Celebrul designer Oscar de la Renta a decedat la vârsta de 82 de ani

Celebrul designer Oscar de la Renta a decedat la vârsta de 82 de ani

Celebrul designer dominican Oscar de la Renta a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunţat luni seara un membru al familiei sale, citat de postul de televiziune american ABC News, în pagina electronică.

El a fost diagnosticat cu cancer în 2006, a precizat postul de televiziune.

Oscar de la Renta, calificat de presa americană drept "icoana modei", a creat recent rochia de mireasă pentru avocata britanică Amal Alamuddin, care s-a căsătorit cu actorul american George Clooney.

Născut în 1932, în Republica Dominicană, Oscar de la Renta - pe numele său complet Oscar Aristides de la Renta Fiallo - a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi valoroşi designeri din lume.

Format de Cristóbal Balenciaga şi Antonio Castillo, el a devenit cunoscut la nivel mondial în anii '60, fiind unul dintre designerii care au îmbrăcat-o pe prima doamnă a Statelor Unite Jacqueline Jennedy.

Recompensat cu numeroase premii de profil, De la Renta a lucrat pentru casele Lanvin şi Balmain înainte de a-şi lansa brandul care îi poartă numele. Creaţiile lui sunt purtate în prezent de nume mari din industria cinematografică, din politică, dar şi de reprezentante ale mai multor case regale. De la Renta se număra şi printre preferaţii vedetelor care optau pentru hainele semnate de el pentru a le purta pe covorul roşu.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”