CEZ a plătit în euro pentru gazele livrate de Gazprom

CEZ a plătit în euro pentru gazele livrate de Gazprom

Compania cehă de utilităţi CEZ a efectuat plata scadentă pentru gazele ruseşti în euro, a anunţat vineri un purtător de cuvânt, refuzând să ofere detalii suplimentare, transmite Reuters.

"Am făcut plata în euro, în linie cu recomandările Comisiei Europene. Nu comentăm în privinţa detaliilor", a declarat oficialul CEZ.

După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 Foarte interesante amănunte...

4 „A început spectacolul /

5 ALERTĂ Procurorii DIICOT au luat acte de la notarii Ioana Băsescu și Andreea Cosma în dosarul Nordis!