Ceremonie la Cotroceni: 10 ani de la aderarea României la NATO. Ponta aruncă săgeţi spre Băsescu

Ceremonie la Cotroceni: 10 ani de la aderarea României la NATO. Ponta aruncă săgeţi spre Băsescu

10 ani de la aderarea României la NATO

Evenimentul a debutat cu un ceremonial de prezentare a steagului României şi cel al NATO, precum şi cu intonarea imnului naţional al României şi cel al Alianţei Nord Atlantice.

La eveniment participă câteva zeci de reprezentanţi ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directorul SRI, George Maior, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriş, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, precum şi miniştrii de Interne, Gabriel Oprea, şi al Apărării, Mircea Duşa.

În deschiderea ceremoniei, au fost omagiaţi militarii români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, numele acestora fiind citite, iar fotografiile lor apărând pe un videoproiector.

Participanţii au păstrat un moment de reculegere în memoria acestora.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că şeful statului, Traian Băsescu, "trage" azi o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deşi meritul pentru acest lucru aparţine foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu şi fostului premier Adrian Năstase.

"Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: preşedinteele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, primul-ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi preşedintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînţeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după", a spus Ponta în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.

El a făcut apel la a nu se uita cine sunt cei care au avut viziunea corectă de a aduce România în NATO.
"Slavă Domnului că cei care au condus România după '97, '98 şi până în 2003 au reuşit să ia această decizie fundamentală pentru România. Şi acum, când sărbătorim zece ani de NATO, să nu uităm totuşi cine ne-a adus în NATO. S-ar putea să credem că cei care dau azi cu şampanie sunt cei care ne-au adus şi nu e aşa. Nu putem decât să le mulţumim celor care au avut atunci această vizune corectă", a spus Ponta.

Întrebat ulterior de ce nu a mers la ceremonia de la Cotroceni, Ponta a răspuns: "Aveam treabă. Şi acum am treabă la Guvern".

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”