Centru de vaccinare împotriva COVID-19 organizat de Primăria Piatra-Neamţ la Târgul de Crăciun

Centru de vaccinare împotriva COVID-19 organizat de Primăria Piatra-Neamţ la Târgul de Crăciun

Primăria Piatra-Neamţ a amenajat un centru de vaccinare împotriva COVID-19, la Târgul de Crăciun organizat alături de Consiliul Judeţean.

Primarul Andrei Carabelea a declarat că centrul va funcţiona în perioada 1 - 13 decembrie, în intervalul orar 14.00 - 18.00.

"Dragi pietreni, vă aşteptăm să petrecem sărbătorile de iarnă împreună. Dar trebuie să ne asigurăm că respectăm şi regulile. De aceea fac un apel şi în acelaşi timp o provocare: aveţi grijă de voi, aveţi grijă de ceilalţi! Vă invit să vă vaccinaţi şi să petrecem Crăciunul împreună", a declarat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, primarul Andrei Carabelea.

Vaccinarea se va face fără programare, doar pe baza cărţii de identitate sau a certificatului de naştere, în cazul minorilor.

Vor fi disponibile serurile Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson şi care pot fi administrate tuturor persoanelor cu vârsta peste 12 ani.

La activităţile programate în cadrul Târgului de Crăciun, organizat pe platoul de la Curtea Domnească, accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!