Nu sunt vremuri bune pentru politețe. Relațiile dintre SUA și Rusia au fost dezastruoase de mulți ani, iar mantra administrației Biden de relații stabile și previzibile a înrăutățit situația, scrie într-o analiză CEPA Victor Rud.

Criza în curs de dezvoltare din Ucraina pare să se îndrepte către un punct în care trebuie să alegem între o invazie sângeroasă a celei mai mari țări din Europa ca suprafață geografică sau o capitulare ulterioară a Occidentului.

Există doar doi câștigători din această ecuație – Rusia, pentru care agravarea conflictului este un scop politic, și China, ale cărei ambiții ar fi foarte avantajate de retragerea Occidentului.

Cum de-am ajuns în acest punct? Anul trecut, candidatul de atunci Joe Biden a deplâns faptul că ordinea internațională „se rupe din cusături”. Cu toate acestea, la summitul de la Geneva din iunie el a acceptat dictatul lui Putin, Protocoalele de la Minsk. De atunci, acest lucru a fost reiterat de alți înalți oficiali ai administrației. Minsk abrogă în totalitate „ordinea internațională bazată pe reguli” impunând Ucrainei, în postură de victimă, termeni pe care dreptul internațional îi impune invadatorului, Rusiei, prin restricții asupra suveranității sale naționale și integrității teritoriale.

Minsk tace cu privire la anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei Crimeea, un fapt aparent acceptat de SUA de facto, deși protestează.

Capitularea Americii este dintr-o altă lume și renunță la orice credibilitate cu privire la neliniștea lui Biden în legătură cu destrămarea „ordinii internaționale”, chiar dacă administrația sa își pregătește vestitul Summit pentru Democrație în această săptămână. Putem trage concluzia că invazia, ocupația și anexarea funcționează și că SUA au devenit mijlocitorul lui Putin, invitând la disprețuirea sa în timp ce-i alimentează aroganța și certitudinea.

De mai bine de șapte ani, declarațiile oficiale ale Europei și ale Americii au fost voluminoase: am amintit Rusiei de obligațiile sale, am reiterat, nerecunoscut, chemat, avertizat, condamnat și netolerat, am vorbit răspicat, clarificat, lămurit, declarat ca inacceptabil, am exprimat sprijin neclintit pentru Ucraina, sprijin ferm, am cerut Rusiei, am insistat, monitorizat îndeaproape, am luat act de, am afirmat, reafirmat, am demonstrat, ne-am întâlnit, am conferit, am rezolvat, ne-am exprimat angajamentul, angajamentul profund, ne-am reiterat convingerea, am rămas fermi, am trimis un mesaj, am cerut reținere, am rămas iarăși fermi, am stat alături, am stat lângă, am stat în spate, am stat din nou alături, am îndemnat, am încurajat, ne-am exprimat îngrijorarea, cea mai mare îngrijorare, îngrijorarea gravă și îngrijorarea profundă. Avem de-a face cu un tezaur de sinonime ale „domolirii”.

Sancțiunile cu inimă îndoită și ineficiente reflectă de fapt înțelegerea și hotărârea occidentală. Excluderea acoliților lui Putin de la Disney World abia dacă se potrivește cu amploarea haosului internațional indus de Rusia. Nici furnizarea neregulată și limitată către Ucraina a ajutorului militar atât de necesar. „Resetările” nesfârșite, întotdeauna la inițiativa SUA, nu fac decât să pună paie pe foc.

Domolirea se vrea un balsam moral – Putin acționează doar „defensiv”, nu mai rău decât orice altă țară în urmărirea interesului propriu. Al lui nu este decât o reacție la un Occident așa-zis belicos înrădăcinat în „abuzuri” NATO. Rusia se teme de „încercuire” și are nevoie de un „tampon”.

Iată realitățile nerecunoscute:

• În ciuda prăbușirii URSS, Rusia rămâne geografic cea mai mare țară de pe planetă, încorporând 40% din Europa și o treime din Asia. Niciun metru pătrat nu a fost pierdut după 1991. Una dintre subregiunile sale, Kolîma, este cât Irakul, Iranul și Afganistanul la un loc.

• În anii 1890, Statul Major al Rusiei a efectuat un studiu al campaniilor sale militare între 1700 și 1870. Rusia a purtat 38 de războaie, doar două au fost defensive. O contabilitate mai modernă nu ar schimba acest echilibru. Jelania lui Putin despre „nevoile de securitate” ale Rusiei, „curtea din spate” și „sfera sa de influență” rescrie istoria și nu arată nicio considerație pentru nemulțumirile legitime ale națiunilor persecutate istoric de Rusia. Cu toate acestea, empatia occidentală este rezervată exclusiv burlescului „anxietății” lui Putin.

• În al Doilea Război Mondial, teritoriul Rusiei abia a fost atins. Ucraina, Belarus și națiunile baltice au fost invadate. De două ori. Ucraina a suferit o pierdere de vieți mai mare decât orice țară din Europa. Au fost uciși mai mulți civili ucraineni decât pierderile militare combinate ale Statelor Unite, Commonwealth-ului, Franței, Germaniei și Italiei. Alte milioane au fost uciși de Armata Roșie sau ca sclavi în Germania. Cu toate acestea, nu cu mult timp în urmă, un fost ambasador american la ONU a vorbit despre „contribuția imensă a Rusiei în acel război. [Al Doilea Război Mondial] face parte din istoria lor mândră în confruntarea cu puterile imperialiste, de la mongolii din secolul al XVI-lea și până la Napoleon în secolul al XIX-lea.”

• Vitriolul împotriva „abuzului” și „încercuirii” de către NATO este o iluzie. Cele trei națiuni baltice, de exemplu, reprezintă doar 1,4% din granițele Rusiei. Între timp, afirmațiile rusești că NATO a promis că nu se va extinde spre est sunt pur și simplu neadevărate. După dizolvarea URSS, membrii NATO s-au dezarmat și, astfel, au primit un „dividend al păcii” semnificativ, deși acea pace nu s-a extins asupra vecinilor Rusiei.

• Occidentul pare încărcat de vinovăție pentru prăbușirea Uniunii Sovietice și-și face griji că fostul agent KGB Putin este „umilit”, „amărât” și „ofensat” de imploziei unui monstruos stat totalitar. Din fericire, nu ne-am exprimat o asemenea solicitudine și pentru neliniștea ofițerilor Gestapo când Germania nazistă a fost învinsă.

După 1991, SUA doreau să aducă Rusia în frăția internațională a națiunilor, atribuind Kremlinului propriile noastre imperative civilizaționale. Dar acest lucru s-a întâmplat fără a necesita genul de scuze și reforme care au avut loc în Germania postbelică.

Fostul ministru de externe rus Andrey Kozyrev a fost clar: „Această așa-numită „umilire” este un mit de la Kremlin. Dimpotrivă, Rusia – și sunt un martor viu al acestui lucru – a primit asistență… încă de la începutul reformelor sale democratice, chiar și sub Gorbaciov. Și mai ales în vremurile grele din anii 1991-92. Când economia sovietică s-a blocat complet, când abia mai erau medicamente și în unele zone chiar și alimente, ni s-a oferit ajutor umanitar substanțial. În plus, SUA ne-au ajutat să ne păstrăm statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, să rămânem singurul stat nuclear de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice… Ne-au ajutat să intrăm în Banca Mondială, în Fondul Monetar Internațional și alte organizații. Toate acestea s-au întâmplat într-un moment crucial în care Rusia ar fi putut să piardă totul – atât statul său, cât și statutul internațional. America ne-a ajutat nu numai să păstrăm toate acestea, ci și să ne ridicăm statutul.”

Cu toate acestea, democrațiile lumii încă își cer scuze, o atitudine rezumată cel mai bine prin cuvintele premierului britanic Boris Johnson: „Când spunem că sprijinim suveranitatea și integritatea Ucrainei, nu vrem să fim adversari Rusiei sau s-o încercuim în vreun fel strategic ori să subminăm această țară măreață.”

Acesta este fundalul evenimentelor care se desfășoară acum în fața noastră. Pentru a evita invazia rusă, Putin va încerca acum să obțină o capitulare pe cheltuiala Ucrainei. Există totuși o altă opțiune. Să ne scuturăm de halucinația noastră auto-anestezică și recâștigăm ceea ce George Orwell a numit „controlul realității”. Oferiți ajutor militar semnificativ țintei, impuneți sancțiuni zdrobitoare, opriți Nord Stream 2 și forțați-l pe Putin să dea înapoi și să facă față multiplelor probleme interne ale Rusiei. Între timp, China urmărește cu atenție și stă la pândă.

Distribuie Distribuie Comentarii