O echipă internațională de geneticieni a studiat mostre de ADN de la peste trei sute de indivizi și consideră că rezultatele studiului îi vor ajuta pe ecologiști și biologi să înțeleagă modul în care viața în condiții de încărcare constantă a radiațiilor asupra ecosistemelor afectează evoluția populațiilor de animale și procesul de adaptarea lor la traiul intr-un astfel de mediu.

O echipă internațională de geneticieni a studiat mostre de ADN de la peste trei sute de câini sălbatici care trăiesc în zona de excludere din vecinătatea centralei nucleare de la Cernobîl și a ajuns la concluzia că genomul lor a dobândit o structură unică, care nu este similară cu structura ADN-ului tuturor celorlalte rase de câini. Descoperirile oamenilor de știință au fost publicate într-un articol din revista Science Advances.

„Pentru prima dată, am studiat structura genomurilor a trei sute de câini din mai multe grupuri mari ale acestor animale de companie sălbatice care trăiesc în zona de excludere a Cernobîlului. Compararea ADN-ului lor cu structura genomurilor diferitelor rase de câini domestici și sălbatici din alte regiuni ale lumii au indicat că, la Cernobîl, câinii au o structură unică a genomului care diferă semnificativ pentru diferite grupuri de câini, în funcție de distanța habitatului lor față de centrala nucleară de la Cernobîl”, scriu cercetătorii.

Studiile suplimentare ale genomului acestor câini și observarea lor, potrivit unei echipe internaționale de geneticieni condusă de Timothy Musso, profesor la Universitatea din Carolina de Sud din Columbia (SUA), îi va ajuta pe ecologiști și biologi să înțeleagă cum viața în condiții cu o încărcare radiațională constant mare asupra ecosistemelor afectează evoluția populațiilor de animale și procesul de adaptare a acestora la traiul într-un mediu similar.

În total, în ultimii cinci ani, oamenii de știință au reușit să prindă și să colecteze mostre de sânge și țesut corporal de la peste trei sute de animale sălbatice, dintre care unele locuiau pe situl industrial de la Cernobîl și în imediata sa vecinătate, în timp ce altele locuiau într-o zonă situată la o distanță mai mare de sit.

Genomul unic al câinilor de la Cernobîl

După ce au colectat toate aceste probe, cercetătorii au extras fire de ADN din celulele animalelor de la Cernobîl, au descifrat și au comparat structura acestora cu modul în care este structurat genomul la un număr mare de câini de rasă pură, precum și la animale de companie sălbatice din diferite părți ale lumii. Această analiză a indicat existența a două populații separate de câini de la Cernobîl simultan, dintre care una locuia în imediata apropiere a centralei nucleare de la Cernobîl și în „orașul mort” Pripyat, iar a doua - în orașul parțial abandonat Cernobîl, la 15 km de centrală.

După cum notează geneticienii, ambele populații aveau o structură unică a genomului care le distingea de toți ceilalți câini din lume, inclusiv de câini pur-sânge și de toate soiurile de muts și semi-sălbatici. În același timp, nu erau asemănătoare între ele, în ciuda schimbului frecvent de gene între populații, pe care geneticienii îl atribuie diferențelor în nivelul de expunere la radiații.

În plus, geneticienii au descoperit că, în ultimele decenii, materialul genetic proaspăt a intrat în mod constant în fondul genetic al ambelor populații de câini de la Cernobîl, inclusiv al celor moștenite de la un set mare de rase de câini din Europa de Vest. Acest lucru sugerează că oamenii au adus constant câini noi în zona de excludere. Potrivit profesorului Musso și colegilor săi, această caracteristică a câinilor de la Cernobîl ar trebui să fie luată în considerare atunci când se studiază în continuare modul în care sarcina constantă de radiație afectează structura genomului animalelor sălbatice.