După ce, anul trecut, FCSB, CS U Craiova şi Sepsi au ieşit, în corpore, din turul II preliminar al Conference League, la finalul lunii iulie, acum CFR a „reuşit“ să coboare ştacheta, părăsind turul I preliminar al Ligii Campionilor la mijlocul lunii iulie!
Dincolo de contraperformanţa sportivă, această eliminare a zguduit Clujul şi din punct de vedere financiar. Cu datorii de peste 26 de milioane de euro, CFR avea nevoie de sumele încasate de la UEFA. Care ar fi fost mult mai mari, dacă echipa ar fi avansat în preliminariile Ligii Campionilor.
Acum, după acest eşec cu Pyunik Erevan, în conturile clubului vor intra... 200.000 de euro! Aşa că perspectiva falimentului prinde contur la o grupare care, în ultimii ani, a traversat şi o insolvenţă.
9
ani au trecut de la ultima prezenţă românească în grupele Ligii Campionilor: în 2013, Steaua a terminat pe ultimul loc într-o serie cu Chelsea, Schalke şi Basel.
Ce urmează pentru România în actuala ediţie a cupelor europene
Turul doi preliminar din Conference League, 21 iulie
*CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes (Andorra)
*Saburtalo Tbilisi (Georgia) / Partizani (Albania) – FCSB
*Vllaznia (Albania) – CS U Craiova
*Sepsi - Olimpija Ljubljana (Slovenia) / Differdange 03 (Luxemburg)
CFR Cluj va juca returul la data de 26 iulie. Celelalte echipe româneşti vor disputa manşa secundă la data de 28 iulie.