Cetăţenii Republicii Moldova pot vota în 13 secţii organizate în România pentru scrutinul prezidenţial de duminică

Cetăţenii Republicii Moldova pot vota în 13 secţii organizate în România pentru scrutinul prezidenţial de duminică

Cetăţenii Republicii Moldova pot vota duminică, la turul doi al alegerilor prezidenţiale din această ţară, în 13 secţii organizate pe teritoriul României .

Două secţii se află în Bucureşti - una la sediul Ambasadei Republicii Moldova în ţara noastră şi una la sediul Autorităţii Electorale Permanente.

Mai sunt organizate secţii de votare în Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara.

Potrivit însărcinatului cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, Emil Jacotă, la primul tur al prezidenţialelor din ţara vecină au votat, în România, peste 10.000 de cetăţeni.

Diplomatul afirmă că la respectivele secţii vor fi disponibile măşti de protecţie sanitară iar procesul de vot se va desfăşura între orele 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea de prelungire.

El a precizat pentru AGERPRES că, spre deosebire de primul tur al alegerilor, de data aceasta, secţia de votare organizată în Iaşi este la Casa de Cultură a Studenţilor.

Lista cu adresele complete ale secţiilor de votare din afara Republicii Moldova, implicit şi din România, poate fi accesată pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC), la adresa: diaspora.cec.md.

Potrivit legislaţiei, studenţii care învaţă în România, indiferent de cetăţenie, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rutele călătoriilor.

În turul doi al alegerilor prezidenţiale se vor confrunta Maia Sandu, proeuropeană, care a câştigat primul tur de scrutin cu 36,16% din voturi, şi preşedintele socialist în exerciţiu, Igor Dodon, care a acumulat 32,61% din sufragii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”