Vârsta legală a pensionării în China urmează să fie crescută în mod treptat, anunţă vineri agenţia oficială chineză de presă China Nouă, în contextul în care îmbătrânirea populaţiei ameninţă să arunce ţara într-o gravă criză demografică, relatează News.ro.
Populaţia chineză a scăzut în 2023 al doilea an la rând, prevestind probleme grave în economie, sistemul de sănătate şi protecţia socială. Bătrânii sunt tot mai numeroşi, iar naşterile se află în cădere liberă.
Vârsta legală de pensionare a bărbaţilor urmează să fie crescută în mod treptat de la 60 de ani, în prezent, la 63 de ani, iar a femeilor de la 50 la 55 de ani sau de la 55 la 58 de ani, în funcţie de munca depusă, potrivit agenţiei, care citează o decizie a Guvernului.
Această creştere a vârstei de pensionare urmează să se desfăşoare pe o perioadă de 15 ani - începând din 2025 -, prcizează China Nouă.
Noile reglementări vor permite salariaţilor să-şi ”amâne pensionarea la o dată şi mai îndepărtată, în cazul în care ajung la un acord cu angajatorii”, potrivit agenţiei.
Începând din 2030, minimum de ani munciţi care dau dreptul la pensionare urmează să crească de la 15 la 20 de ani, într-un ritm de şase luni suplimentare pe an.
Această reformă se va adapta la situaţia obiectivă, care este o creştere generalizată a speranţei de viaţă şi a numărului de ani de eduaţie în ţara noastră”, scria săptămâna aceasta Cotidianul Poporului, organul de presă al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).