Cerşetorie sau o formă ciudată de muncă? Ce spun psihologii despre cei care aşteaptă donaţii pe TikTok

Cerşetorie sau o formă ciudată de muncă? Ce spun psihologii despre cei care aşteaptă donaţii pe TikTok

În ultimele luni, foarte multe persoane din România au început să fie prezente în mediul online, mai ales pe TikTok, prin intermediul videoclipurilor live, în care încearcă să convingă alte persoane să doneze diferite sume de bani.

TikTok SURSĂ Arhiva Adevărul

TikTok SURSĂ Arhiva Adevărul

De câteva săptămâni, noul trend pe TikTok-ul din România este cel al live-urilor ,,NPC" („Non Playable Character”). Practic, creatorii de conţinut stau ore în şir în live şi se comportă precum nişte caractere din jocurile video, reacţionând doar la sumele de bani donate de către alţi utilizatori, sub formă de cadouri virtuale.

Cerşetorie sau formă ciudată de muncă?

De foarte multe ori, persoanele care aleg să facă aceste live-uri pe internet sunt criticate de utilizatori, chiar dacă printre aceştia există şi unii care le apreciază efortul. Astfel, aceste videoclipuri live au ajuns să fie considerate o nouă formă de cerşetorie, pe internet, deoarece creatorul de conţinut nu depune efort pentru a obţine sume de bani.

Psiholgii susţin că fiecare activitate are un public ţintă şi că această modă, care poate fi una trecătoare, este tot o formă de muncă, mai ciudată, atâta timp cât există utilizatori care priveste aceste videoclipuri cu plăcere.

,,Atâta timp cât există persoane care apreciază aceste live-uri, care se simt bine când privesc aceşti creatori de conţinut, putem spune că activitatea lor este o muncă puţin mai ciudată. Cel puţin o formă de muncă care ne este necunoscută în momentul de faţă. Dacă activitatea ta aduce un beneficiu cuiva, dacă există un rezultat al acţiunii tale, putem spună că este o formă de muncă. Deoarece aceste persoane reuşesc să adune donaţii, înseamnă că au admiratori. Deci, live-urile lor sunt apreciate", a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.

,,Tinerii pot trăi cu falsa impresie că se vor îmbogăţi"

Conform psihologilor, tinerii pot fi afectaţi de noile ,,joburi" din online. Specialiştii susţin că acestea oferă, de multe ori, senzaţia de îmbogăţire peste noapte, iar acest lucru poate reprezenta o adevărată capcană pentru utilizatorii neformaţi.

,,Aceste lucruri, din online, trebuie să fie activităţi complementare, mai mult hobby-uri. Tinerii pot pica foarte uşor în capcană şi pot avea senzaţia că se vor îmbogăţi peste noapte făcând astfel de live-uri, lucru care este puţin probabil. Tinerii trebuie să fie responsabili, să îşi construiască un drum sănătos, o carieră, pentru că sunt puţini cei care reuşesc să se îmbogăţească în online, prin donaţii, fără să muncească prea mult. Dar, aceste videoclipuri, trenduri, pot fi urmate în timpul liber", a încheiat psihologul clinician.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…