CFR Infrastructură: Calea ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni este gata în proporție de 97%

CFR Infrastructură: Calea ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni este gata în proporție de 97%

Linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni este finalizată în proporție de 97%, a anunțat, miercuri, CFR Infrastructură. „Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică”, a transmis compania, citată de Digi24.ro

„Noua cale ferată spre Aeroport pornește din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 m, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 metri și un viaduct de 1,52 km, care supratraversează DN1, până la noua stație de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internațional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică”, transmite CFR Infrastructură.

Conform comunicatului, la stația Aeroport mai sunt de executat lucrări de finisaje interioare, de montare a instalaţiilor electrice, de așternere a membranei pe peroane, de instalare a difuzoarelor, camerelor video, dar și lucrări de alimentări cu apă și realizare rigolă de preluare a apelor meteorice, precum și de montare a parapetului de protecție.

De asemenea, mai sunt de făcut lucrări la viaduct, lucrări de suprastructură, dar și la drumuri.

„Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podete, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1”, se mai arată în comunicat.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane lei, lucrarea fiind finanțată din fonduri europene nerambursabile.

Sursa: Digi24.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…