CETA: UE, un "partener de negociere imposibil", consideră un vicepreședinte al PE; summitul UE-Canada anulat (sursă europeană)

CETA: UE, un "partener de negociere imposibil", consideră un vicepreședinte al PE; summitul UE-Canada anulat (sursă europeană)

Incapacitatea Uniunii Europene de a finaliza acordul de liber-schimb cu Canada (CETA) pune blocul comunitar într-o situație jenantă și i-ar putea afecta capacitatea de a negocia tratate viitoare, a atras atenția eurodeputatul german Alexander Lambsdorff, vicepreședinte al Parlamentului European, într-un interviu radiofonic, transmite Reuters.

"Uniunea Europeană s-a dovedit a fi un partener internațional de negociere imposibil prin acest întreg proces eronat", a declarat Alexander Lambsdorff la postul de radio Deutschlandfunk.

Belgia a anunțat că nu poate susține oficial acordul CETA — care are nevoie de unanimitatea celor 28 de state ale Uniunii Europene — din cauza dezacordului formulat de regiunea sa francofonă Valonia.

Alexander Lambsdorff și-a exprimat totuși speranța că Belgia va putea rezolva problema apărută, astfel încât acordul să poată fi semnat în acest an.

În condițiile date, premierul canadian Justin Trudeau și-a amânat vizita prevăzută joi la Bruxelles pentru semnarea tratatului de liber schimb, iar o sursă europeană, citată de AFP, a anunțat că summitul UE-Canada "a fost anulat" și "deocamdată nu a fost fixată o nouă dată".

Potrivit Reuters, alți doi eurodeputați germani au criticat modul în care Uniunea Europeană a negociat acest acord.

Manfred Weber, președintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, a afirmat pentru Hessischer Rundfunk că a fost o greșeală să se permită tuturor parlamentelor europene să voteze asupra acestui acord comercial. "Nu se poate ca o singură mică regiune să blocheze toată Europa", a declarat el.

La rândul său, social-democratul Bernd Lange, a declarat la postul Suedwestrundfunk că impasul în care se află acordul ar trebui să declanșeze o discuție serioasă cu privire la procesul decizional european și modalitățile de creare a consensului.

Săptămâna trecută, ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că nu se așteaptă la un eșec la CETA, însă va fi necesar un timp pentru a se răspunde chestiunilor ridicate de Belgia și de alte state.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”