China a ajuns la aproape 1 miliard de utilizatori de internet
China număra la sfârşitul lunii decembrie aproximativ 989 de milioane de utilizatori de internet, reprezentând 70% din populaţia naţională, într-o ţară în care folosirea telefonului mobil a devenit de acum aproape indispensabilă în viaţa de zi cu zi, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.
Gigantul asiatic este una dintre cele mai "conectate" ţări din lume, iar această tendinţă s-a accelerat în ultimii ani odată cu avântul înregistrat de comerţul online şi cu înmulţirea serviciilor la distanţă (rezervări de călătorii, comenzi pentru alimente, consultaţii medicale).
Banalizarea plăţilor electronice, inclusiv în cele mai izolate colţuri ale ţării, şi cvasi-obligativitatea prezentării pe telefonul mobil a unui cod de sănătate pentru ca purtătorul să se poată deplasa între diverse localităţi în timpul pandemiei de COVID-19 au amplificat acest fenomen.
China a câştigat 88,5 milioane de internauţi suplimentari între martie 2020 şi decembrie 2020, potrivit unui raport al Centrului chinez de informare în domeniul internetului (CNNIC).
Metodologia utilizată nu a fost precizată.
Plăţile online sunt de acum o realitate pentru 854 de milioane de persoane, care reprezintă 86,4% din internauţii ţării, potrivit studiului.
Chinezii vizionează pe internet extrem de multe conţinuturi video (927 de milioane de internauţi) şi tot mai multe clipuri video în format scurt, similare celor difuzate pe platforma TikTok (873 de milioane de internauţi).
Aceste videoclipuri de divertisment, foarte apreciate de către tineri, au câştigat 100 de milioane de adepţi noi începând din martie 2020, potrivit studiului.
China supraveghează strâns internetul local pentru a elimina orice conţinut considerat sensibil prin prisma unor criterii precum politică şi pornografie. China impune, totodată, tuturor site-urilor să deţină cenzori proprii pentru a realiza această sarcină în amonte.
Controlul pe internet s-a intensificat în ultimii ani sub conducerea preşedintelui Xi Jinping, care promovează o consolidare sporită a ideologiei socialiste în rândul societăţii chineze.
Persoanele care nu sunt conectate la internet reprezintă de acum o minoritate în China, fiind în număr de circa 400 de milioane de persoane - ceva mai puţin decât populaţia Uniunii Europene. AGERPRES