China a reuşit să pună un mic robot pe suprafaţa lui Marte

China a reuşit să pună un mic robot pe suprafaţa lui Marte

China a reuşit sâmbătă să pună cu succes pe suprafaţa planetei Marte micul său robot teleghidat Zhurong, ceea ce constituie o premieră pentru ţara asiatică, a indicat televiziune publică CCTV, notează AFP.

Asolizarea pe Planeta Roşie este deosebit de complicată şi numeroase misiuni europene, sovietice şi americane s-au soldat în trecut cu eşecuri.

China a mai încercat să trimită o sondă pe Marte în 2011 în cursul unei misiuni comune cu Rusia. Însă încercarea a capotat şi Beijingul a decis apoi să continue aventura singur.

Chinezii au lansat astfel la sfârşitul lui iulie 2020 de pe Pământ misiunea lor nelocuită Tianwen-1, numită după sonda trimisă în spaţiu.

Acesta este alcătuit din trei elemente: un orbitator (care se învârte în jurul planetei), un asolizor (care a aterizat pe Marte) şi la bord un robot teleghidat, Zhurong.

Numele Zhurong a fost ales după un sondaj online şi se referă la zeul focului în mitologia chineză. Un simbolism justificat de numele în chineză al lui Marte: "huoxing", literalmente "planeta de foc". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”