Cercetătorii chinezi au creat o varietate de orez negru, bogat în antioxidanți, pentru a combate cancerul și alte boli

Cercetătorii chinezi au creat o varietate de orez negru, bogat în antioxidanți, pentru a combate cancerul și alte boli

Cercetătorii din China au creat o varietate de orez negru, modificat genetic, care este bogat în antioxidanți și are potențialul de a reduce riscul de apariție a cancerului și a altor maladii, potrivit unui studiu publicat în revista Molecular Plant, informează duminică Xinhua.

Beneficiile pentru sănătate ale acestei varietăți de orez negru (cunoscut și sub numele de "orez purpuriu" datorită culorii pe care o capătă după recoltare, n.r.) sunt date de concentrațiile sale ridicate de antocianine, un grup de pigmenți cu rol antioxidant, care oferă multor fructe și legume culori intense de purpuriu, roșu și albastru.

Consumul de orez bogat în antocianine poate fi benefic pentru sănătatea umană, întrucât scade riscul de apariție a anumitor afecțiuni, precum unele tipuri de cancer, boli vasculare, diabet și alte maladii cronice, se afirmă în studiul publicat în revista Molecular Plant.

Precedentele tentative de a obține prin manipulări genetice o varietate de orez care să fie capabil să producă antocianine au eșuat, deoarece procesul aflat la baza biosintezei este deosebit de complex.

Pentru a depăși această barieră științifică, Yao-Guang Liu, cercetător la Universitatea de Agricultură din Sudul Chinei, și colegii lui au dorit mai întâi să identifice genele asociate cu producția de antocianine în diferite varietăți de orez.

Savanții chinezi au localizat și genele "defecte" din japonica și indica, două subspecii de orez care nu produc antocianine.

Apoi, oamenii de știință chinezi au dezvoltat "un sistem extrem de eficient, ușor de folosit, de inserție transgenică", pe care l-au folosit pentru a introduce în varietățile de orez japonica și indica un număr de opt gene de care este nevoie pentru a produce antocianine.

Așa cum se așteptau, sortimentul de orez negru astfel obținut conținea concentrații ridicate de antocianine cu funcție antioxidantă.

În viitor, cercetătorii chinezi sunt de părere că strategia lor ar putea fi folosită pentru producerea multor nutrimente importante și a unor ingrediente medicinale.

Oamenii de știință doresc în prezent să evalueze gradul de siguranță al noului sortiment de orez în calitatea sa de "aliment biofortificat". Ei vor să modifice pe cale genetică biosinteza de antocianine și în cadrul altor culturi — porumb, grâu și orz — pentru a obține și alte cereale care să dețină aceste proprietăți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri