Chiar şi cantităţile moderate de carne roşie şi procesată sunt asociate cu riscul de cancer colorectal
Consumul de şuncă, bacon şi carne roşie, chiar şi în cantităţi moderate, este asociat cu un risc ridicat de cancer colorectal, au avertizat specialiştii citaţi miercuri de Press Association.
Chiar şi persoanele care au respectat liniile directoare ale Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie cu privire la consumul de carne roşie şi procesată au prezentat o creştere a riscului de cancer colorectal cu o cincime în comparaţie cu cele care au mâncat astfel de alimente în cantităţi foarte reduse, potrivit rezultatelor unui studiu finanţat parţial de Cancer Research UK.
Departamentul britanic de Sănătate şi Asistenţă Socială a anunţat că, în timp ce carnea albă este o sursă benefică de proteine, vitamine şi minerale, aportul de carne roşie şi procesată ar trebui limitat la circa 70 de grame pe zi, ceea ce reprezintă cantitatea medie consumată în Marea Britanie.
Fondul Mondial pentru Cercetări asupra Cancerului (World Cancer Research Fund - WCRF) a susţinut că există dovezi solide potrivit cărora consumul de carne procesată (salam, bacon, şuncă... ) reprezintă o cauză de apariţie a cancerului colorectal, în timp ce un aport ridicat de carne roşie (vită, oaie, porc... ) contribuie de asemenea la creşterea acestui risc.
Pentru studiul recent, publicat în International Journal of Epidemiology, specialiştii au analizate date prelevate de la 475.581 de persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani, monitorizate o perioadă medie de 5,7 ani.
Pe parcursul monitorizării, 2.609 persoane au dezvoltat cancer colorectal.
Studiul a relevat că persoanele care au consumat, în medie, 76 grame pe zi de carne roşie şi procesată au prezentat un risc mai mare cu 20% de a dezvolta cancer colorectal în comparaţie cu cele care au mâncat, în medie, 21 de grame pe zi.
În ceea ce priveşte carnea roşie, riscul a fost cu 15% mai mare în cazul persoanelor care au consumat, în medie, 54 de grame pe zi în comparaţie cu cele care au mâncat, în medie, 8 grame pe zi.
În cazul aportului de carne procesată, riscul a fost cu 19% mai mare la persoanele care au consumat, în medie, 29 de grame pe zi în comparaţie cu cele care au mâncat, în medie, 5 grame pe zi.
Există, însă, şi o veste bună. Subiecţii cu un aport ridicat de fibre alimentare din pâine şi cereale în alimentaţie au prezentat o reducere cu 14% a riscului de cancer colorectal.
Aproximativ unu din cincisprezece bărbaţi şi una din optsprezece femei vor dezvolta cancer colorectal pe parcursul vieţii, potrivit statisticilor.
''Rezultatele noastre sugerează faptul că persoanele care consumă carne roşie şi procesată de patru sau de mai multe ori pe săptămână prezintă un risc ridicat de cancer colorectal în comparaţie cu cele care consumă carne roşie şi procesată de mai puţin de două ori pe săptămână'', a declarat profesor Tim Key de la Universitatea Oxford, specialist în cadrul Cancer Research UK şi coautor al studiului.
''Există dovezi substanţiale conform cărora carnea roşie şi procesată este asociată cancerului colorectal şi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, carnea procesată este clasificată drept carcinogenă, iar carnea roşie drept probabil carcinogenă'', a indicat Key. AGERPRES