Încoronarea de la Alba Iulia a pansat rănile suferințelor din război, spun istoricii. Au trecut 100 de ani de la acel moment, care a fost unul amplu și s-a întins pe o perioadă de trei zile.

În 1922, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari. Potrivit istoricilor, odată oficializată unirea tuturor românilor într-un singur stat, trebuia ca, printr-un act simbolic, Regele Ferdinand să primească în mod oficial stăpânirea noilor teritorii.

Primele discuții despre momentul încoronării au avut loc în timpul guvernului Averescu, însă momentul istoric care are ecou și în zilele noastre s-a petrecut un an mai târziu, la Alba Iulia. La 100 de ani de la Marea Încoronare de la Alba Iulia, am stat de vorbă cu istoricul Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, care este și ambasador al proiectului Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, inițiat de Asociația Artis din Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României.

Pe 15 octombrie 2022, Alba Iulia a fost, parcă mai mult ca niciodată, casa tuturor românilor. Familia Regală a României s-a aflat la Alba Iulia, la finalul unei călătorii simbolice cu trenul regal, care a pornit pe 14 octombrie din Cluj-Napoca. De la gară, Familia Regală s-a îndreptat spre Catedrala Ortodoxă a Încoronării de la Alba Iulia, acolo unde a luat parte la un Te Deum, apoi, la Parada Încoronării, de pe Pietonala Mihai Viteazul.

„Adevărul”: 15 octombrie 1922. De ce a fost nevoie de acel moment?

Adrian Cioroianu: Populația țării avea nevoie de un asemenea moment, ca un fel de răzbunare asupra suferințelor din Primul Război Mondial. Fiecare român, mai ales soldații de pe front, avusese această idee. Toți fuseseră educați spiritul acesta. Fuseseră îndoctrinați prin propaganda de război. Românilor li se spusese că intră în război pentru a-și elibera frații de dincolo de Carpați. Ori, odată eliberată Transilvania (și cum s-a văzut… a fost eliberate și Bucovina, și Basarabia), era nevoie de un moment care, într-un fel, să simbolizeze această unire. Și s-a ajuns, în acordul regelui Ferdinand, reginei Maria, dar și a celor doi prim-miniștri care s-au succedat - Averescu și Ionel Brătianu, la această decizie. Fiecare prim-ministru voia s-o facă el. Averescu a vrut s-o facă în anul 1921, dar Regele Ferdinand se înțelegea mai bine cu Ionel Brătianu, iar încoronarea a avut loc în 1922, ca un fel de răzbunare după suferințele din război.

Ce a însemnat pregătirea acelui moment? Citeam și ați spus și dumneavoastră că discuțiile despre realizarea încoronării au avut loc încă din timpul Guvernului Averescu.

Da. Și cumva este normal ca fiecare guvern să-și dorească să-și lege numele de un act care atunci era considerat istoric. Vă dați seama că în 1922 nimeni nu își imagina că România Mare va dura doar 20 de ani. Cu toții credeau că războiul tocmai încheiat va pune capăt tuturor războaielor. Aceasta era fraza în epocă despre Primul Război Mondial. Și se credea că harta Europei va rămâne neschimbată. Ori, în condițiile acestea, sigur că orice guvern dorea să-și lege numele de acest moment.

Iar din punct de vedere logistic, organizatoric, ce a presupun această încoronare?

În primul rând, sigur că s-a alcătuit de fiecare dată câte un comitet pentru organizarea încoronării. A fost un comitet în timpul guvernului Averescu și a fost un alt comitet în timpul guvernului Ionel Brătianu. În timpul guvernului Ionel Brătianu, unul dintre cei care a preluat sarcina în acest comitet a fost Anghel Saligny, venerabilul, în acel moment, ingineri, constructor, a cărui nume este legat de podul ce la Cernavodă. Anghel Saligny a patronat într-un fel acest comitet, admirabil organizat, în care politicul s-a împletit într-un fel cu religia. S-o spunem foarte limpede. Acea Catedrală a Unirii de la Alba Iulia se știe că a fost în mod dorit planificată, proiectată a fi puțin mai înaltă decât Catedrala Catolică din vecinătate. Un fel de competiție. Astăzi pare o joacă, dar atunci, în condițiile de după război, această dispută era un mesaj în sine.

Mesajul unei țări care se reunise

Știu că programul Serbărilor Încoronării a fost unul amplu și s-a întins pe o perioadă de trei zile. Ce e important să știm cu toții despre acel moment?

Cred că astăzi, în analiza noastră, cel mai important lucru rămâne, dincolo de fastul regal, adunarea la București a primarilor din țară. Adică a fost dat un banchet pentru reprezentanții locali, a doua zi după încoronare, la București. Asta era menită, într-un fel, să dea sentimentul unei țări care s-a extins, în care un primar din Basarabia stătea la masă cu un primar din Oltenia sau Banat, de exemplu. Această adunare a autorităților locale, pentru acest banchet festiv, era mesajul politic al unei țări care se reunise. Și, totodată, era și expresia faptului că România se obliga să rămână deschisă spre minoritățile ei. E drept că au fost persoane care, trebuie s-o spunem foarte clar, au boicotat ceremonia încoronării. Și din partea minorității maghiare, dar și din partea partidului de opoziție. Atunci, Iuliu Maniu și partidul său au boicotat ceremoniile de la Alba Iulia. Rămâne în istorie acest lucru, pentru că a existat acest boicot. În schimb, toate minoritățile au fost reprezentate bine în toate cele trei zile de sărbătoare. Pe lângă această adunare a primarilor din întreaga țară, tot la București, deși era o zi mohorâtă, pe 16 octombrie, s-a produs ceea ce astăzi s-ar putea numi o reconstituire istorică. Atunci era parte din propagandă. Un fel de istorie care defilează prin fața regelui și reginei.

Legat de ceremonie, citeam că în Biserică s-au sfințit veșmintele și coroanele, iar ceremonia încoronării a fost făcută afară, sub un baldachin.

Da, Catedrala Ortodoxă a fost zidită într-un timp record, putem spune, dar Regele nefiind ortodox nu putea fi încoronat în ea, pentru că și-ar fi stricat relațiile cu propria sa familie sau cu catolicii în general. Și atunci s-a ajuns la soluția de compromis ca regele să fie încoronat în exteriorul Catedralei. Mai exact, și-a pus singur coroana pe frunte, iar mai apoi i-a pus și soției sale, Maria, coroana. Cu tot protocolul de rigoare, care a cuprins aducerea coroanei la Alba Iulia. Cel care a ținut-o pe genunchi a fost Ionel Brătianu, într-o trăsură. Au venit de la gară spre Catedrală.

Epoca imaginii și majordomul

Am putea spune astăzi că totul pare că a mers perfect la ceremonia de încoronare. Este ceva ce nu a fost pe placul Cuplului Regal atunci?

Presa a contat și atunci. Să înțelegem că suntem totuși în epoca imaginii. Avem și imagini fotografiate, avem și câteva imagini filmate. Se pare că Regina Maria a fost foarte supărată pe acel majordom care tot apare în imagini, dar apare în fața reginei. Majordomul acesta stă cu spatele la cameră, dar o acoperă pe Regina Maria. El se dorea util, o ajuta, dar în imagini a rămas regina obscurată de acest majordom. Ceea ce acum pare hazliu, pentru că astăzi ar fi zece camere din unghiuri diferite.

A reușit momentul încoronării să dea puțin echilibru, puțină liniște, mediului politic românesc?

Da, cu siguranță. Istoricii perioadei contemporane discută și cred în mare parte că aceste ceremonii din 1922, organizate la începutul guvernării liberale, a jucat un mare rol în stabilitatea guvernării vreme de patru ani. Este ceea ce se cheamă Marele Guvern Liberal. Și faptul că a început cu această încoronare se pare că a stabilizat câțiva ani viața politică. Sigur că ea a fost tumultoasă după 1926, mai ales că în 1927 avea să moară Ionel Brătianu și peste alți cinci ani avea să moară și Regele Ferdinand.

Întregitorul de țară și Eroina unei națiuni

Poate românul, omul de rând, să se identifice cu Regele Ferdinand I, de exemplu?

Astăzi cred că în continuare românii leagă ideea de Prim Război Mondial mai curând de Regina Maria, pentru că e mai populară, și mai puțin de Regele Ferdinand, ceea ce mie mi se pare o nedreptate. Pentru că la nivel internațional Regele Ferdinand era cel care conta. Regina Maria putea fi primită și simpatizată la Paris, dar ea nu era o regină în sine, ea era soția regelui României. Lucrul acesta ar trebui să fie știut de toți românii de astăzi. Cred că în continuare românii, cei care își pun problema istoriei lor, leagă Primul Război Mondial de acest cuplu regal. Cei doi sunt legați, inseparabil, de România Maria.

Regele Ferdinand a rămas în istorie ca fiind „Întregitorul de țară”. Ce să înțeleaga tinerii de astăzi din această expresie?

El este cel care a adus în granițele țării aceste provincii în care se vorbea limba română în mod majoritar. Din acest motiv i se spune „Întregitorul”, în sensul că a realizat întregirea acestei dorințe politice de a-i aduce pe români sub conducerea guvernului de la București. Așa cum i se spune și Primul Război Mondial, în lucrările care au apărut atunci, Războiul de Întregire. În legătură cu Ferdinand mai este o expresie: „Ferdinand cel loial”. Asta pentru că se produce acest paradox: un rege născut, crescut și educat în Germania și-a îndeplinit atât de bine sarcina de Rege al României până într-acolo încât, pentru că interesele României o cereau, el a ajuns în război cu propria sa țară. Fiecare dintre noi ne putem da seama cât de dificil ar trebui să fie să fii pus în situația de a ridica sabia împotriva țării tale.

Și Regina Maria, Eroină a națiunii.

Da, Regina Maria a fost, într-un fel, surpriza Primul Război Mondial și din motivul pentru care ea a preluat ce fusese frumos și spectaculos la Regina Elisabeta, care și ea fusese numită „Mama răniților” în războiul de Independență. Maria a dus această imagine a suveranei într-o nouă etapă, a modernizat-o, a făcut-o mai spectaculoasă. Mulți români au văzut-o pe front. Ea mereu îi încuraja pe soldați, dar mai ales în acel an, 1917, care pentru noi a fost crucial. Imaginea aceasta a unei regine care a stat aproape de soldați i-a marcat pe foarte mulți. Evident că a contat foarte mult și ceea ce a făcut ea după război, adică efortul pe care l-a depus pentru a susține cauza românească. A mers la Paris, s-a întâlnit cu foarte mulți oameni politici. Pe unii i-a convins, pe alții mai puțin, dar contează că a încercat. Era un personaj fascinant și fermecător.

Cum a afectat situaţia ţării relaţia dintre Regina Maria şi Regele Ferdinand?

Relația dintre ei denotă latura umană a oricărui cuplu regal. Înainte de orice, ei erau rege și regină, aveau datorii, aveau o sarcină. Reprezentau imaginea națiunii. Și din acest punct de vedere ei trebuiau să fie ireproșabili. Pe de altă parte, erau oameni. Sigur că era un cuplu căsătorit, deja avuseseră șase copii. Cel de-al șaselea deja murise în 1916. Și, ca la orice cuplu până la urmă, mai ales în condițiile acestea de stres, probabil că au apărut și anumite disensiuni, o anumită uzură. Plus că ea se considera a fi mai curând englezoaică. Deși era pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, dar ea ținea foarte mult la latura acesta britanică, în care fusese educată grație tatălui ei, pe când era fiul germaniei. Ea a fost mult mai curajoasă și mult mai decisă decât regele Ferdinand încă de la început. Maria, încă din 1914, cerea pentru o alianță clară cu Antanta. Ferdinand a fost și el de acord, dar cu reținerile umane de care spuneam. Din acest punct de vedere aș spune că au existat aceste diferențe de natură umană între rege și regină. Apoi, în ceea ce privește relația de cuplu, vă imaginați… plecând din București în condiții de refugiu. Nu suporți foarte ușor o astfel de transformare a vieții tale. Dar discuțiile dintre ei nu s-au văzut în public. Fiecare dintre ei a avut eleganța de a prezenta o relație unită și un cuplu decis. Ce știm noi acum este ceea ce a scris Regina Maria în jurnalul său.

România Regală… astăzi

Cum s-ar descurca România astăzi în contextul unei încoronări?

Aceasta este o discuție delicată. Eu sunt convins că s-ar descurca foarte bine. Românii au un acest talent de a se regăsi, în mod neașteptat, în astfel de momente solemne. Românii se descurcă foarte bine și pot să dau exemplul înhumarea Regelui Mihai. Cu siguranță că România ar face o ceremonie admirabilă în care lumea s-ar comporta așa cum trebuie. Problema e dacă o astfel de ceremonie este de imaginat în viitorul apropiat. Aici sigur că fiecare poate să aibă opinia lui. Deocamdată nu sunt neapărat semne că s-ar merge spre o restabilire a regimului dinastic în România de astăzi.

Cât de bine credeți că marchează România astăzi Centenarul Încoronării?

Cu siguranță s-ar fi putut face mai multe lucruri, pe de altă parte… eu deja m-am învățat să mă mulțumesc cu ceea ce avem. În condițiile actuale, în condițiile războiului, în condițiile acestei incertitudini… Vreau să subliniez că și la nivel facultății unde lucrez, și la nivelul Bibliotecii pe care o conduc, am primit foarte multe propuneri pentru ziua de 15 octombrie. Deci sunt foarte multe locuri în țară în care se organizează evenimente care marchează acest moment important. Poate că ar fi meritat un moment ridicat undeva, dar eu cred mai curând că nu avem această cultură a patrimoniului, pentru că nici în 2018 nu s-a întâmplat asta. În 2018, singura instituție care a fost inaugurată a fost noua Catedrală din București.

În final, aveți un mesaj pentru cititorii noștri?

Păi, în primul rând, mă adresez celor mai tineri încurajându-i să-și imagineze că ei oricum vor prinde aniversarea celor 150 de ani de la încoronare. Unii dintre tineri vor fi conducătorii acestei țări peste 50 de ani și le doresc să facă ei mult mai bine ceea ce astăzi generația noastră a încercat.