Cher a cerut plasarea unuia dintre fiii ei, în vârstă de 47 de ani, sub tutelă judecătorească

Cher a cerut plasarea unuia dintre fiii ei, în vârstă de 47 de ani, sub tutelă judecătorească

Cântăreaţa americană Cher a depus în instanţă documentele oficiale prin care solicită plasarea unuia dintre fiii ei, Elijah Blue Allman, în vârstă de 47 de ani, sub tutelă judecătorească, întrucât se teme că acesta este inapt din punct de vedere mintal pentru a îşi administra propriile finanţe, informează Entertainment Tonight, citat de Agerpres.

Cher. FOTO Shutterstock

Cher. FOTO Shutterstock

Pe fondul presupusei lupte a fiului cu dependenţa de droguri, cântăreaţa pop a cerut ca instanţa să o numească unicul tutore al fiului ei.

Potrivit documentelor depuse miercuri în instanţă, Cher susţine că fiul ei este „în mod substanţial incapabil să îşi gestioneze propriile resurse financiare din cauza unor probleme grave de sănătate mintală şi a abuzului de substanţe", relatează TMZ.

Cher este îngrijorată de faptul că banii pe care fiul ei îi primeşte de la un fond înfiinţat de răposatul său tată - celebrul muzician Gregg Allman - vor fi cheltuiţi mai degrabă pe droguri decât pe lucruri necesare pentru a-i asigura condiţiile de viaţă.

„Orice fonduri distribuite lui Elijah vor fi cheltuite imediat pe droguri", susţine Cher în acele documente, „lăsându-l pe Elijah fără bunuri pentru a se întreţine şi punând viaţa lui Elijah în pericol".

Legendara artistă, în vârstă de 77 de ani, a declarat în documentele judiciare, conform Page Six, că nu a putut „discuta preferinţele lui Elijah cu privire la numirea unui tutore temporar", deoarece fiul ei a fost „incapabil să îşi formeze sau să îşi exprime o preferinţă", iar acest fapt ar fi cauzat de actuala lui stare mintală.

Conform documentelor, în calitate de mamă, Cher consideră că ar fi cea mai potrivită persoană pentru a gestiona tutela fiului ei. Instanţa a stabilit o dată de audiere pe 6 martie 2024 pentru a evalua o posibilă instaurare a tutelei judiciare.

Ce acuzații i-a adus vedetei soția fiului

Cher a fost acuzată, în octombrie, de soţia înstrăinată a fiului ei, Marie Angela King, că i -ar fi ascuns locul în care se afla Elijah Blue Allman şi că i-ar fi blocat accesul la el.

Potrivit documentelor judiciare obţinute la vremea respectivă de Entertainment Tobight, Marie Angela King a cerut instanţei să îl oblige pe Elijah Blue Allman să participe la o audiere de divorţ a cuplului, care este despărţit de mai multă vreme, după ce soţul ei a lipsit de la o şedinţă de judecată pentru a pune la curent instanţa cu privire la cazul lor de divorţ.

Marie Angela King a susţinut că nu l-a mai văzut pe Elijah Blue Allman de mai bine de şase luni şi a acuzat-o pe Cher, care ar fi „continuat să se amestece în gestionarea sănătăţii sale, precum şi în ceea ce priveşte locul în care se află fiul ei şi accesul la acesta".

Este doar cel mai recent episod al divorţului dintre King şi Allman. În septembrie, Cher a ajuns pe prima pagină a ziarelor, după ce Marie Angela King a acuzat-o pe celebra cântăreaţă că a angajat patru bărbaţi pentru a-i răpi fiul dintr-o cameră de hotel din New York, în încercarea de a-l împiedica să se împace cu ea.

Cher: „zvonul... nu este adevărat"

Documentele respective au fost depuse la tribunal pe 5 decembrie, dar au ajuns pe prima pagină a ziarelor abia după ce cazul a fost descoperit de mass-media.

Cher a negat acuzaţiile într-o declaraţie pentru revista People, pentru care a precizat că „zvonul... nu este adevărat".

Elijah Blue Allman, născut pe 10 iulie 1976, provine din a doua căsătorie a cântăreţei Cher, cu muzicianul Gregg Allman.

Vedeta pop mai are un fiu, Chaz Bono, născut pe 4 martie 1969, din prima căsătorie a artistei, cu Sonny Bono, celălalt membru al duoului muzical de mare succes Sonny & Cher.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…