China descoperă un depozit masiv de metale rare. „Acesta nu este doar un zăcământ. Este o armă strategică“

China descoperă un depozit masiv de metale rare. „Acesta nu este doar un zăcământ. Este o armă strategică“

China a făcut o descoperire care va întări controlul țării asupra unui resurse strategice vitale și va sprijini ambițiile sale tehnologice de viitor. Un nou depozit de metale rare a fost găsit în sud-vestul Chinei, ceea ce consolidează poziția Beijingului ca lider global în acest domeniu.

Extracție metale rare/FOTO: shutterstock

Extracție metale rare/FOTO: shutterstock

Metalele rare sunt esențiale pentru o gamă largă de tehnologii de ultimă generație, de la vehicule electrice și telefoane inteligente, la sisteme radar și rachete ghidate. China controlează aproximativ 70% din producția mondială de metale rare și mai mult de 90% din capacitatea de rafinare a acestora.

SUA, dependente de importuri

Statele Unite depind aproape în totalitate de importuri pentru aceste elemente, China furnizând aproximativ 72% din necesar între 2019 și 2022, potrivit datelor de la U.S. Geological Survey. Dominanța Beijingului în acest domeniu și politica sa de a interzice exporturile de metale esențiale, precum galiumul, în contextul războiului tehnologic, este considerată o amenințare semnificativă la adresa securității naționale a Statelor Unite.

În provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei, în regiunea Honghe, a fost descoperit un rezervor uriaș de metale rare, estimat la 470.000 de tone, conform rapoartelor din media de stat citate de China Geological Survey. Acest depozit este considerat cel mai mare din China de metale rare esențiale în producția de vehicule electrice, motoare de avioane și componente pentru rachete, datorită capacității lor de a menține proprietăți magnetice la temperaturi ridicate.

Li Wei, cercetător la China Geological Survey, a declarat pentru Daily Galaxy că această descoperiree „ schimbă totul. Cu peste 470.000 de tone de metale rare, China este acum într-o poziție și mai puternică pentru a controla oferta globală și a satisface cererea care crește rapid.”

”Cine controlează metalele rare, controlează tehnologia globală”

Profesorul Zhang Min, expert în comerț internațional la Universitatea din Beijing, a afirmat: „Acesta nu este doar un zăcământ. Este o armă strategică. Cine controlează metalele rare, controlează tehnologia globală.”

Wang Xueqiu, cercetăor la Institutului de Cercetări Fizice și Chimice, Academia Chineză de Științe Geologice, a explicat, la o televiziune de stat, că „fiecare vehicul electric necesită 0,8 kilograme de metale rare esențiale, ceea ce duce la o cerere excepțional de mare, ce continuă să crească în fiecare an.”

Un raport din septembrie al U.S. Government Accountability Office subliniază că „materialele critice – cum sunt metalele rare, tantalul și tungstenul – sunt necesare pentru a susține industria, armata și nevoile civile ale Statelor Unite în timpul unei urgențe naționale, dar nu se găsesc sau nu sunt produse în cantități suficiente pe teritoriul american”.

„Majoritatea acestor materiale sunt extrase și procesate în China, ceea ce face ca programele armamentului Departamentului Apărării să fie vulnerabile la întreruperi ale lanțului de aprovizionare, din partea unui adversar”, adaugă raportul.

Ca răspuns la această situație, Comitetul Select pentru Partidul Comunist Chinez din Camera Reprezentanților a înființat un grup de lucru cu scopul de a crea legislație ce va reduce dependența Statelor Unite de China pentru minerale critice.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”