Cercetătorii au identificat două tipuri ale noului coronavirus
Oamenii de ştiinţă din China care studiază originea epidemiei virale au anunţat descoperirea a două tipuri principale de coronavirus care pot provoca infecţii, informează miercuri Reuters.
Cercetătorii, de la Facultatea Ştiinţele Vieţii a Universităţii Beijing şi de la Institutul Pasteur din Shanghai din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, au avertizat că analiza lor a examinat o gamă limitată de date şi au precizat că sunt necesare analize suplimentare, efectuate pe seturi mai mari de date, pentru o mai bună înţelegere a evoluţiei virusului.
În urma studiului preliminar s-a concluzionat că un tip mai agresiv de coronavirus nou asociat cu epidemia din Wuhan a reprezentat aproximativ 70 de procente din tulpinile analizate, în timp ce 30 de procente au fost asociate unui tip cu o agresivitate redusă.
Prevalenţa virusului mai agresiv s-a redus după începutul lunii ianuarie 2020, au adăugat specialiştii.
''Aceste constatări susţin cu tărie nevoia stringentă pentru aprofundarea imediată şi exhaustivă a studiilor care combină date genomice, epidemiologice şi statistici privind simptomele clinice ale pacienţilor cu boala coronavirus 2019 (COVID-19)'', au notat oamenii de ştiinţă.
Concluziile studiului au fost publicate marţi în National Science Review, jurnalul Academiei de Ştiinţe din China.
Descoperirea vine în contextul unei reduceri a numărului de cazuri zilnice de coronavirus, în urma restricţiilor severe impuse în cea de-a doua economie a lumii pentru stoparea răspândirii epidemiei, notează Reuters.
China a raportat miercuri o scădere a numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus pentru a treia zi consecutiv şi 38 de decese suplimentare. La nivel naţional, bilanţul epidemiei de Covid-19 a ajuns la 2.981 de morţi şi la peste 80.200 de persoane infectate, a indicat Comisia Naţională de Sănătate. AGERPRES