Celebrul actor Ray Stevenson, cunoscut pentru rolurile din „Rome” și „Thor”, a murit la 58 de ani

Celebrul actor Ray Stevenson, cunoscut pentru rolurile din „Rome” și „Thor”, a murit la 58 de ani

Ray Stevenson este cunoscut publicului larg pentru interpretarea lui Volstagg, războinicul asgardian din filmele „Thor” și un membru al Legiunii a 13-a în „Rome”, serial difuzat de HBO. Actorul irlandez a murit la vârsta de doar 58 de ani.

Ray Stevenson a murit FOTO Arhivă

Ray Stevenson a murit FOTO Arhivă

Membrii echipei lui Stevenson au declarat, pentru Associated Press , că a murit duminică, dar nu au dorit să împărtășească și alte detalii.

Viața și cariera lui Ray Stevenson

Stevenson s-a născut în Lisburn, Irlanda de Nord, în anul 1964. După ce a urmat cursurile școlii de teatru Bristol Old Vic a lucrat câțiva ani în televiziunea britanică, până să își facă debutul pe marile ecrane . A apărut, pentru prima dată în filmul „The Theory of Flight”, regizat de Paul Greengrass, în 1998.

Ulterior, în anul 2004, a fost un cavaler al mesei rotunde în filmul „King Arthur”, regizat de Antoine Fuqua. Câțiva ani mai târziu, a jucat rolul principal în adaptarea Marvel „Punisher: War Zone”.

Deși „Punisher” nu a fost filmul cu cele mai bune recenzii, nu se poate spune deloc același lucru despre primele trei filme „Thor”, produse tot de Marvel, în care irlandezul a jucat rolul lui Volstagg . Alte roluri proeminente ale sale au inclus trilogia „Divergent”, „G.I. Joe: Retaliation” și „The Transporter: Refueled”.

Bănuiesc că sunt un bătrân războinic în suflet”, spunea, cândva, actorul.

Stevenson a fost mereu o prezență impunătoare, având o înălțime de peste 1,90m. Pe micul ecran, el a fost ticălosul Titus Pullo din „Rome”, un rol care l-a propulsat în caroeră și l-a trimis în Statele Unite. Serialul a rulat din 2005 până în 2007.

Acesta a fost unul dintre anii majori ai vieții mele”, a spus Stevenson într-un interviu.

În recenzia Variety din „Rome”, Brian Lowery a scris că „impunătorul Stevenson iese în evidență, cu siguranță, ca un războinic – o forță a naturii care, în ciuda exceselor sale, cumva continuă să se țină bine pe picioare

Stevenson a mai lucrat la voce-over pentru „Star Wars Rebels” și „The Clone Wars”, în rolul lui Gar Saxon. De asemenea, el are un rolul unui personaj negativ, Baylan Skoll, în viitorul serial live-action Star Wars „Ahsoka”. Sezonul de opt episoade este așteptat pe Disney+, în luna august.

Într-un interviu pentru Backstage în 2020, Stevenson a declarat că idolii săi în actorie au fost: „Cei ca Lee Marvin (și) Gene Hackman”.

Stevenson are trei fii cu antropologul italian Elisabetta Caraccia, pe care a cunoscut-o în timp ce lucra la serialul „Rome”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”