Chiliman- contestatar al contractului cu Apa Nova; Moisescu a intervenit pentru înlăturarea presiunilor (referat DNA)

Chiliman- contestatar al contractului cu Apa Nova; Moisescu a intervenit pentru înlăturarea presiunilor (referat DNA)

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai contractului cu Apa Nova, presiunea făcută public de acesta asupra societății furnizoare de servicii de apă-canal fiind stopată prin intervenția fostului trezorier al PNL, Vlad Moisescu, persoană considerată drept ''liderul informal al PNL București'', se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Costin Berevoianu, a lui Moisescu și a omului de afaceri Ovidiu Semenescu.

Potrivit documentului citat, în anul 2008, contractul încheiat între Apa Nova SA și Consiliul General al Municipiului București privind concesionarea serviciului de apă și canal la nivelul Capitalei era în pericol să fie reziliat, unul dintre cei mai mari contestatari ai modalității defectuoase de realizare a obligațiilor contractuale de către această societate fiind primarul Andrei Chiliman, care a contestat la momentul respectiv inclusiv modalitatea de atribuire a contractului. În acest context, omul de afaceri Ovidiu Semenescu, despre care procurorii spun că era reprezentantul neoficial în România al intereselor grupului Veolia (Franța), i-a cerut lui Vlad Moisescu sprijinul pentru oprirea presiunilor.

''Pentru a opri presiunea făcută public de către primarul Chiliman Andrei Ioan și structura politică pe care o reprezenta acesta, respectiv PNL București, asupra SC Apa Nova SA, Semenescu Ovidiu Traian a luat legătura cu Moisescu Vlad Octavian căruia i-a cerut sprijinul. Rolul lui Moisescu Vlad Octavian, lider informal al PNL București, în înțelegerea cu Semenescu Ovidiu Traian a fost ca, prin folosirea influenței pe care o avea la nivelul Primăriei Generale a Municipiului București și Consiliului General al Municipiului București, dar și asupra primarului Chiliman Andrei Ioan și a Consiliului Local al Sectorului 1 București, să oprească acțiunile de contestare a concesiunii de către Primăria Sectorului 1 București, consilierii locali și consilierii generali ai PNL'', se arată în documentul citat.

Conform procurorilor, în urma intervenției lui Moisescu, presiunea asupra Apa Nova a dispărut.

Mai mult, prin intermediul unei forme controlate de Semenescu, a fost cumpărată 'bunăvoința' trusturilor de presă care, de o bună perioadă de timp, nu au mai prezentat aspecte negative legate de activitatea firmelor din cadrul Grupului Veolia, se mai arată în documentul citat.

Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influență (2 infracțiuni) și cumpărare de influență (2 infracțiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, și Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 — 2015, sunt acuzați de trafic de influență.

Cei trei vor fi prezentați vineri Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”