Chile: Mii de manifestanţi cer demisia preşedintelui Pinera

Chile: Mii de manifestanţi cer demisia preşedintelui Pinera

Mii de persoane au manifestat vineri la Santiago de Chile, cerând demisia preşedintelui conservator Sebastian Pinera pe fondul recrudescenţei protestelor şi al ciocnirilor violente cu poliţia, relatează AFP.

Aproximativ 10.000 de persoane, convocate pe reţelele de socializare, s-au adunat pe străzile din apropierea sediului guvernului, protejat de o puternică forţă de poliţie, pentru a manifesta pe bulevardul Alameda, principala arteră a capitalei chiliene.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa grupuri de bărbaţi care purtau cagulă şi care aruncau cu pietre şi au incendiat staţii de autobuz.

Zeci de protestatari care au inspirat substanţele chimice prezentau vărsături şi s-au prăbuşit la pământ, au declarat jurnalişti ai AFP.

''Întregul Chile va continua să iasă în stradă, până când preşedintele va demisiona, atâta timp cât nu va demisiona Chile va continua să se mobilizeze, nu numai la Santiago, ci în toată ţara'', a afirmat Andrea Molina, o protestatară în vârstă de 36 de ani.

Această manifestaţie survine după mai multe zile de ciocniri între protestatari şi poliţie precum şi după marşul femeilor care a avut loc miercuri cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.

Un val de proteste fără precedent a izbucnit în octombrie 2019 în Chile şi a fost întrerupt de pandemia de coronavirus, care a lovit puternic ţara. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”