Charlie Hebdo: Șapte persoane din anturajul atacatorilor au fost arestate

Charlie Hebdo: Șapte persoane din anturajul atacatorilor au fost arestate

Șapte persoane se aflau în arestul poliției joi în cadrul anchetei asupra atacului sângeros comis împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo la Paris, soldat cu 12 morți, a declarat ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, potrivit AFP.

"Șapte persoane", a indicat ministrul de interne în direct la radio Europe 1, ca răspuns la o întrebare cu privire la numărul de persoane reținute în acest moment. Anterior, premierul Manuel Valls a declarat că mai multe persoane au fost reținute, fără a preciza numărul lor.

Potrivit unei surse judiciare, șapte persoane — bărbați și femei care fac parte din anturajul celor doi frați identificați de poliție ca fiind autorii atacului sângeros de miercuri și care sunt încă în libertate — au fost arestate.

Principalii suspecți în atentatul comis miercuri împotriva sediului celebrului săptămânal satiric francez — Cherif Kouachi (32 de ani) și fratele său Said (34 de ani), francezi de origine algeriană — sunt cunoscuți poliției ca având legătură cu rețelele jihadiste. Ei au avut un complice, care s-a predat poliției noaptea trecută în nord-estul Franței.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...