Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină, iar anul acesta este sărbătorit simultan de toţi creştinii, fie ei catolici, protestanţi sau ortodocşi, dimensiunea ecumenică a acestei mari sărbătoriri fiind privită ca o speranţă de întreaga creştinătate.

Creştinii au serbat dintotdeauna Învierea lui Christos, dar nu întotdeauna în aceeaşi zi. În Egipt, Grecia, Palestina şi în Occident se serba Paştele în ziua cea mai apropiată de 14 nissan. La Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325 s-a stabilit modul de calcul al datei Paştelui. Învierea Domnului este unicul eveniment crucial aducător al celor mai profunde şi persistente efecte asupra întregii creaţii, începând însă cu omul lăuntric din fiecare. Paştele este eternitate. A te afla în liturghie, în slujbă, înseamnă a intra în Împărăţie.

Pe urmele lui Christos în Ierusalim

În Israel, acolo unde a început totul, în Duminica Floriilor se ţine procesiunea de la sanctuarul Betfage. Se urcă partea orientală a Muntelui Măslinilor şi se coboară pe versantul opus, unde credincioşii se strâng în marea curte a Bisericii Sfânta Ana. În cele trei seri succesive, o mulţime de oameni se strânge în Biserica Sfintei Cruci, unde se roagă şi unde se citesc pasaje din Sfintele Scripturi. În Joia Mare, o mare de credincioşi se revarsă în Biserica Getsemani, unde se citesc, în diferite limbi, pasaje din Evanghelii. Vinerea este ziua Patimilor, iar duminica de Paşte, în timpul slujbei, o altă procesiune parcurge Biserica Sfântului Mormânt, unde un preot ortodox aruncă petale de trandafiri credincioşilor.

 Slujba Prohodului pe Golgota este impresionantă. „Cine ar putea descrie ce simţământ trăieşte un credincios în Vinerea Mare, acolo unde s-a cutremurat pământul, unde s-a rupt catapeteasma şi s-au despicat şi pietrele. Toate slujbele, cu sobor de zeci de arhierei şi sute de preoţi şi călugări, pregătesc marea aşteptare a Sfintelor Paşti. Sâmbătă este Slujba Sfintei Lumini. Lume de pe lume este îngrămădită în străvechiul lăcaş. Preafericitul Patriarh al Ierusalimului pecetluieşte cu ceară curată lespedea de pe mormântul Domnului, aşa cum au făcut odinioară cei ce l-au îngropat. Se cercetează mai întâi să nu fie în capela Sfântului Mormânt nimic de aprins, nici chibrit nici alte materiale care să aprindă lumina, spre a vădi tuturor că nu e lumină de pe pământ. Lespedea de marmură roşiatică este acum o pânză brobonată de sudoare. E sudoarea de sânge a Mântuitorului. Un fulger de lumină care coboară de sus prin cupola de sticlă a Sfântului Mormânt şi care este văzut aievea de cei credincioşi aprinde vata pe care patriarhul o ţine în mână, apoi o aşază într-o torţă şi ieşind în uşa capelei strigă tututror: Veniţi de luaţi lumină! Câţiva cavaşi - aşa se cheamă paznicii aceia uriaşi pentru rânduiala din Biserica Ierusalimului - îşi trec unul altuia torţa de lumină spre Sfântul Altar şi această torţă, în mersul ei prin aer, aprinde lumânările tuturor credincioşilor. În câteva secunde, biserica întreagă cu miile ei de credincioşi este o mare de lumină. Toată biserica de jos şi până la clopotniţă este ciucuri de flacără. Parcă se aprind lumânările de la sine. În momentul când coboară de sus lumina pe mormânt, clopotele din cupola Sfântului Mormânt vestesc lumii întregi Învierea."

Paştele, între sacru şi profan

În Italia, în perioda Paştelui, de la sud la nord, în diferitele oraşe au loc sărbători populare, procesiuni, rituri religioase reprezentări sacre, dar şi tradiţii folcloricecare amintesc de Săptămâna Sfântă.

În Domenica delle Palme (Duminica frunzelor de palmier), care aminteşte de intrarea lui Christos în Ierusalim, a început Săptămâna Sfântă care ţine până la Paşte. Tradiţia italiană este de a aduce ramuri de măslin în semn de pace şi de fraternitate. La Vatican are loc binecuvântarea frunzelor de măslin şi a celor de palmier în procesiunea Sfintei Liturghii. Din Duminica Floriilor au loc ritualurile Săptămânii Sfinte. Cu acest prilej Papa Francisc declara: „Să conservăm credinţa pe care am primit-o care este comoara noastră, să reînnoim credinţa către Dumnezeu trecând de orice obstacole şi neînţelegeri. E cazul să avem mai multă grijă cu multă dragoste de cei din jurul nostru, de fiecare persoană, în special de copii, de cei bătrâni, de cei care sunt mai fragili”.

În Piaţa San Pietro, la orele 10, Papa Benvoglio va binecuvânta frunzele de măslin şi de palmier.

În 14 aprilie, încep celebrările Pasiunilor Domnului, aproape de Vatican. Papa Francisc va conduce Liturghia della Parola şi Adoraţia Crucii, Ritul Comuniunii, după care va avea loc şi procesiunea Via Crucis, vineri la ora 21, la Colosseum, şi care va fi transmisă în direct de Mondovision în 76 de ţări. Duminică 16 aprilie, va avea loc Sfânta Liturghie în Piaţa San Pietro, la ora 10, când va avea loc Urbis et Orbi. Papa va rosti în peste 100 de limbi ale lumii crezul împărtăşit de toţi creştinii: Christos a înviat!

Vinerea Sfântă este considerată o zi de doliu absolut, iar străzile sunt traversate de diferite procesiuni, Vie Crucis. În sâmbăta de Înviere clopotele anunţă acel moment de bucurie care culminează cu Învierea. Duminica sunt duse la biserică, în coşuri frumos împletite ouă, simbol al vieţii, dar şi al fecundităţii, legat de Sărbătoarea Primăverii. Oul este, de asemenea, protagonistul faimoasei celebrări Scoppio del Carro de la Firenze, ce aminteşte şi de prima cruciadă.

În Abruzzo, se serbează ritul de origine medievală al Sfintei Fecioare care se desfăşoară între apeducturile romane când un cortegiu fastuos parcurge oraşul în acompaniamentul sunetelor clopotelor.

În Ischia, să menţionăm Cursa Mielului care aminteşte de anul 1600, o reprezentaţie care readuce momentul întâlnirii Sfintei Fecioare cu Christos. În Sardinia există un spectaculos mit al Răstignirii. 

Din Piemonte în Puglia, de la Mantova în Sardinia, Săptămâna Sfântă pune în scenă sute de reprezentaţii pentru a evidenţia drama suferinţei lui Christos, tradiţii care se succed din generaţie în generaţie. În lungile procesiuni care defilează pe străzi, lumea este atrasă atât de ritualuri, cât şi de costumele locale. Nu lipsesc sărbătorile legate de obiceiul ouălor, simbolul vieţii, pentru a-şi ura unul altuia fericire.

În regiunea Liguriei, oraşul Imperia se animă de celebrarea riturilor de origine medievală. Oamenii îşi fabrică mari cornuri în formă de spirală din lemn de castan care, substituindu-se clopotelor, formează împreună cu corurile coloana sonoră a Săptămânii Sfinte. Femeile prepară „frittelle", lungi fâşii din peşte amestecat cu verdeţuri şi miere. În Joia Mare se desfăşoară pe străzi procesiunea flagelaţilor, în care bărbaţi cu glugi, îmbrăcaţi în negru, formează un lung cortegiu, lovindu-se cu pietre şi lemne aşa cum se întâmpla odinioară.

În Lombardia, Paştele este sinonim cu Cina cea de Taină. Un mod insolit de a retrăi această importantă întâlnire creştină şi de a vizita expoziţia cu acest nume. Vizitatorii, după ce traversează o aşa-numită cascadă de zăpadă, intră într-o atmosferă de vis având posibilitatea de a redescoperi marea operă a lui Leonardo da Vinci. În timpul vizitei se pot face fotografii virtuale, poţi deschide un dulap pentru a asculta povestiri despre această capodoperă.

Mantova expune în procesiunea din Vinerea Mare sfintele vase ce conţin câteva picături din sângele lui Christos, amestecate cu câteva picături de vin.

O frumoasă sărbătoare pentru iubitorii vechilor ritualuri se află la Cantiano, lângă Pesaro, în care tot oraşul este transformat într-o enormă scenă deschisă. Calvarul lui Christos este amintit de sute de figuranţi în costume de epocă care joacă scene din viaţa Mântuitorului şi continuă cu lungi procesiuni.

Sacrele Reprezentaţii din Salento se disting prin teatralitatea lor şi prin întreaga participare a populaţiei. În Vinerea Sfântă se desfăşoară procesiunile cele mai sugestive care încep după-amiaza şi se termină târziu în noapte. Pe străzi defilează penitenţii, lovindu-se cu ramuri de salcie pe piept. La Galatina (Lecce), protagonistă este o femeie în vârstă care în procesiunea Maicii Îndurerate face rugăciuni şi cântă, iar bărbaţii care participă sunt îmbrăcaţi în smokinguri şi au mănuşi albe. La Etna au loc procesiuni emoţionante cu scenete care reprezintă sosirea lui Mesia la Ierusalim.

Săptămâna Patimilor, din Spania în Polonia

Nu e niciun loc în lume în care în Săptămâna Sfântă sărbătorile să fie celebrate cu atâta fervoare ca în Spania. Începând cu Duminica Floriilor (a Frunzelor de palmier) până la Paşte, mii de persoane se revarsă pe străzi pentru a celebra moartea şi învierea lui Christos. Aceste procesiuni religioase, în care penitenţii transportă în spate mari „Pasos" (statui reprezentând scenele patimilor), sunt diverse, după teritoriu. La Malaga, cortegiile cuprind peste 40 de care numite şi „confradias", care sunt însoţite de penitenţi cu glugi înalte, asemănătoare celor ale Ku-Klux-Klanului, îmbrăcaţi cu veşminte lungi, albe, urmaţi de călugări care transportă statuile sfinte. În Sevilla, momentul cel mai fierbinte este ieşirea călugărilor de la Macarena la miezul nopţii, în Joia Sfântă, în procesiunea numită „Madrugada". La Valencia, în joia şi sâmbăta dinaintea Paştelui, participanţii sunt îmbrăcaţi în personaje ale Sfintei Scripturi şi defilează în sunetul muzicii tradiţionale. Iar la miezul nopţii, atunci când clopotele anunţă Învierea, tradiţia „della trenca de Perols" face ca de la balcoane să se arunce obiecte vechi din teracotă.

Încă din 1461, în Procesiunea de la Sanch (Catalunia) apar în scenă, în vinerea sfântă, ca şi la Perpignan, în regiunea Languedoc Roussillon, pentru câteva ore, sculpturi cu scenele Patimilor, purtate în spate de credincioşi şi de călugări îmbrăcaţi în haine lungi, cu glugă, de culoare neagră sau roşie, în funcţie de rolurile pe care le joacă. Haina penitentului prevede o pelerină, un obiect de devoţiune format din două pânze unite printr-un nasture, care simbolizează apartenenţa confraţilor la Sanch. Procesiunea traversează străzile principale, fiind urmată de un număr foarte mare de credincioşi.

Sfânta coroană de spini

În Vinerea mare, la Notre-Dame de Paris, este ziua Venerării Sfintei Coroane de Spini. Relicvele constau într-un fragment al Crucii, conservate la Roma şi aduse pe Insula Sfânta Elena de mama Împăratului Constantin. Sfânta Coroană este fără îndoială cea mai preţioasă şi cea mai venerată. Ea poartă 16 secole de rugăciuni fierbinţi ale creştinătăţii. Coroana are un diametru de 21 de centimetri şi este formată dintr-un cerc de ramuri împletite şi prinse cu fir de aur. Între secolele VII şi X, relicvele sfinte au fost transferate treptat în Capela Împăraţilor Bizantini şi în 1238, Bodouin Courtenay, în dificultate financiară, a pus ca gaj relicvele bancherilor veneţieni. În timpul Revoluţiei Franceze, relicvele au fost depozitate în Biblioteca Naţională, iar din 10 august 1806 se află în Catedrală.

Clopotele bisericilor din Franţa rămân silenţioase până în Vinerea Sfântă în semn de durere. Atunci când încep să sune clopotele, cei mici pornesc în căutarea ouălor de ciocolată ascunse de părinţi. 10.000 de ouă vor fi ascunse pe Hipodrom spre bucuria copiilor. Ele sunt multicolore şi au fost împrăştiate în diverse colţişoare pe pista de curse. La câteva luni după premiera reprezentaţiei cu „Excalibur", legenda Regelui Arthur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde, vizitatorii pot descoperi culisele animate pe tema Evului Mediu, iar copiii au şansa de a participa la animaţii inspirate din alte timpuri, pe o suprafaţă de 600.000 de metri patraţi. Pentru a plonja în universul Evului Mediu, sunt deschise ateliere care iniţiază vizitatorii în tehnicile picturii şi desenelor de epocă.

La Colmar Patimile după Matei

Altarul lui Mathias Grünewald este o adevărată capodoperă a picturii în care fiecare imagine povesteşte despre misterul morţii şi al învierii lui Christos. Acela al vieţii din fiecare om.

Colmar, un oraş din Alsacia, mai mult teutonic decât francez, a aparţinut atât Germaniei, cât şi Franţei, la care s-a întors după 1919. În centrul oraşului se află Muzeul Unterlinden, care conţine această capodoperă a artei renane, Altarul de la Isenheim, transferat aici în 1792. Totul a început la sfârşitul secolului al XV-lea, când Jean d'Orlier i-a comandat lui Nikolaus von Hagenau un altar cu o sculptură în lemn. Mort la Orlier în 1490, îi urmează sicilianul Guido Guersi, care îi încredinţează opera lui Mathias Grünewald, pictorul german a cărui biografie este încă o enigmă. În orice caz, între 1512 şi 1516, Grünewald lucrează la altar, realizând patru panouri pictate, precum o carte colorată, ale cărei pagini se deschid în două momente succesive. Sculptura a fost realizată de Von Hagenau.

Mâini care vorbesc, cele încrucişate ale Mariei, înveşmântată într-o haină albă ca un linţoliu, şi alături de ea Ioan Botezătorul, al cărui deget îl arată pe Christos răstignit, cu o figură de om şi de Dumnezeu în acelaşi timp. În centrul acestor personaje, la picioarele Crucii, apare Maria Magdalena. Este vorba despre panoul intitulat „Răstignirea". Mâinile lui Christos sunt pironite în cuie de sfântul lemn al crucii, iar privirea disperată este îndreptată către Tatăl Ceresc, spunând parcă „De ce m-ai abandonat?". Există un extraordinar limbaj al mâinilor în „Răstignirea" lui Grünewald.

Pentru a înţelege mai bine forţa expresivă a picturilor lui, care nu se putea separa de persoanele cărora îi erau destinate, trebuie să ne întoarcem la momentul iniţial. Exista în acel timp acolo un spital în care erau vindecaţi bolnavii de „mal de arderus", o boală care corespundea unui herpes zoster. Aceşti bolnavi sufereau precum leproşii, fiind excluşi din societate şi chiar dacă trăiau erau consideraţi morţi pentru familie. Altarul a fost mutat din biserica spitalului, dar cu siguranţă acesta a însoţit invocaţiile şi rugăciunile bolnavilor. Grünewald se spune că era un om credincios, un pictor nordic marcat de goticul târziu, şi înţelegea foarte bine gesturile Mariei, o mamă care trebuia să-şi înfrunte durerea cea mai mare, aceea de a-şi pierde fiul. Altarul trebuia să cuprindă şi Crucifixul. Se spune că acesta era aproape scandalos şi suscita cuvinte precum cele din „Idiotul" lui Dostoievski, atunci când Mîşkin pronunţă în faţa lui Christos mort fraza: „Această imagine poate să facă rău credinţei". De ce? Deoarece acest crucifix a fost un model pentru expresionismul secolului XX, fiind chiar numit „artă degenerată", pentru că insista asupra chinului fizic al lui Christos, iar corpul era disproporţionat, cu mâini foarte lungi, ca şi cele ale lui Ioan, prin raport cu Maria Magdalena, de mici dimensiuni. Pe de altă parte, prezenţa lui Ioan Botezătorul la picioarele Crucii e ancronică pentru că acesta a murit înaintea lui Christos.

Grünewald a pictat şi Bunavestire, cu concertul îngerilor care o acompaniază pe Maria înainte de a naşte, şi Madona cu pruncul, dar şi Învierea. Şi în aceste scene elocvente sunt gesturile mâinilor. În operele lui, mâinile sunt cele care vorbesc.

O altă scenă importantă apare pe panoul Ispitirea Sfântului Anton asaltat de demoni. Unul dintre ei îşi spijină palmele pe Biblie, iar pe corp îi apar aceleaşi semne ale bolii suferinzilor de la Isenheim. „Legenda aurea" a lui Jacopo da Varagine, spune că doi sihaştri s-ar fi întâlnit în deşert, iar Grünewald prezintă discuţiile între cei doi susţinând încă o dată forţa expresivă a mâinilor, totul într-un peisaj suprarealist, populat de animale stranii şi ierburi medicinale, aşa cum le folosea Sfântul Anton pentru a vindeca bolnavii.

Regizoarea italiană Elisabetta Sgarbi a făcut un film intitulat „Apariţiile", dedicat operei lui Grünewald, în care se axează pe misterele lui şi ale „Alarului de la Isenheim". În film, fizionomia Mariei, cu ochii închişi, este concentrată pe durerea interioară şi cu mâinile încrucişate într-o fuziune a umilinţei şi a delicateţii. A descoperi misterul „Altarului de la Isenheim" e ca şi cum ai redescoperi drumul credinţei. În filmul ei, concludent este jocul între lumină şi întuneric.

Festival de Paşte la Salzburg

În minunatul oraş al lui Mozart şi al muzicii, aşezat pe Salzach, afluent al râului Inn, se desfăşoară Festivalul de Paşte. Născut în 1967, din dorinţa lui Herbert von Karajan, care voia ca oraşul să devină o emblemă a muzicii din întreaga lume, de-a lungul anilor el a devenit un eveniment în sine, o miunată întâlnire cu publicul. După dispariţia lui Karajan au urmat Sir George Solti, maestrul Claudio Abbado şi, din 2003, dirijorul Sir Simon Rattle. Acesta din urmă a dorit să creeze un spaţiu special deschis orchestrelor tinere. Publicul va asista acum la reprezentaţiile cu opera „Salomeea" de Richard Strauss, alături de „Şeherazada" lui Maurice Ravel.

Dar nu numai festivalul povesteşte despre frumuseţea primăverii în Salzburg. Melomanii se pot întâlni la Casa Hagenauer, unde a locuit Amadeus Mozart, la seri muzicale care parcă îşi vor împleti sunetele cu sinuoasele coline şi susurul râului. În grădinile Palatului Mirabelle, te poţi bucura de jocurile de apă, dar şi de coloritul miilor de flori. O seară la „Mozart Dinner Concert" în care artiştii salzburghezi în costume de epocă încântă publicul cu instrumentele lor vrăjite rămâne de neuitat.

Primăvara flamandă

Între expoziţii şi braserii, plimbări cu barca sau caleaşca, e greu să alegi. „Jan Gossaert" este protagonistul unei mari retrospective. Pictura sa, spun criticii, pare să reia din arta orfevrilor preţiozitatea de poveste a detaliilor peisagistice şi arhitectonice. Atmosfera şi culorile picturii flamande pot fi descoperite şi într-un itinerariu de la Anvers la Bruges, oraşe pline de muzee, biserici, palate. La Bruxelles, nu pierdeţi „Muzeul Magritte", cu peste 200 de opere, iar la Mechelen, oraşul artei şi capitală religioasă a Belgiei, sunetul clopotelor din cele patru clopotniţe umple spaţiul în fiecare moment. Catedrala „Sint Rombout", ce face parte din patrimoniul UNESCO, cu al său turn medieval şi 49 de clopote, are în interior picturi de Van Dyck.

 Anvers este un laborator şi o vitrină a modei şi a designului belgian, dar şi un important centru al artei. Să ne amintim că aici s-a născut Van Dyck şi a trăit Rubens. În 17 mai acolo se va inaugura „Muzeul an der Stroom", realizat în întregime din sticlă, vitralii şi piatră de culoare roşie, care povesteşte despre istoria oraşului.

La Bruges, care este o adevărată bijuterie arhitectonică, cu un frumos centru medieval bine păstrat, nu poţi să călătoreşti cu maşina, ci doar cu bicicleta, trăsura sau cu vaporul de-a lungul canalelor. S-a deschis în 9 aprilie „Muzeul Groeninge", cu opere ale artiştilor flamanzi, care merită o vizită. În locul dangătului campestru, turnul clopotniţei din Bruges are o melodie. Trei zile pe săptămână, maestrul de la carillon urcă cu solemnitate pentru a acţiona cele 47 de bronzuri şi a le face să emită sunete care compun cântecele populare ale Flandrei sau aranjamente de Bach, Mozart, Haendel. O vizită la Biserica Notre-Dame este bine-venită. Într-o nişă se poate observa o sculptură în marmură, una dintre cele mai frumoase opere de tinereţe ale lui Michelangelo, „Madona cu pruncul", cumpărată din Italia de un negustor bogat din Bruges, pe numele său Jan Mouscron. Graţiosul turn cu clopote al primăriei gotice evocă căsătoria lui Carol Temerarul cu Margareta de York. E de ajuns să faceţi apoi o vizită la „Groningemuseum", unde sunt păstrate pânzele lui Jan Van Eyck, Hyeronimus Bosch şi Hugo Van der Goes.

Un colţ parcă secret rezervă o surpriză. Câmpia de la Begijnhof înconjurată de case albe, care se luminează de sute de mii de narcise, mirosul îmbinându-se cu cel al ciocolatei belgiene.

Paştele în Grecia, în ţările germanice şi nordice

Ziua Floriilor este numită şi Ziua Vieţii şi a Morţii, zi în care au loc procesiuni speciale. Nu există casă în care să nu se aprindă candela. Iar în noaptea de Înviere. înainte de a intra în casă cu lumânarea aprinsă se face semnul Crucii, apoi lumânarea se stinge deasupra uşii de la intrare.

Cuvântul “pasha”, numele grecesc pentru Paşte, provine din ebraicul “Pesah”. Un alt cuvânt folosit de greci pentru Paşte este “Lambri”, ceea ce semnifică strălucire, întrucât ziua Învierii lui Iisus Christos este una de strălucire şi bucurie. Ca şi la noi, în săptămâna premergătoare Paştelui, adică Săptămâna Mare, credincoşii postesc până după miezul nopţii din sâmbăta Paştelui, după slujba de Înviere. În Miercurea Sfântă are loc în biserici o slujbă specială în cadrul căreia credincioşii sunt binecuvântaţi cu ulei sfinţit. În Joia Mare, sau Joia Patimilor, bisericile sunt arhipline, slujbele încep dimineaţa devreme. Enoriaşii participă la ceremonialul religios închinându-se înaintea lui Hristos răstignit pe Cruce.

Megali Paraskieva, Vinerea Sfântă, este o zi dedicată doliului. Clopotele bisericilor bat toată ziua anunţând funebrul eveniment. Odată cu apusul soarelui, epitaffio este purtat pe străzile oraşului, urmat de o procesiune funerară. Cu prilejul Sâmbetei Sfinte au loc noi slujbe, bisericile sunt încărcate de flori. Femele sacrifică mieii pentru Duminica Paştelui. Cu acest prilej sunt pregătite delicioase plăcinte cu brânză.

Anastasis, Învierea Domnului, celebrată la miezul nopţii, reprezintă un punct culminant. După ce preoţii împart Sfânta Lumină, întreaga adunare rosteşte ”Christo Anesti”

În Duminica Paştelui familiile se adună la masă la iarbă verde, mâncând în special, frigărui de miel. Muzica şi dansurile sunt la ordinea zilei.

Paştele grecesc este una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe, care reuşeşte să unească diferitele generaţii. În Grecia este obiceiul de a se vopsi şi decora ouăle mai ales în roşu. Legenda spune că Maria Magdalena, mergând la mormântul lui Christos şi găsindu-l gol, a alergat acasă pentru a-i întâlni discipolii. Atunci Petru i-ar fi zis: „Cred ceea ce spui dacă ouăle pe care le ai în coş vor deveni roşii". Şi imediat ouăle s-au colorat într-un roşu intens. Culoarea roşie, pentru unii, simbolizează sângele lui Christos, iar pentru alţii este o expresie a bucuriei, a renaşterii.

Grecii desenează cu ceară păsări şi diverse alte figurine pe ouă. Se spune că primul ou, care este al Sfintei Fecioare, este pus lângă icoană şi cu el femeile binecuvântează copiii. La Sinopi se vopsesc atâtea ouă câţi membri sunt în familie. Apoi acestea sunt puse într-un coş şi duse la biserică pentru a fi binecuvântate, punându-le sub altar până la Înviere.

Nordicii sărbătoresc Paştele considerându-l ca o venire a primăverii. Atunci sunt binecuvântate ramurile plopilor albi, iar copiii se îmbracă în costume de vrăjitoare şi schimbă între ei caramele. Mâncarea caracteristică în Finlanda este „psha", pe bază de brânză, şi „mammi", o budincă din secară. În Danemarca casele se ornează cu ramuri înflorite şi ouă pictate, iar oamenii îşi dăruiesc unii altora iepuri de ciocolată.

 Focurile de Paşte sunt un obicei german. Sunt considerate focuri sfinte, în timp ce cenuşa este răspândită în grădinile ţăranilor. Şi la ei se dăruiesc ouă de ciocolată şi iepuraşi numiţi „Osterhase".

În Anglia, atenţia locuitorilor se îndreaptă spre persoanele sărace şi bolnave care au nevoie de ajutor. Prăjitura tipică este reprezentată de „hot cross buns", mici brioşe făcute cu struguri şi decorate cu o cruce de zahăr pentru a aminti de patimile lui Christos.

În Bulgaria, Săptămâna Sfântă urmează ritualurile Bisericii Ortodoxe. În Sâmbăta Mare, ouăle colorate în roşu şi decorate sunt binecuvântate, preoţi sacerdoţi ies şi fac de trei ori înconjorul bisericii pentru a anunţa că Iisus a înviat, urmaţi de credincioşi cu lumânări aprinse. La Sofia, principalele rituri religioase sunt celebrate în catedrala neo-bizantină Aleksandr Nevski.

La Kosovo, în „Lunea Îngerului", se adună credincioşi de diferite religii, de la islamici la ortodocşi. Şi acolo, la Prizren şi Mitrovica, preoţii binecuvântează ouăle pictate aduse de credincioşi.

În Polonia, străzile sunt animate de locuitori în costume tradiţionale, îmbrăcaţi în culori vii, care aduc în procesiune frunzele de palmieri împletite pe trunchiuri de copac, înalte de 4 metri.

Paştele rusesc, mistic şi extravagant

Primul „Ou Fabergé" se zice că a fost comandat în 1885 de către ţarul Alexandru al III-lea pentru a fi oferit în dar ţarinei Maria Feodorovna de Paşte. Succesul a fost imediat şi Karl Fabergé a fost numit orfevrul Curţii Imperiale. Între 1885 şi 1916, ţarii Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea au comandat 54 de asemenea obiecte încântătoare pentru a le oferi ţarinelor Maria şi Alexandra Feodorovna. Ele erau lucrate din pietre semipreţioase provenite din Urali, precum jad, bowenite, rodonit, dar şi cristal de rocă şi agată. Emailurile erau realizate din metale nobile precum aurul, în patru culori: galben, alb, verde şi roz. A început astfel o uimitoare colecţie a ouălor imperiale, care conţineau întotdeauna un secret. Când era înmânat, se spunea: „Majestatea sa sper că va fi mulţumită".

Fiecare ţar comanda două ouă, unul pentru soţie şi unul pentru mamă. Acestea erau realizate din aur sau alt metal preţios, bătut cu pietre preţioase, de un rar rafinament. Erau lucrate artizanal, diferind unul de celălalt. În 1900 a fost realizat faimosul „Pigna", în email albastru, ornat cu diamante în formă de rozetă, iar supriza era un mic elefant din argint şi fildeş, ce conţinea un mecanism care făcea ca animalul să-şi mişte capul şi coada. Câteva din aceste ouă fac parte din colecţia muzeului din Kremlin, dar se găsesc nenumărate şi în muzeele din New York. O altă particularitate a sărbătorilor ortodoxe ruseşti era aceea de a dansa şi a cânta în preajma bisericii după celebrarea duminicii Paştelui. Se spunea, la fel ca la noi, „Christos a înviat", iar celălalt răspundea „Adevărat a înviat".

Lumină din lumină

Ca să răzbatem prin bezna morală a acestui veac avem nevoie de făclia credinţei în Christos. Vestirea îngerească din zorii duminicii Paştelui, „Christos a Înviat!" să ne aşeze din nou în făgaşul firesc al bucuriei şi nădejdii acestui unic şi izbăvitor triumf.

Câteva întrebări cruciale rămân: ce s-a întâmplat atunci? Cine este responsabil pentru moartea lui Christos? Şi acum, putem răspunde la întrebarea: ne-a mântuit Iisus Christos prin cuvânt sau prin faptă? Ne-a mântuit prin amândouă. Răstignirea duce la Înviere, moartea la viaţă, suferinţa la fericie, plânsul la mângâiere. SURSA:  dcnews.ro .

Distribuie Distribuie Comentarii