CFR Călători a anulat 35 de trenuri Regio pentru sudul și sud-estul țării, din cauza viscolului

CFR Călători a anulat 35 de trenuri Regio pentru sudul și sud-estul țării, din cauza viscolului

CFR Călători a anulat miercuri dimineața 35 de trenuri Regio care ar fi trebuit să circule în județele Constanța, Ialomița, Olt și Călărași, din cauza ninsorilor și a viscolului, dar călătorii au la dispoziție alte garnituri care circulă pe aceleași relații, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a companiei.

"La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, circulația fiind adaptată condițiilor meteo nefavorabile, în sudul și sud-estul țării fiind semnalate intensificări puternice ale vântului. Pe rutele Urziceni-Slobozia, Alexandria — Zimnicea, Roșiori Est-Turnu Măgurele, Caracal-Corabia, Ciulnița-Călărași, Constanța-Mangalia, Medgidia-Tulcea Oraș, Ciulnița-Călărași, Constanța-Mangalia, Medgidia-Tulcea, Slobozia Veche — Urziceni și Caracal — Corabia se circulă doar cu locomotive Diesel, motiv pentru care unele trenuri pot înregistra întârzieri", precizează CFR Călători .

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea acestora.

În acest context, CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, intervine la această oră cu pluguri pentru deszăpezire pe 5 intervale de stații din sud-estul țării, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță. La această oră se înregistrează temperaturi la nivelul șinei cuprinse între—13 și—3 grade C, în anumite județe din sudul și sud-estul țării fiind de asemenea semnalate intensificări ale vântului de până la 70 km/h.

"Traficul feroviar este operațional pe toate magistralele de cale ferată, iar trenurile înscrise în circulație de operatorii de transport feroviar de călători asigură legătura cu toate zonele țării. Utilajele de deszăpezire acționează la această oră pe secțiile: Videle — Giurgiu, Fundulea — Sărulești (fir II), Țăndărei — Slobozia, Medgidia — Tulcea, Fetești — Lehliu, Ciulnița — Călărași. În jumătatea de sud a țării, condițiile meteo nefavorabile impun înscrierea în circulație doar a trenurilor tractate cu locomotive Diesel (DHC, DA sau GM) pe următoarele intervale de stații: Urziceni-Slobozia, Alexandria — Zimnicea, Roșiori Est — Tr. Măgurele, Caracal — Corabia, Ciulnița — Călărași, Constanța — Mangalia, Medgidia — Tulcea Oraș", precizează CFR SA.

CFR SA menționează că ține permanent legătura cu toți operatorii de transport feroviar de călători și de marfă (OTF) astfel încât, funcție de evoluția vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situația în care sunt necesare modificări de grafic, toți operatorii de transport feroviar de călători sunt avizați, astfel încât aceștia să poată publica pe site-urile proprii informații actualizate despre trenurile înscrise în grafic.

Călătorii sunt rugați să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru informații actualizate despre trenurile înscrise în circulație sau despre trenurile anulate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”