În ziua de azi în politica rusă a devenit de bon ton să demonstrezi belicozitate și grosolănie, șovinism și imperialism, anti-occidentalism și patriotism deșănțat. A arăta public devotament față de ideile liberale și a nu-l susține pe Comandantul Suprem înseamnă a-ți distruge o carieră pe care ți-ai construit-o de ani de zile și a te priva de un viitor politic, scrie Volodimir Kravcenko în Zerkalo Nedeli.

Aici se încadreză „porumbelul” Dmitri Kozak care a vorbit împotriva „operațiunii militare speciale”... iar acum este în dizgrație.

Nu este surprinzător că astăzi cei mai mari „șoimi” nu sunt nici ministrul Apărării Serghei Șoigu, nici secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev sau președintele Dumei de Stat Viaceslav Volodin, ci cei cunoscuți cândva drept mari liberali; adjunctul șefului administrației prezidențiale, Serghei Kirienko și vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev. Ambii folosesc o retorică „dură”, căutând să-și consolideze pozițiile la Kremlin. Ambii speră să fie pe lista scurtă de candidați a lui Putin pentru rolul de succesor.

De aceea, vizita lui Medvedev în regiunea ocupată Lugansk, unde a ținut o „întâlnire pe teme de securitate” cu participarea șefilor agențiilor ruse de aplicare a legii, a reînviat discuțiile despre perspectivele sale prezidențiale. Au început să apară presupuneri despre alianța sa cu Patrușev. Și, de asemenea, „despre pretențiile pentru un rol important în problema integrării teritoriale”. Dar, s-ar putea să aibă dreptate politologul rus Andrei Piontkovski, care a numit întâlnirea condusă de un oficial care nu are nicio influență reală asupra forțelor de securitate, drept „batjocura subtilă” a lui Putin la adresa „țarului amuzant”, notează Kravcenko.

Riscuri pentru regimul construit de Putin

În ciuda izolării internaționale a Rusiei și a sancțiunilor impuse acesteia și politicienilor săi, regimul creat de Putin dă dovadă de stabilitate . Acest lucru se datorează creșterii veniturilor din vânzarea de petrol și gaze și stabilizării situației economice, întăririi represiunii împotriva oponenților lui Putin și a celor care nu sunt de acord cu războiul, curățarea câmpului liberal și instituirea cenzurii totale.

În același timp, Rusia se află în pragul unei crize sistemice , care în decurs de șase luni până la un an (cum prevăd chiar și unii reprezentanți ai establishment-ului rus) se va manifesta printr-un declin semnificativ al economiei și creșterea tensiunii în societate.

Dar atâta timp cât economia arată o relativă stabilitate, iar nivelul de trai al rușilor nu a scăzut semnificativ, popularitatea lui Putin în societate rămâne ridicată. Prin urmare, nu trebuie așteptat să înceapă acum revoltele în Rusia. Dar odată cu adâncirea crizei economice, nemulțumirea rușilor va crește. Experții cred că primele proteste în masă vor avea loc în Caucazul de Nord sau în zonele Trans-Uralului.

Pentru a menține stabilitatea, autoritățile evită să anunțe mobilizări, limitându-se la a folosi instrumente ascunse pentru a obține numărul necesar de soldați pentru războiul din Ucraina. Până acum funcționează: în Rusia, probabil că vor fi probleme cu echipamentul, dar nu și cu personalul. În același timp, după cum notează Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), Kremlinul mobilizează întreprinderile de apărare pentru a duce un război prelungit. În special, Putin a semnat o lege care pune efectiv economia în regim de război.

Atâta timp cât Kremlinul nu se simte amenințat și este sigur că mai devreme sau mai târziu războiul din Ucraina se va încheia cu victoria Rusiei, Moscova nu are niciun interes să folosească arme nucleare tactice. Asta nu înseamnă că nu va juca la cacealma, amenințând că va folosi o bombă atomică. În acest fel, Moscova încearcă să împiedice furnizarea de arme cu rază lungă de acțiune Kievului și să consolideze succesele militare obținute în estul și sudul Ucrainei.

Stabilitatea regimului se explică și prin faptul că nu a existat nicio scindare în interiorul elitei ruse. Aceasta și-a revenit după șocul din 24 februarie, al invadării Ucrainei, și speră acum că Rusia va reuși să ducă la bun sfârșit aventura militară, că apartamentele reci din Europa, criza alimentara din țările lumii a treia și, ca urmare, o creștere a fluxului de migranți ilegali către Europa va forța Occidentul să renunțe la sprijinul pentru Kiev.

Din fericire, până acum așteptările lui Putin și ale anturajului său nu s-au împlinit. Dar, deși regimul rus menține unitatea externă, lupta brutală intraspecie pentru putere și controlul fluxurilor financiare nu se oprește între turnurile Kremlinului.

„Cei trei mari”

Astăzi, există trei grupuri cheie de influență în Kremlin. Primul este condus de principalul acționar al băncii Rossia, Iuri Kovalciuk, și de șeful Rosneft, Igor Secin, care sunt apropiați de Putin. Al doilea grup informal este legat de secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev. Al treilea este reprezentat de CEO-ul Rostec, Serghei Cemezov, de oligarhii Arkadi și Boris Rotenberg și de primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Alte grupuri - Șoigu, Medvedev, Kadîirov-Zlotov, Prigojin și altele - sunt mult mai puțin influente. În același timp, Putin, bazându-și puterea pe aceste centre, joacă rolul de arbitru, de stabilizator al sistemului. La urma urmei, există o competiție acerbă între grupuri.

Este important de menționat că aceleași grupuri includ reprezentanți atât ai forțelor de securitate, cât și ai liberalilor. Dar cei din urmă și-au pierdut acum orice influență. În al doilea rând: conform politologului rus Tatiana Stanova, „împreună toate forțele de securitate par o forță, dar luate separat sunt facțiuni care se luptă la nesfârșit între ele și au adesea relații foarte competitive (chiar, de exemplu, în cadrul FSB ) și diferite interese în materie de politică externă și internă”.

În prezent, grupul Kovalciuk - Secin este cel mai influent. Liderii săi sunt printre puținii care fac parte și astăzi din cercul apropiat al lui Putin, iar Serghei Kirienko - crește în mod activ greutatea aparatului, controlând în esență întregul proces de formare a „elitei” moderne a Rusiei, În doi sau trei ani, marea majoritate a guvernanților vor fi fie loiali adjunctului șefului Administrației prezidențiale , fie rude cu acesta. Influența lui Kirienko a crescut în primăvară, când a început să se ocupe de teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

Patrușev face, de asemenea, parte din cercul interior al lui Putin. Și are un impact asupra luării deciziilor în toate sferele. Directorul FSB Aleksander Bortnikov, șeful SVR, Serghei Narîșkin, viceprim-ministrul Andrei Belusov, secretarul adjunct al RB Rașid Nurgaliev, ambasadorul Rusiei în Belarus Boris Grîzlov și alții sunt apropiați de Patrușev. După 24 februarie, acțiunile acestui grup au crescut, iar succesul său neîndoielnic a fost îndepărtarea ministrului apărării Serghei Șoigu dintre participanții la proiectul „Succesor-2024”.

Patrușev este unul dintre ideologii sistemului lui Putin, care pretinde conducerea „șoimilor”. Dar secretarul Consiliului de Securitate este caracterizat ca o persoană foarte pragmatică. Unii îl numesc chiar „occidental”, orientat spre cultura și stilul de viață occidental. Dacă Kovalciuk este un „șoim” ideologic, atunci Patrușev (precum Lavrenti Beria) joacă pur și simplu acest rol, adaptându-se la situație. Prin urmare, dacă este necesar să conducă negocieri cu Occidentul, Patrușev poate juca cu ușurință rolul de negociator.

Între grupul lui Patrușev și alianța Kovalciuk-Secina, există interacțiune, o disponibilitate de a rezolva problemele în mod pragmatic. În special, în Rusia post-Putin. Această interacțiune este condiționată de înțelegerea faptului că o competiție poate duce la distrugerea reciprocă. Creșterea în continuare a influenței durilor și a lui Kirienko poate distruge aceste parteneriate. De asemenea, este de remarcat faptul că un număr de experți ruși îl asociază pe Volodin cu aceste două grupuri.

Dar între grupul Cemezov - frații Rotenberg - Sobianin și alianța Kovalciuk - Secin, există o competiție puternică pentru putere și control asupra fluxurilor financiare. Pentru a echilibra influența concurenților, Kovalciuk și Secin au obținut numirea lui Mihail Mișustin ca prim-ministru . Cu toate acestea, ulterior acesta și-a crescut greutatea și a crescut în ochii lui Putin. Astăzi, Mișustin este destul de capabil să joace un rol independent, care dă seamă doar lui Putin.

Deși Bortnikov este aproape de Patrușev, asta nu înseamnă că întregul FSB lucrează pentru secretarul Consiliului de Securitate: primul director adjunct al FSB, Serghei Korolev, care raportează periodic direct lui Putin, se concentrează pe frații Cemezov-Rotenberg- grupul Sobianin. Și viceprim-miniștrii Denis Manturov și Marat Husnullin sunt apropiați de acest grup. Acesta din urmă, de altfel, se ocupă de „recuperarea economică a Donbasului”, în timp ce Kirienko are în sarcină „integrarea” teritoriilor ocupate la Rusia.

Situația de pe frontul ruso-ucrainean va determina în mare măsură aranjarea viitoare a forțelor de la Kremlin. Deocamdată, Putin încearcă să păstreze echilibrul între grupurile de influență concurente și să mențină puterea în mâinile sale din ce în ce mai slabe, dar încă foarte tenace.

Putin încearcă să restabilească autoritatea lui Șoigu pentru a echilibra distribuția forțelor între „șoimi”

Recent, nemulțumirea față de războiul eșuat din Ucraina a crescut în rândul anturajului președintelui rus Vladimir Putin, ceea ce a condus la critici la adresa conducerii militare de către așa-zișii șoimi. Pentru a echilibra repartizarea forțelor și a reduce riscurile pentru el însuși, dictatorul de la Kremlin încearcă să restabilească autoritatea pierdută a ministrului apărării Serghei Şoigu , care îi raportează personal, susțin analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) .

În opinia lor, Putin încearcă să-l reabiliteze pe Șoigu în spațiul informațional rusesc pentru a reduce influența tot mai mare a forțelor de securitate ruse pro-război. Printre acestea se numără oameni din cercul apropiat al lui Putin care au propriile unități de luptă în Ucraina. În special, este vorba despre șeful companiei de mercenari „Wagner” , Evgheni Prigojin , și sângerosul lider cecen, Ramzan Kadîrov .

Experții ISW subliniază că Șoigu a început să apară mai des în mass-media, ceea ce nu s-a întâmplat în timpul verii. Putin ar fi putut anunța el însuși încheierea mobilizării , fără a aranja o întâlnire specială cu Șoigu, dar publicitatea era necesară tocmai pentru a demonstra încă o dată importanța ministrului rus al Apărării.

Obiective similare au fost urmărite de seria de apeluri a lui Șoigu către colegii săi occidentali, în care a acuzat Ucraina că ar pregăti o „bombă murdară”. Aceste apariții importante îl deosebesc pe Șoigu și conducerea militară de vârf rusă de forțele de securitate, care nu au un asemenea rang sau autoritate, în ciuda popularității lor în spațiul informațional rusesc. În primăvară și vară, Șoigu a avut foarte puține apariții publice, deoarece prezența sa în media depinde în întregime de aprobarea lui Putin. În schimb, concurenții lui din forțele de securitate controlează propriile canale Telegram și comunică liber cu mass-media, ceea ce le oferă posibilitatea de a critica deschis ministrul și subordonații acestuia pentru eșecurile din Ucraina.