Cine îl informează pe Emmanuel Macron? Formidabilul și cerebralul președinte francez beneficiază de serviciile diplomatice și de informații la fel de formidabile ale țării sale. Atunci de ce spune astfel de lucruri stupide? În remarcile difuzate în acest weekend, el a pledat pentru garanții de securitate occidentale oferite Rusiei ca parte a unui viitor acord de pace. Vorbind despre viitoarea arhitectură de securitate a Europei, el a adăugat că „unul dintre punctele esențiale pe care trebuie să le abordăm – așa cum a spus întotdeauna președintele Putin – este teama că NATO vine până la ușile sale și desfășurarea de arme care ar putea amenința Rusia”, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA .

<< El are dreptate într-o singură privință. Acestea sunt, într-adevăr, puncte de discuție ale Kremlinului. Dar iată alte cinci lucruri pe care Macron ar trebui să le știe.

În primul rând, apropierea NATO nu este nimic nou. Membrii Alianței aveau granițe cu Uniunea Sovietică: Turcia în sud și Norvegia în nord. După 1991, Rusia a moștenit această frontieră cu Norvegia, care chiar și acum se desfășoară pe linii relaxate și de vecinătate.

În al doilea rând, Putin nu s-a plâns „întotdeauna” de NATO. Președintele rus a acceptat cu plăcere un acord generos din partea alianței la summitul de la Roma din 2002, bazat pe cooperare și schimb de informații. Amprenta militară occidentală asupra noilor membri estici a fost vestigială, pentru a nu da Rusiei niciun motiv de îngrijorare.

În al treilea rând, problemele recente ale Rusiei cu NATO sunt create de ea însăși. Acestea provin din amestecul și răutățile din fostul său imperiu și din alte părți ale vecinătății. Acest lucru a făcut ca NATO, cu reticență și cu întârziere, să se reorienteze spre apărarea teritorială. De asemenea, a alimentat noi cereri de aderare. Suedia și Finlanda sunt cele mai clare exemple în acest sens: aceste două țări sunt acum pe punctul de a adera la alianță doar ca urmare a războiului Rusiei din Ucraina.

În al patrulea rând, o concentrare reînnoită asupra controlului armelor ar fi o idee excelentă. Dar nu ar trebui să se ocupe doar de „armele care ar putea amenința Rusia”. Rusia a dezvoltat arme – inclusiv rachete de croazieră cu rază medie de acțiune lansate de la sol, drone submarine care taie cabluri și sisteme lansate din spațiu cu o mare rază de acțiune geografică – care amenință țările occidentale. Arsenalul de arme nucleare cu rază scurtă de acțiune al Kremlinului nu are corespondent în Occident. Și, spre deosebire de țările occidentale, factorii de decizie de la Kremlin fac de fapt declarații bombastice tulburătoare despre cum țara lor este pregătită și dispusă să folosească aceste armamente.

În al cincilea rând, garanțiile de securitate vor fi, într-adevăr, o parte esențială a oricărui acord postbelic. Dar țara care are nevoie de ele este Ucraina, nu Rusia. Ucraina nu a atacat Rusia. Ea doar a concurat cu aceasta, demonstrând că un model alternativ de dezvoltare politică, economică și culturală era posibil (și funcționa din ce în ce mai bine). În mod ideal, Ucraina ar trebui să devină membră NATO odată ce luptele se vor opri. Cea mai bună garanție de securitate a Rusiei este să nu-și atace vecinii din vest și din sud. Amenințarea din partea Chinei nu va face decât să se înrăutățească atâta timp cât factorii de decizie de la Moscova își mențin infatuarea față de Beijing.

Cu un lider care să adopte o viziune clară asupra problemelor de securitate ale Europei și a soluțiilor necesare, Franța ar putea fi pivotul securității continentului. Ea combină o perspectivă globală, relații în mare parte excelente cu Statele Unite, apartenența la toate structurile internaționale relevante (UE, G7, Consiliul de Securitate al ONU) și o capacitate militară foarte admirată și foarte eficientă. Germania, care, în virtutea mărimii și bogăției sale, ar trebui să ocupe această poziție în Europa, este paralizată de cultura sa de securitate autoindulgentă și superficială. Marea Britanie, care, din punct de vedere istoric, a jucat acest rol, s-a schilodit – deocamdată – cu Brexit-ul.

Dar pentru ca Franța să intervină ar fi nevoie de o doză inacceptabilă de realism, admițând că, în marile chestiuni, Statele Unite sunt hegemonul de securitate suprem și indispensabil al Occidentului. Marea Britanie poate înghiți acest lucru. Franța nu poate. Rezultatul este că Macron o face pe grozavul, câștigând titluri de primă pagină în loc să modeleze istoria.>>

Distribuie Distribuie Comentarii