Cercetătorii au descoperit o cavitate uriașă, de mărimea unui avion, în piramida lui Keops
Un grup de cercetători a anunțat joi, într-un studiu publicat în revista britanică Nature, descoperirea unei cavități uriașe, de mărimea unui avion, în mijlocul piramidei lui Keops din Egipt, una dintre Cele șapte minuni ale lumii, informează AFP.
Descoperirea se datorează proiectului ScanPyramids din care fac parte cercetători egipteni, francezi, canadieni și japonezi. Din anul 2015, echipa analizează interiorul piramidei, folosind tehnologii avansate, non invazive, care permit scanarea monumentului pentru a descoperi eventuale goluri sau structuri interne necunoscute și pentru a afla mai multe despre metodele antice de construcție învăluite încă în mister.
Monumentul, cu o înălțime de 139 de metri și o lățime de 230 de metri, domină platoul Gizeh, de la marginea orașului Cairo, lângă Sfinx și piramidele lui Kefren și Mikerinos.
''Există o mulțime de teorii despre existența unor eventuale camere secrete în interiorul piramidei. Dacă le-am crede pe toate, ar fi haos!'', se amuză Mehdi Tayoubi, codirectorul proiectului ScanPyramids. ''Dar niciuna dintre acestea nu prevedea existența unei cavități atât de mari'', a adăugat acesta.
Potrivit studiului, ''marele vid'', cum l-au botezat cercetătorii, are cel puțin 30 de metri lungime și caracteristici similare cu galeria principală, cea mai mare sală explorată a piramidei. Este localizat la 40-50 de metri de sala reginei, în inima monumentului.
''Marele vid este închis ermetic, nimic de aici nu a mai fost atins din timpul construcției piramidei. Este o descoperire foarte entuziasmantă'', notează Kunihiro Morishima, de la Universitatea Nagoya din Japonia, partenera misiunii ScanPyramids.
Pentru a descoperi acest ''frumos cadou'', ascuns din timpul domniei faraonului Keops, oamenii de știință au folosit particule cosmice, mai precis muoni (particule elementare create în atmosfera superioară de către radiațiile cosmice) care, atunci când întră în contact cu materia, încetinesc după care se opresc.
Cercetătorii măsoară cantitatea acestor particule după ce au traversat un obiect. Dacă se constată un excedent, înseamnă că muonii au traversat mai puțină materie, adică vid.
''Această tehnologie nu este nouă, însă instrumentele sunt astăzi mai precise și mai robuste. Pot face față condițiilor din deșertul egiptean'', explică Sébastien Procureur de la Comisariatul francez pentru energie atomică și energii alternative (CEA) care s-a alăturat proiectului în 2016.
Dacă muonii au făcut posibilă această descoperire în piramida lui Keops, nu vor fi însă de ajutor pentru a descoperi dacă mormântul lui Tutankamon îl ascunde pe cel al reginei Nefertiti.
Tehnologia cu muoni presupune ca detectoarele să fie plasate dedesubtul structurii care urmează să fie scanată, iar în cazul mormântului lui Tutankamon ''nu avem spațiu în partea de jos pentru a plasa detectoarele'', precizează cofondatorul ScanPyramids.
Existența acestei mari cavități a fost confirmată cu ajutorul a trei tehnici diferite de detecție a muonilor care aparțin a trei instituții diferite (Universitatea din Nagoya, laboratorul japonez de cercetare a particulelor și CEA francez).
Dar când un mister este descifrat, un altul iese la iveală: Care era rolul acestei încăperi? Se găsea ceva înăuntrul ei?
''Nu știm dacă în încăpere se găsesc și artefacte, deoarece sunt prea mici pentru a fi detectate de această tehnică imagistică'', precizează Kunihiro Morishima, coautorul studiului.
Cercetătorii nu știu care ar fi putut fi utilitatea acestui gol. Ar putea fi ''o succesiune de camere legate una de cealaltă, un culoar orizontal de mari dimensiuni, o altă galerie principală... sunt posibile mai multe ipoteze'', mărturisește Mehdi Tayoubi.
Un lucru este însă cert, va fi greu de ajuns la ''marele vid''. ''Căutăm modalități de investigare non distructive'', precizează codirectorul misiunii. ''Centrul național pentru cercetare științifică (CNRS) și centrul de cercetare Inria s-au alăturat proiectului acum un an pentru a gândi un nou tip de robot care ar putea trece prin spații foarte înguste'', a adăugat acesta.
AGERPRES