o navă care să instaleze rapid mine maritime în calea forţelor intenţionând să debarce.

Avocaţii acestei strategii susţin că Taiwanul, la fel ca Ucraina, ar putea desfăşura facil rachete antiaeriene Stinger sau antinavă Harpoon portabile, mai greu de distrus – spre deosebire de tancuri şi nave de război.

„Ideea e să atât de greu de înghiţit că adversarul se va gândi de două ori înainte să lanseze vreo acţiune”, explică Lee Hsi-min, fost şef al Marinei taiwaneze şi al Statului Major, unul dintre cei vocali susţinători ai aşa-numite abordări asimetrice.

Cu toate că un asalt pe scară largă al Taiwanului implicând forţe aeriene, navale şi terestre ar fi mai complex decât a fost invazia rusă a Ucrainei, unii oficiali americani şi taiwanezi sunt de părere că în următorii ani Beijingul ar fi pregătit să-l declanşeze.

Speranţa este dacă mijloacele de descurajare ar eşua, strategia porcului spinos ar permite Taiwanului să câştige timp până ca SUA să vină posibil în ajutor. În 2019, preşedintele taiwanez spunea că insula ar putea rezista 24 de ore şi între timp China s-ar confrunta cu presiune internaţională.

În conformitate cu schimbarea strategică, Tsai a achiziţionat rachete Harpoon şi alte arme însă se confruntă cu opoziţia unor lideri militari. Aceştia argumentează că armele mici nu sunt eficiente în a ţine piept Chinei cu efecte vizibile, spunând că din contră rachetele cu rază lungă de acţiune capabile să lovească pe continent ar avea forţa necesară de descurajare. Armele mai mari se bucură în general de popularitate.

În eventualitatea invadării, apărării taiwaneze aproape sigur s-ar destrăma în lipsa ajutorului SUA şi al altor aliaţi. De aceea unele voci din Taiwan cred că ar fi prea riscant să renunţe la armele letale în absenţa unor promisiuni concrete de sprijin.

„Nu putem fi siguri că SUA va sări să ne salveze”, spune Ou Si-fu, cercetător la Institutul pentru Cercetare pentru Apărare şi Securitate Naţională, un think tank afiliat Ministerului Apărării din Taiwan. „Prin urmare, Taiwanul are nevoie de nişte capacităţi de lovire. Altfel, îţi legi mâinile şi aştepţi să mori.”

Pregătire militară slabă

Pe măsură ce Taiwanul s-a democratizat la sfârşitul anilor 1980, oficialii proaspăt aleşi au redus bugetele apărării, ducând la o forţă în scădere. Taiwanul are doar aproximativ 169.000 de militari în serviciu activ şi aproximativ 2 milioane de rezervişti China are două milioane de militari activi.

Liderii insulei au încercat să elimine treptat recrutarea în favoarea unei forţe profesioniste formate exclusiv din voluntari. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a atins peste 95% din obiectivele sale de recrutare anul trecut. Dar experţii spun că moştenirea autoritară a armatei, împreună cu salariile relativ mici, au făcut dificilă atragerea de recruţi calificaţi.

Instruirea a fost, de asemenea, criticată pe scară largă ca fiind superficială, atât pentru serviciul obligatoriu, cât şi pentru rezervişti. Acum trei decenii, recruţii trebuiau să se antreneze până la trei ani şi să alerge aproximativ trei mile pe zi. În prezent urmează un stagiu de patru luni şi aleargă mai puţin de două mile pe zi, dacă o fac potrivit experţilor şi cursanţilor recenţi.