Cele patru scenarii pentru evoluția războiului din Ucraina, în viziunea generalilor occidentali
Se pleacă de la datele concrete pe care le avem azi. Ofensiva rusă lansată astă-iarnă n-a adus victoriile așteptate, soldându-se în schimb cu pierderi importante de trupe și echipament pentru armata Moscovei. Pare iminentă o cucerire a Bahmutului, dar acest lucru e deja anunțat de vreo două luni și încă nu s-a petrecut.
De cealaltă parte, ucrainenii continuă să se pregătească de o mare contraofensivă, cu obiectivul de a străpunge liniile rusești. Pentru asta, au format o mare forță de rezervă echipată cu armament occidental.
Scenariul numărul 1: O străpungere ucraineană. Acest lucru a demonstra Occidentului că ajutorul trimis este util, iar ucrainenilor – că pot să-i învingă pe ruși
Cei mai mulți specialiști consultați de publicația franceză anticipează că acesta este scenariul cel mai probabil: după săptămâni de eforturi, ucrainenii vor străpunge linia de apărare rusă. „Dacă s-au pregătit cum trebuie, sunt convins că se vor descurca foarte bine, pentru că tancurile germane Leopard 2 și toate celelalte echipamente grele occidentale primite de la începutul anului sunt superioare echipamentelor rusești”, explică generalul Ben Hodges, fost comandant al armatei americane în Europa.
Dar unde se va petrece atacul? Două sectoare par puțin probabil să fie potrivite: Donețk, fortificat din 2014, și malul estic al Hersonului, cu obstacolul pe care îl reprezintă largul fluviu Nipru. Rămâne frontul colinar Lugansk, din nordul Donbass, și regiunea Zaporojie. „O înaintare ucraineană ar avea mai multe șanse de a se produce în această zonă plată, dar eu cred mai degrabă în mici progrese, deoarece cu cât pătrunzi mai mult, cu atât devii mai vulnerabil”, spune Yohann Michel, cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
„În cadrul unei străpungeri, obiectivul este de a-ți concentra forțele într-un punct îngust”, arată generalul Hodges. „Odată ce s-a produs străpungerea liniilor inamice, se pot lansa atacuri de-a lungul unei axe transversale, pentru a ajunge în spatele altor sectoare ale apărării inamice”, mai adaugă generalul american. Chiar și fără a ajunge la Marea Azov – pentru a împărți frontul rusesc în două -, o astfel de pătrundere ar demonstra Occidentului că armele furnizate oferă Kievului un avantaj. „Și ar permite forțelor ucrainene să își spună că totul rămâne posibil pentru viitoarele ofensive”, adaugă generalul Dominique Trinquand, fost șef al misiunii franceze la ONU.
Scenariul 2: Prăbușirea frontului rusesc – ceea ce speră ucrainenii. N-ar fi exclus să vedem, în acest scenariu, repetarea situației din Primul Război Mondial
Acesta este scenariul de vis al Kievului: străpungerea să îi ducă până la Marea Azov. „În acest scenariu, ucrainenii ar putea să îi ocolească pe apărătorii ruși și să îi forțeze să își abandoneze pozițiile”, explică generalul Trinquand. Ei au făcut deja acest lucru în timpul atacului lor surpriză la est de Harkov, în septembrie, împingând frontul înapoi cu câteva zeci de kilometri. Pentru ruși, acest lucru ar fi catastrofal: Crimeea și teritoriile ocupate la nord de aceasta ar fi aprovizionate doar prin podul Kerci.
Ar putea acest dezastru militar să ducă la o debandadă rusă? „În acest caz, o situație similară cu prăbușirea armatei ruse în Primul Război Mondial nu poate fi exclusă”, spune Tomas Ries, profesor la Școala de Apărare din Stockholm. Un astfel de scenariu ar putea, în orice caz, să încurajeze ofensivele ucrainene pe două teritorii aflate sub control rusesc din 2014: Crimeea și partea de sud-est a Donbassului.
Acest lucru ar fi suficient pentru a submina puterea Rusiei. O străpungere majoră ar fi un șoc uriaș pentru întregul sistem rusesc, dovedind că Putin a făcut o mare greșeală provocând acest război. „Forțele sale mult-lăudate nu pot învinge nici măcar o țară ca Ucraina”, continuă expertul suedez citat mai sus. „Marea întrebare este dacă regimul lui Putin ar putea supraviețui”, adaugă Tomas Ries. Această situație i-ar conveni președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care este hotărât să recâștige controlul asupra granițelor Ucrainei, până în peninsula Crimeea. Victoria finală ar fi la îndemână.
Scenariul nr. 3: O stagnare a liniei frontului – varianta nefastă. Putin va profita să impună un armistițiu favorabil, pentru a se înarma pentru un nou atac
Scenariul 3 este mai puțin favorabil Kievului. În această versiune, în ciuda eforturilor sale intense și a utilizării tancurilor și blindatelor occidentale, armata ucraineană n-ar reuși să străpungă liniile de apărare rusești. În afară de câteva avansuri marginale, linia frontului ar fi înghețată. „Nu putem exclude posibilitatea ca rușii să fie mai abili în apărare decât în ofensivă”, notează generalul Nicolas Richoux, fost comandant al Brigăzii a 7-a Blindate din armata franceză. Mai ales că teama de o contraofensivă ucraineană i-a împins să își întărească pozițiile încă din toamnă.
Minele și „dinții de dragon”, acele conuri de beton destinate să blocheze avansul blindatelor, se amestecă acum cu tranșeele de-a lungul întregii linii de front, precum și în profunzimea teritoriilor ocupate. „Nu mai suntem în situația din vara trecută, când rușii erau dispersați pe fronturi greu de ținut și lipsite de trupe”, subliniază Yohann Michel. Iar efectivele obținute prin mobilizare le-ar putea permite să aibă o apărare relativ eficientă.
Această prelungire a remizei de acum ar putea lucra împotriva Kievului. „În cazul unui impas, unele țări occidentale ar putea face presiuni pentru deschiderea de negocieri cu Rusia”, presupune Tomas Ries. Putin ar căuta atunci cu siguranță să își impună condițiile și să își consolideze controlul asupra teritoriilor ucrainene ocupate. „Marele risc ar fi ca războiul să se transforme într-un conflict înghețat, ca în Donbass, între 2014 și 2022″, subliniază generalul Richoux. „Acest lucru ar permite Rusiei să se consolideze înainte de a relansa ostilitățile peste câțiva ani”, anticipează francezul, care consideră că regimul Putin nu caută pacea, ci doar un răgaz pentru a-și relua atacurile după ce își va fi revenit, în urma catastrofalelor pierderi înregistrate în actuala campanie.
Scenariul 4: Rusia preia controlul – experții consideră aproape imposibil acest lucru, rușii sunt terminați
Acest scenariu, imaginat de statul major rus, este cel mai puțin probabil în ochii experților: împotriva tuturor șanselor, Rusia ar reuși să absoarbă șocul ofensivei ucrainene și să contraatace în urma acesteia. Forțele lui Putin ar reuși să străpungă liniile ucrainene în regiunea Zaporojie și în Donbass. „Acest lucru nu este credibil pe termen scurt”, este ferm suedezul Tomas Ries. Rușii sunt epuizați din punct de vedere militar: nu au suficiente rezerve pentru a lansa un atac major.
Eșecul recentei lor ofensive de iarnă susține acest punct de vedere. În plus, flota de tancuri rusești s-a topit ca zăpada la soare: armata rusă a pierdut peste 1.900 de tancuri de la începutul conflictului. Drept urmare, s-a ajuns la a reactiva vechile tancuri T-54 și T-55, proiectate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ar permite sprijinul militar din partea Chinei o creștere ofensivă? „Nu cred deloc în această opțiune”, spune generalul francez Trinquand. Beijingul ar avea prea mult de pierdut dacă ar sprijini deschis Rusia și și-ar expune economia la sancțiuni occidentale grele.
Mai există și un alt obstacol major în calea cuceririi integrale a regiunilor vizate de Rusia: bastioane precum orașul Zaporojie (720.000 de locuitori), capitala regiunii cu același nume, sau orașele gemene Sloviansk și Kramatorsk, în regiunea Donețk. „Pare foarte complicat, dar trebuie să vă amintiți că rușii se împiedică de Bahmut de nouă luni”, spune generalul Richoux. Înainte de conflict, acest oraș modest avea doar 70 000 de locuitori. Cu toate acestea, peste 30.000 de ruși au fost uciși sau răniți în timpul asediului început în august 2022. SURSA: ziaristii.com