Din anul 1995, pe fiecare 8 Decembrie, România sărbătorește Constituția, cartea sfântă a democrației. Primele acte constituționale au apărut pe teritoriul țării noastre încă din 1830, Regulamentele organice marcând finalul perioadei fanariote.

Apoi, următoarea încercare a fost în 1864, când Al.I. Cuza a aprobat Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Au urmat apoi două constituții sub semnul monarhiei (dintre cele mai democratice la acea vreme, elaborate sub atenta supraveghere a Regelui Carol I și a lui Ferdinand I „Întregitorul“) și până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, încă o constituție – una autoritară, care reflecta domnia regelui Carol al II-lea. Comunismul și-a pus amprenta cu trei constituții, departe de a avea vreo legătură cu democrația, iar ultimii 35 de ani ne-au adus o Constituție și o revizuire a acesteia, în 2003, care ne-a garantat drumul european. Acum, filele Constituției stau în bătaia vântului, iar democrația abia se mai ține în picioare în fața extremei drepte.

PRIMA CONSTITUȚIE (1866)

a fost inspirată din Constituția Belgiei (1831) și a instituit o monarhie constituțională, punând astfel bazele unui stat modern. A separat puterea legislativă de cea executivă (a domnitorului). Erau introduse noi instituţii: Senatul (Parlamentul devenea bicameral) şi Consiliul de Stat (care elabora proiectele de legi pe baza iniţiativelor domnitorului). De asemenea, în ea se prevedea statutul țării și care se aproba fără consultarea Puterilor Garante sau a Imperiului Otoman – așadar, în sine, un act de independență.

Are 8 titluri și 133 de articole, iar printre cele mai importante drepturi sunt:

• libertatea individuală,

• dreptul la judecată,

• domiciliul inviolabil,

• dreptul la proprietate,

• libertatea conștiinței,

• libertatea învățământului și obligativitatea celui primar,

• libertatea presei,

• libertatea întrunirilor și de asociere.

Votul era cenzitar (în funcție de darea la stat, însă majoritatea bărbaților aveau acest drept) și secret, iar limita de vârstă era de minimum 21 de ani.

CONSTITUȚIA DIN 1923

Este considerată una dintre cele mai democratice din Europa la momentul respectiv, consolidând regimul monarhic și introducând noi libertăți cetățenești. A păstrat din vechea constituție 76 de articole.

• Drepturile și libertățile cetățenești sunt recunoscute indiferent de etnie, limbă și religie.

• Votul cenzitar se schimbă cu votul universal (egal, direct, secret) și stipulează posibilitatea acordării dreptului la vot și femeilor. Limita de vârstă rămâne 21 de ani.

• A introdus, prin articolul 103, „dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constituţiunii“.

CONSTITUȚIA DIN 1938, instituită de regele Carol al II-lea, a limitat puterile Parlamentului și a întărit autoritatea regală.

• Promulgarea ei s-a făcut prin plebiscit. La votul realizat prin declarație verbală cu „da“ sau „nu“, pe liste separate, s-au prezentat peste 4.300.000 de români, doar 0,13% s-au opus.

• A fost desființată separarea puterilor în stat, iar puterea era în mâinile regelui care nu doar că domnea, ci și guverna.

• Nimeni altcineva nu avea puterea să o schimbe, prin articolul 97: „Constituția de față nu poate fi revizuită în total sau în parte decât din iniţiativa Regelui“.

Legea electorală din 1939 permitea atât bărbaților, cât și femeilor să voteze, însă cu anumite condiții:

a) Au vârsta de 30 de ani împliniţi;

b) Sunt ştiutori de carte;

c) Practică efectiv o îndeletnicire intrând în vreuna din următoarele trei categorii: 1. Agricultura şi munca manuală;

2. Comerţul şi industria;

3. Ocupaţiuni intelectuale.

d) Nu intră în nici unul din cazurile de incapacitate sau nedemnitate prevăzute de legea de faţă.

Prin CONSTITUȚIA DIN 1948 este abolită monarhia, se instaurează regimul comunist, iar Parlamentul este dizolvat – noua formă de guvernământ devenind republica populară. A avut ca model Constituția sovietică din 1936.

• S-a declanșat lupta de clasă și învrăjbirea populației prin crearea a două clase de cetățeni: clasa muncitoare și ceilalți.

• Alte articole au creat cadrul legislativ pentru viitoarele naționalizare și colectivizare: „Când interesul general cere, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea Statului, adică bun al poporului, în condițiunile prevăzute de lege“.

• Cu toate că nu putem vorbi despre exercitatea unui drept într-un cadru democratic, prima constituție comunistă oferea acest drept și femeilor: „Toţi cetăţenii, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie, grad de cultură, profesiune (...) au dreptul să aleagă şi să fie aleşi în toate organele Statului. Dreptul de a alege îl au toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi aleşi, cei care au împlinit vârsta de 23 de ani“.

CONSTITUȚIA DIN 1952, cunoscută drept „Constituția construirii socialismului“, este cea care arăta dependența statului față de URSS și care a definit termenii totalitarismului în România:

• Pluripartidismul aparent de la alegerile MAN (Marea Adunare Națională, care era unicul organ legislativ al țării) din 1948 a fost între timp înlocuit de un partid unic (Partidul Muncitoresc Român).

• Statul este subordonat partidului: „Partidul Muncitoresc Român este forța conducătoare atât a organizațiilor celor ce muncesc, cât și a organelor și instituțiilor de stat“.

• Viața economică a Republicii Populare Române se dezvoltă pe baza planului de stat al economiei naționale, în interesul construirii socialismului și creșterii neîncetate a bunei stări materiale.

• Comerțul exterior este monopol de stat.

Votau toți cetățenii care aveau 18 ani împliniți.

CONSTITUȚIA DIN 1965 a reflectat epoca lui Nicolae Ceaușescu, acordând putere totalitară liderului unic al statului.

• Numele țării se schimba în Republica Socialistă România.

• Într-o distanțare de sovietici, au fost înlăturate referirile la Uniunea Sovietică introduse în Constituția din 1952 și a fost afirmat un principiu al „neamestecului în treburile interne“, care a dus la un comunism naționalist.

• Și această constituţie încălca principiul separării puterilor în stat, doar că forța politică conducătoare a țării era Partidul Comunist Român.

• În 1974 s-a introdus funcția de președinte al RSR pentru Ceaușescu.

• „Bogățiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, fabricile și uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, căile de comunicație, mijloacele de transport și telecomunicații de stat, fondul de stat de clădiri și locuințe, baza materială a instituțiilor social-culturale de stat aparțin întregului popor, sînt proprietate de stat“.

• La fel ca în cazul celorlalte constituții totalitare, drepturile și libertățile cetățenești erau recunoscute indiferent de vârstă, rasă, sex sau religie, însă nu erau respectate.

CONSTITUȚIA DIN 1991

A fost adoptată în urma căderii regimului comunist, restabilind democrația și pluralismul politic. Revizuirea din 2003 a acestei constituții a fost esențială pentru integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, adaptând cadrul legal la cerințele comunității internaționale.

• S-a reinstituit principiul separării puterilor în stat, astfel: puterea legislativă este exercitată de Parlament (bicameral, format din Senat și Camera Deputaților), puterea executivă aparține Guvernului și Președintelui, iar puterea judecătorească este exercitată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de către instanțele judecătorești.

Constituția din 1991, revizuită în 2003, conține 156 de articole, împărțite în 8 titluri:

Titlul I – Principii generale

Titlul II – Drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale

Titlul III – Autoritățile publice

Titlul IV – Economia și finanțele publice

Titlul V – Curtea Constituțională

Titlul VI – Integrarea euroatlantică

Titlul VII – Revizuirea Constituției

Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii.