China declară că fi dorit 'scuze sincere' din partea Japoniei pentru al Doilea Război Mondial

China declară că fi dorit 'scuze sincere' din partea Japoniei pentru al Doilea Război Mondial

China a reacționat vineri la discursul premierului nipon Shinzo Abe, prin care acesta a recunoscut 'pagubele și suferințele incomensurabile' provocate de țara sa în cel de-al Doilea Război Mondial, Beijingul declarând că ar fi dorit 'scuze sincere' față de statele care au suferit de pe urma agresiunii militare a Japoniei, relatează Reuters și AFP.

'Japonia ar trebui să prezinte o explicație clară și scuze sincere popoarelor țărilor care au suferit de pe urma acelei epoci de agresiune militară', a declarat ministrul adjunct de externe Zhang Yesui, potrivit unui comunicat difuzat de diplomația chineză.

Beijingul a exprimat această poziție ambasadorului nipon, prilej cu care a cerut Japoniei să 'adopte măsuri concrete pentru a câștiga încrederea vecinilor săi asiatici și a comunității globale'.

Într-un discurs rostit vineri cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, Shinzo Abe a recunoscut că țara sa a provocat 'pagube și suferințe incomensurabile' unor oameni nevinovați, însă a subliniat că generațiile viitoare de japonezi nu ar trebui să continue să-și ceară scuze pentru greșelile trecutului.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Platforma care l-a dat învingător pe Donald Trump în America știe cine va câștiga primul tur al alegerilor din România

2 „România e pe mâna securiștilor, a copiilor și nepoților lor. Gelu Voican Voiculescu și gașca acaparaseră hotelurile și restaurantele”

3 ALERTĂ Americanii pregătesc discret înființarea la București a unui birou al temutei agenții de forță care expulzează imigranți ilegali

4 ALERTĂ Încep să apară datele reale despre potențialul militar al Rusiei, care contrazic flagrant minciunile de acum un an sau doi...

5 Grav! O fi de capul lui? / Orban a început să se joace cu bricheta printre canistrele cu benzină din Balcani...