Cei care au trăit Epoca de Aur din perioada comunistă îşi amintesc cu toţii că manualele de istorie erau o mare minciună. Istoria era bazată pe directivele de la Moscova, deturnându-se practic sensul neamului românesc, prin încercarea de a se spune că poporul român este de sorginte slavă şi nicidecum latină. Profesorii de istorie spun că s-a falsificat atât de mult istoria în acea perioadă încât încercarea de curăţenie în acest domeniu după căderea comunismului în decembrie 1989 nu s-a făcut cu mare atenţie, strecurându-se alte greşeli în manuale.

Manualele de clasă primară, prezentate în notă marxist-leninistă

Pe când era elev în clasa a IV-a, profesorul de istorie Dragoş Dragomir din Constanţa a învăţat după manualul de Istoria Patriei, elaborat în anul 1968 şi revizuit în anul 1986. „Este un manual bine structurat si frumos scris, al cărui principal autor, prof. univ. dr. Dumitru Almaş, a reuşit, cu harul dovedit în atâtea cărţi de povestiri istorice pentru copii, să transforme istoria patriei într-o poveste frumoasă şi uşor de urmărit de elevii din învăţământul primar. Totuşi, fiind un manual editat în vremea comunistă şi adresat foştilor şoimi ai patriei, pionieri şi viitori utecişti, perioada modernă şi contemporană nu putea fi prezentată decât în notă marxist-leninistă“, arată Dragoş Dragomir (41 ani), profesor de istorie la Liceul I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu.

Pagini din manualul de istorie de clasa a IV-a

Dascălul arată că, deşi editat în plină epocă a comunismului, lozincile patriotarde din manual sunt foarte rare atunci când este abordată perioada de până la 1921. „Ungaria fiind, pe atunci, o ţară socialistă prietenă, se impun formulări de genul «Cronicarii unguri laudă mult eroismul cu care au luptat românii sub conducerea lui Gelu» sau «Împreună cu românii, secuii şi saşii au apărat ţara de prădăciunile migratorilor, au muncit şi au sporit mereu bogăţiile ţării. Saşii, ajutaţi de români, au contribuit la zidirea cetăţilor Sibiu, Braşov şi Bistriţa, care apărau oraşele»“, explică el.

„Tudor Vladimirescu este un comunist avant la lettre“

În manualul de istorie, mişcarea lui Tudor Vladimirescu este prezentată ca fiind o revoluţie. Lecţia începe aşa: „Suferinţele nu mai puteau fi îndurate. Ele nu mai puteau fi îndepărtate decât prin ridicarea la luptă a poporului, adică prin revoluţie. Prin revoluţie poporul caută să doboare din temelie vechile rânduieli şi să le înlocuiască prin altele noi, mai bune“.

„Tudor Vladimirescu este un comunist avant la lettre: «bărbat dârz, aspru şi hotărât, pătruns de simţul dreptăţii şi demnităţii, el nu putea îndura trufia şi asuprirea boierească». Un personaj fără doar şi poate interesant şi capabil, om de încredere al boierului Glogoveanu şi conducător al unei cete de voluntari olteni (panduri) în războiul ruso-turc din 1806-1812, apoi negustor înstărit după aceea, Vladimirescu e transformat într-un simbol revoluţionar. Slugerul din Vladimi fusese însărcinat de boieri, la îndemânul eteriştilor, să creeze o diversiune armată în Ţara Românească, pentru a porni mişcarea de eliberare a Balcanilor de sub regimul fanariot şi de sb dominaţia otomană“, spune profesorul Dragomir. Tudor Vladimirescu avea să fie sacrificat, însă, fiind victimă a jocurilor politice pe care a crezut că le stăpâneşte.

Revoluţia paşoptistă: o luptă între popor şi boierime

Următorul exemplu este chiar Revoluţia de la 1848, care este prezentată ca o luptă între popor şi boierime. „Se eludează cu desăvârşire faptul că majoritatea fruntaşilor revoluţiei au fost tineri, fii de boieri. Ei erau şcoliţi în Occident şi încercau, odată întorşi acasă, să introducă aici mentalităţile pe care le deprinseseră în centrele universitare vest-europene“, spune Dragomir.

Carol I, menţionat doar în lecţia despre răscoala ţărănească de la 1907

Profesorul arată cum în manual se reuşeşte performanţa de a fi povestite Războiul de independenţă, modernizarea ţării, Primul război mondial şi Unirea din 1918, fără a fi menţionate numele lui Carol I şi Ferdinand. „Singura menţionare a lui Carol I, unul din fondatorii României moderne, şi a formei de organizare statală din aceea perioadă (regat), apar în lecţia despre răscoala ţărănească din 1907, doar ca reprezentanţi ai asupritorilor. Nu sunt menţionate nici partidele istorice (Partidul Naţional Liberal sau Partidul Conservator sau, după Marea Unire, Partidul Naţional Ţărănesc), în schimb este prezentată pe larg întemeierea (1893) şi activitatea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, care nu a avut un impact semnificativ în epocă. După 1918, singura forţă care dorea democraţie şi bunăstare era clasa muncitoare, care trebuia să lupte cu burghezia şi moşierimea“, exemplifică profesorul Dragomir.

„Victoria socialismului în ţara noastră “

Eroi comunişti ca Filimon Sârbu sunt cazuri notorii de mistificare a istoriei. Atribuindu-li-se fapte de vitejie ieşite din comun, care n-au nicio legătură cu realitatea, comuniştii trebuia să reprezinte modelul suprem de luptător pentru binele patriei şi al oamenilor, deşi motivaţiile acţiunilor erau uneori departe de eroism.
„La începutul anului 1990, într-un elan revoluţionar, am rupt paginile din manual, de la 164 la 171. Acestea cuprindeau capitolele «Victoria socialismului în ţara noastră», respectiv «România în Epoca Ceauşescu». Totuşi, istoria povestită de Dumitru Almaş, precum şi benzile desenate pe teme istorice din revista Cutezătorii, plusând pe patriotism, mi-au apropiat foarte mult de suflet un domeniu care mi-a devenit profesie. Astăzi, vreau să predau elevilor mei o istorie necosmetizată, în care personajelor li se acordă locul cuvenit în istorie, întocmai cu realitatea“, îşi exprimă convingerea profesorul Dragoş Dragomir.

Megalomania ceauşistă

Este cunoscută megalomania lui Ceauşescu, dictatorul dorind să realizeze o legătură între el şi Burebista, via Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul. Şi asta s-a văzut cel mai bine în manualele de istorie dinainte de 1989.

Fotografii ale paginilor din manualul de istorie de clasa a X-a

„Exista în cartea de istorie o poză cu un bust al lui Ceauşescu, care în jurul său îi avea pe Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Cuza, Bălcescu şi Kogălniceanu. Se intiula «Bărbaţi între bărbaţi». Cărţile de istorie vorbeau de un brav popor, care de fapt a avut un statut insignifiant în istoria universală. În timp ce alţii în secolele 12-14 aveau universităţi, la noi a apărut prima în vremea lui Cuza. Pe când alţii construiau catedrale la noi erau case de chirpici. Noi am avut o istorie complet falsificată. În realitate, am fost un popor care a stat în ignoranţă mare de la începuturi. Dar şi acum oamenii cred prostiile învăţate pe timpul lui Ceauşescu, pentru că elitele au dispărut, iar în locul lor au venit personaje de mâna a doua, din mediile joase, din zone rurale, care s-au văzut cu diplome peste noapte şi, evident, au îmbrăţişat viziunea nouă. Şi astăzi asemenea personaje te fac anti-român dacă nu gândeşti ca ei“, afirmă profesorul şi scriitorul timişorean Mircea Pora.

„Am câştigat nişte bătăli locale care nu au influenţat rolul istoriei“

Una dintre marile minciuni din manualele de istorie comuniste a fost rolul domnitorilor din Moldova şi Ţara Românească, despre care se spunea că au apărat vestul Europei de turci.

„Au vrut să scoată în evidenţă o mare forţă a naţiunii româneşti. În realitate, turcii când au vrut să ajungă undeva au ajuns, ba chiar cu românii alături. În rest, noi nu am câştigat niciun război cu ei, poate doar nişte bătălii locale care nu au influenţat cursul istoriei“, a explicat Mircea Pora.

„Se vorbea despre rolul Partidului Comunist Român şi mişcarea muncitorească pe plan mondial, cu începere din anul 1900. Însă în 1945, când s-a făcut Guvernul Groza, erau în jur de 800-900 de membri de partid. În manuale apărea că au sute de mii. În schimb, lipseau evenimente importante, precum perioada monarhiei. S-a trecut peste anii politici cu Brătienii, Lahovari, Duca, nu se vorbea de Ferdinand, unificatorul, se vorbea la modul peiorativ de Carol al II-lea. Nu s-a vorbit despre închisorile comuniste, despre Piteşti, Gherla, Sighet, Aiud, despre deportările în Bărăgan. Accentul mergea pe daci. Mereu s-a dorit să se arate că suntem de 2000 de ani, că Burebista ar fi stăpânit un regat imens, de la Marea Neagră până în Slovacia de azi, lucru nedemonstrat de nimeni. La retragerea Aureliană exista deja un aşa zis popor daco-roman, şi nu mai multe populaţii latinofone, cum era în realitate. Nu se vorbea şi nu se explica golul imens din perioada despre care nu există nicio informaţie despre poporul român“, poevsteşte profesorul.

Totul se întâmpla „sub îndrumarea şi atenta supraveghere personală a tovarăşului Nicolae Ceauşescu“

Înaintea oricărei ore de istorie, profesorul trebuia să citească din „trăncănelile“ lui Ceauşescu, din celebrele broşuri semnate de preşedintele României.

„Era o compunere de clasa a VI-a, dar profesorii o citeau la liceu. Şi dacă vorbeai despre o descoperire din Epoca Bronzului, trebuia să spui: «Sub îndrumarea şi atenta supraveghere personală a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-a descoperit o statuie de bronz, care acum figurează în muzeu»“.
Dosar la Securitate pentru că nu avea toate broşurile semnate de Ceauşescu
Mircea Pora a fost unul dintre puţinii profesori de istorie din România care nu au putut să înghită minciunile pe care regimul ceauşist le-a trecut în manualele de istorie. Scriitorul Mircea Pora a intrat în atenţia Securităţii pe motiv că nu îşi ţinea gura. După mulţi ani de la Revoluţia din 1989, mai exact în 2008, Pora a aflat, de la CNSAS, că avea Dosar de urmărire între 1981 şi 1986, pe când era profesor de istorie la Şcoala Generală nr.15 din Timişoara.

„Erau note în care se spunea că am atitudine duşmănoasă faţă de partid şi conducerea de stat. Am fost urmărit pentru manifestări şi afirmaţii denigratoare la adresa realităţii social-politice din ţară. Aceste lucruri mă trimiteau la închisoare în anii ’50. Spuneau că am o mare influenţă şi asupra profesorilor din jur“, declară Mircea Pora.

Scriitorul din Timişoara a fost acuzat, de asemenea, că nu avea cabinetul de istorie dotat cum trebuie. „Inspectorii se legau de tot felul de aberaţii. Trebuia să ai cel puţin 20 de broşuri ale lui Ceauşescu, semnate de el, din care trebuia să predai în fiecare oră. Eu nu le foloseam cu voiau ei. Nu aveam atâtea câte doreau ei“, explică Pora.

Cum a fost falsificată cea mai importantă sărbătoare comunistă în manualul de Istorie

Cea mai mare sărbătoare comunistă din România, ziua de 23 august, a fost rodul unei falsificări propagandistice a istoriei, atât în ceea ce priveşte semnificaţia zilei, cât şi a forţele sociale şi politice care au realizat-o. Printre principalele „victime“ ale acestei mistificări s-a numărat şi manualul de istorie de clasa X-a „Istoria Contermporană a României“, editat în 1980.

„Manualele erau expresia ideologiei naţionalismului comunist şi promovau o viziune mistificatoarea asupra istoriei care era considerată un instrument al ideologiei de partid şi nu o disciplină socio-umană independentă. Legat de evenimentele din 23 august 1944, trebuie să menţionăm că Partidul Comunist era un partid cu nu foarte mulţi membri şi mulţi dintre ei erau străini, deci nu e posibil să fi avut rolul principal în înlăturarea lui Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Mai ales în partea Istoriei de secol XX, în ceea ce priveşte comunismul erau nenumărate exagerări şi mistificări“, a declarat, pentru „Adevărul“, istoricul Tudor Sălăgean.

Insurecţia din August 1944

În capitolul intitulat „Insurecţia din August 1944. Participarea României la războiul antihitlerist“, se arată că răstunarea dictaturii lui Ion Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva puterilor Axei au fost meritul aproape exclusiv al Partidului Comunist. Rolul Regelui Mihai şi al partidelor istorice fiind minimalizat. Aceasta în condiţiile în care, în realitate, Partidul Comunist era o mişcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri. Singurele motive pentru care comuniştii au fost implicaţi în formarea noului guvern a fost insistenţele lui Stalin. Astfel, contactele cu Aliaţii şi discuţiile privind întoarcera armelor au fost purtate de partidele istorice, care deşi au fost excluse de la putere în timpul dictaturii lui Antonescu, au fost lăsate să funcţioneze. Emisarilor trimişi de Iuliu Maniu la Ankara şi la Cairo, Aliaţii le-au pus, la cererea lui Stalin, condiţia ca şi comuniştii să fie implicaţi într-un eventual nou guvern.

Istoria falsificată

În manual se arată că în după-amiaza lui 23 august, „pe baza înţelegerilor stabilite cu Partidul Comunist Român, Regele a respins planul propus (de Antonescu privind mobilizarea şi continuarea războiului) şi, cu ajutorul unei formaţiuni militare din garda Palatului, special pregătită în acest scop l-a arestat pe Ion Antonescu (...) Arestarea guvernului antonescian a marcat începutul insurecţiei. Imediat după aceea s-a trecut la aplicara celorlalte măsuri stabilite de Partidul Comunist Român, în colaborarea cu o serie de ofiţeri şi generali patrioţi, unii dintre ei având funcţii importante în Comandamentul militar al Capitalei şi în conducera unor unităţi ale armatei“. În manual se mai arată că prezenţa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul Partidului Comunist, în Guvernul generalului Sănătescu, care a preluat puterea, „se datora prestigiului pe care Partidul Comunist Român şi-l dobândise de-a lungul anilor de luptă pentru progresul ţării, faptului că Partidul Comunist se situase în fruntea forţelor care reuşiseră acum să doboare dictatura militaro-fascistă“.

Partidul comunist a intrat pe uşa din spate a Istoriei

În realitate, înlăturarea lui Ion Antonescu s-a derulat sub auspiciile Regelui Mihai I şi a reprezentanţilor partidelor istorice. În situaţia în care Armata Roşie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944, Regele l-a trimis, în 23 martie, pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă Ministerul de Război şi Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanţi ai lui Antonescu dacă erau dispuşi să treacă la acţiune.

În contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea Aliaţilor, Regele le-a cerut liderilor politici să îşi asume responsabilitatea de a se pronunţa pentru pace, caz în care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar în urma deziluziei, Regele s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armată. În august 1944, Regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, întrucât Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului şi putea porni un mare atac în orice moment. În cursul zilei de 20 august, Regelui i-a parvenit vestea că ruşii lansaseră atacul asupra frontului, aşa că s-a întâlnit cu liderii militari, care s-au propunţat în favoarea loviturii; La întâlnire au participat şi Constantin Sănătescu, Ion Mocsoni Styrcea, Grigore Niculescu Buzeşti, Mircea Ionniţiu, generalii Mihail şi Aldea.

Semnificaţia zilei de 23 august

În manualul de Istorie se arată că „Mai presus de toate, victoria din August 1944 a deschis o eră nouă în Istoria României, în care masele largi populare, conduse de Partidul Comunist, au trecut la înfăptuirea unor adânci transformări revoluţionare, punând capăt regimului de exploatare şi asuprire, cucerind o reală independenţă naţională şi asigurând un curs progresist dezvoltării întregii noastre societăţi”.

De asemenea, autorii manualului susţin cu ostentaţie că întoarcerea aremlor împotriva Axei a constituit „o victorie a ţării“ şi că „frăţia de arme româno-sovietică a pus bazele trainicei şi indestructibilei prietenii dintre poporul român şi popoarele Uniunii Sovietice”. Totuşi, poziţia oficială a O.N.U. admite pentru cel de-al Doilea Război Mondial doar patru învingători şi co-beligeranţi împotriva Germaniei Naziste, anume Marea Britanie, S.U.A., Uniunea Sovietică şi Franţa, deşi existau alte ţări care luptaseră împotriva Axei (Polonia, Norvegia, Olanda, Belgia, Iugoslavia, Grecia), deşi URSS fusese aliată cu Germania Nazistă până în vara 1941. În plus, România a semnat Tratatul de pace de la Paris din 1947 ca beligerant învins (ca şi Italia, care trecuse de partea Aliaţilor cu un an înaintea României), iar Basarabia şi Bucovina de nord au fost cedate Uniunii Sovietice.

„Se exagera în general rolul partidului comunist şi a clasei muncitoare“

Ionel Tompa este profesor de istorie de 40 de ani. A avut ocazia să predea la mai multe licee din Bistriţa, inclusiv unele de top, începându-şi cariera de dascăl la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi petrecându-şi ultimii ani la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”. A fost şi inspector de specialitate şi chiar inspector şcolar adjunct.

Cariera şi-a început-o în perioada comunistă şi îşi aminteşte şi acum cum se desfăşurau orele pe atunci. Spune că mari diferenţe în stilul de predare nu existau, majoritatea fiind legate în special de logistică.
Materia de clasa a XII-a aproape că nu se compară, pentru că acum facem un alt tip de istorie în clasa a XII-a, o istorie a românilor integrată în istorie universală. Omisiuni sunt şi acum, erau şi atunci. Se exagera în general rolul partidului comunist şi a clasei muncitoare, asta cu certitudine. Exista o anumită tehnică, nu de deturnare efectivă a istoriei şi nici aşa cum se spune că era materia plină de neadevăruri istorice. Aveau o tehnică, tot din 10 informaţii, una era incorectă, era introdusă câte una falsă care nu era în spiritul adevărului istoric,” explică Ionel Tompa.

Potrivit lui Ionel Tompa se exagera şi numărul comuniştilor în perioada interbelică, dar şi importanţa acţiunilor lor. „Nu se recunoştea de exemplu şi rolul negativ avut de comunişti în perioada interbelică sau raporturile avute cu partidul comunist sovietic”, completează profesorul.

Erorile nu erau singurele care se strecurau în manualele de istorie. Prezente erau şi părerire lui Nicolae Ceauşescu cu privire la diferite evenimente istorice sau personaje.

„Legat de anumite evenimente istorice medievale, se integra în temă şi o apreciere a lui Nicolae Ceauşescu faţă de voievodul X sau Y, care de multe ori nu era o apreciere care să nu fie în spiritul adevărului istoric pentru că de multe ori era o parafrazare sau preluare de la mari istorici, de exemplu de la Iorga şi era pusă în gura lui Nicolae Ceauşescu”, precizează Ionel Tompa.

În manualele de istorie se aplica îndoctrinarea comunistă de la cele mai fragede vârste

„Personalitatea lui Nicolae Ceauşescu a căpătat alte dimensiuni, ieşind din realitate şi intrând în mitologia acelor ani comunişti. Obscura sa localitate natală, Scorniceşti, a ieşit la rampă devenind loc de pelerinaj şi deopotrivă de legendă. Cultul personalităţii se înscrie în siajul lui Stalin, Kim-Ir-Sen şi alţii ca ei. Preşedintele este colosal, scria cărţi de istorie, economie, filozofie, iar când s-a întemeiat Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice primii membrii au fost Ceauşescu şi soţia lui. Nelipsit era chipul lui Ceauşescu din manualele şcolare, din revista Magazin Istoric, iar lucrul se explică prin faptul că toţi aveau obsesia istoriei. Doreau să rămână cu orice preţ în istorie şi se vede treaba că, deşi nefast, până la urmă le-a reuşit planul“, spune profesorul Victor Constantin.

Au fost vremuri când s-a practicat un cult pervers al personalităţii care a pervertit conştiinţe, care a pervertit demnitatea omului, în general. Manualele şcolare, cele de Istorie şi de ştiinţe socio-umane, în general, slabe intelectual vorbind, erau cele care aplicau cel mai bine politica de îndoctrinare comunistă, de la cele mai fragede vârste ale elevului.

„In istoria contemporană, Ceauşescu devenea exponentul cel mai proeminent, factorul ce putea schimba totul cu puterea lui. Erau daţi la o parte toţi oamenii mari ai României contemporane pentru a se face loc în cărţile de istorie celui mai mare impostor de până atunci, Nicolae Ceauşescu, la care se vor adăuga congresele de partid, cele în care Ceauşescu era reales cu cea mai mare consecvenţă, nemaifiind nimeni altul capabil să conducă România în locul lui. Elevii de la filologie erau obligaţi să studieze amarnic documentele de partid, cele ale Congreselor, din care dădeau examene la facultăţile de socio-umane, acolo unde nu ajungeai decât după ce primeai o recomandare scrisă din partea UTC“, îşi aminteşte profesorul vrâncean Victor Constantin.

În facultăţi, perioada contemporană era prezentată în manuale numai prin documente de partid şi de stat. Deşi se ştie că profesorul trebuie să aibă o credibilitate absolută în faţa elevilor, în cazul profesorilor de istorie acest lucru era practic imposibil, pentru că mulţi dintre ei erau prizonierii acelei gândiri de tip comunist şi nu puteau ieşi din anumite tipare.

„Ce era făcut trebuie înţeles în contextul istoric de atunci, pentru că atunci când comuniştii au venit la putere şi-au adus proprii propagandişti şi ideologi. Astfel, în cărţile de istorie ni se arăta o fotografie de la un marş de1 Mai, cu figura tovarăşului Ceauşescu, care s-a dovedit a fi un fals grosolan, fotografia fiind făcută în realitate la o manifestaţie monarhistă. Aşa de departe se mergea. Propaganda se vedea în măsura în care Ceauşescu era exponentul cel mai de sus în rândul personalităţilor pe care le-a avut poporul român. Perioada contemporană era tratată la modul «Cel mai iubit fiu al poporului», «Geniul din Carpaţi», «Primul miner al ţării», cel mai, era cea mai mare persoanlitate“, mai spune profesorul Victor Constantin.
Chiar şi marii istorici ai ţării au fost obligaţi să-l introducă în cărţile lor, unele chiar de referinţă, pe Nicolae Ceauşescu.

Astfel, în volumul lui Costantin C. Giurăscu „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până azi“, carte care are 1.038 de pagini, peste 100 de pagini la final le sunt consacrate comunismului şi lui Ceauşescu.

„Nu a scris Constantin Giurăscu despre Ceauşescu, ci ca să-i apară volumul au inclus în carte rapoarte de la congrese şi plenare ale PCR. Altfel, cartea, care este de referinţă pentru istoria românilor, nu apărea“, conchide profesorul Constantin.

Îndoctrinarea începea din clasa a VII-a

Profesorul Ioan Ciocian spune că denaturările începeau chiar din manualul de clasa a VII-a, în care se studia istoria românilor până la Tudor Vladimirescu. „Spre exemplu, o denaturare era aportul excesiv al dacilor la formarea poporului Român”, explică profesorul Ciocian.

Minciunile servite elevilor abundau, însă, în manualul de istorie de clasa a VIII-a, când era studiată istoria modernă şi contemporană. „Partidul Comunist Român era prezentat ca apărătorul intereselor românilor, or se ştie că PCR a fost scos în afara legii în 1923 pentru că făcea propagandă destrămării României Mari. Apoi, aportul celor patru regi ai ţării la dezvoltarea României Moderne era minimalizat şi de pedala pe aspectele negative, cum era dictatura regală a lui Carol al II-lea”, enumeră profesorul de istorie.

Momentul 23 august 1944 a fost prezentat, în viziunea lui Ciocian, ca „o revoluţie de eliberare socială şi naţională, şi nu ca o lovitură de stat prin care românii au întors armele împotriva Germaniei hitleriste şi au ieşit din războiul anti-sovietic. De asemenea, se vorbeşte doar de aportul comuniştilor la acea revoluţie, nu şi de cel al liberalilor şi ţărăniştilor”.

Un capitol exclus din manualele de istorie era şi cel referitor la alegerile din 1946, când comuniştii au câştigat alegerile falisficând – inversând, de fapt – rezultatul scrutinului.

Înlăturarea Monarhiei, la 30 decembrie 1947, era considerată o victorie a comunismului, la fel şi colectivizarea. Nu se vorbea deloc despre „obsedantul deceniu”, 1950 – 1960, şi nici despre deportări, închisorile comuniste şi nedreptăţile făcute intelectualităţii şi ţăranilor români – precizează profesorul.

Propaganda de partid în manualele de istorie – de la „dictatura regală“ la Nicolae Ceauşescu, un om cu „energie clocotitoare, spirit clarvăzător şi îndrăzneţ”

Nelipsită din manualele de istorie, propaganda de partid este extrem de bine ilustrată într-un manual pentru elevii de liceu din clasa a X-a tipărit la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti în anul 1980. Întreaga dezvoltare a României este strict legată de partidul-stat, nu lipsesc citatele din plenare şi congrese dar nici fotografiile cu clasa muncitoare adunată la manifestări de proporţii sau surprinsă în fabricile şi uzinele patriei. Cuprinsul este mai mult decât elocvent – de la „dictatura regală” la „desfăşurarea operei de consolidare a socialismului în România” sau „înflorirea culturii socialiste în România”. Manualul este plin de fotografii cu Ceauşescu în diferite ipostaze, cu fabricile şi uzinele comuniste, cu vestitete mitinguri si cu congresele PCR.

Extrase din introducerea manualului

„Crearea, în anul 1921, a Partidului Comunist Român, a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare socială şi naţională în ţara noastră, comuniştii situându-se în fruntea forţelor progresiste ale societăţii, în marile bătălii de clasă desfăşurate în perioada dintre cele două războaie mondiale şi în lupta împotriva fascismului. Această puternică confruntare cu reacţiunea şi cu fascismul a culminat cu revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă, începută prin insurecţia din august 1944, care a doborât dictatura militaro-fascistă şi a deschis poporului român drumul unor adânci prefaceri revoluţionare în toate domeniile de activitate, al eliberării României de sub dominaţia Germaniei hitleriste, creând condiţiile înfăptuirii nezuinţei sacre a poporului nostru de a fi liber şi stăpân pe bogăţiile ţării şi pe roadele muncii sale, de a-şi făuri propriul său destin.

În răstimpul care s-a scurs de la Eliberare, în ţara noastră s-au produs schimbări fundamentale în economie, în structura societăţii, în organizarea sa politică şi în cultură. Astfel a fost înfăptuită reforma agrară democratică, în cursul căreia moşierimea, forţa cea mai reacţionară a societăţii noastre, a fost desfiinţată ca şi clasă, puterea politică în stat a fost cucerită de către clasa muncitoare în alinaţă cu ţărănimea şi cu celelalte categorii de oameni ai muncii, fiind proclamată Republica, la 30 decembrie 1947. În această luptă pentru pământ şi pentru cucerirea puterii din mâinile reacţiunii s-a făurit alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea, temelia de granit a regimului democrat popular. S-a trecut apoi la înfăptuirea revoluţiei socialiste, în cadrul căreaia a fost lichidată proprietatea capitalistă asupra mijloacelor de producţie, burghezia a fost desfiinţată ca şi clasă şi s-au pus bazele procesului de industrializare socialistă a ţării.

În acelaşi timp, Partidul Comunist Român şi statul nostru democrat popular au organizat pe baze noi, socialiste, agricultura, ceea ce a dus la schimbări profunde în condiţiile de traiu ale ţărănimii – eliberată de exploatare – în întreaga viaţă a satului. Socialismul a triumfat pe deplin şi definitiv atât la oraşe cât şi la sate.
Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1965, a deschis o perioadă nouă, cea mai fertilă în dezvoltarea socialistă a ţării şi în activitatea partidului. Pe baza succeselor obţinute în economie şi în viaţa social-politică a fost proclamată Republica Socialistă România. Promovând neabătut procesul de industrializare socialistă a ţării şi dezvoltarea agriculturii cooperatiste, Partidul Comunist Român şi statul nostru socialist s-au preocupat îndeaproape de participarea tot mai largă şi mai directă a oamenilor muncii la opera de conducere a societăţii, ceea ce exprimă dezvoltarea democraţiei socialiste. În acelaşi timp s-a acordat atenţie înfloririi vieţii noastre culturale, aşezării pe baze noi, legate de nevoile economiei şi ale vieţii sociale, a învăţământului şi ştiinţei.

Pe temeiul rezultatelor obţinute de poporul nostru pe calea socialismului, după congresul al X-lea al PCR, 1969, s-a trecut la o nouă etapă în dezvoltarea ţării, etapa făuririi societăţii socialiste multilateral dezvolate şi înnaintării României spre comunism. În organizarea şi mobilizarea eforturilor poporului nostru, un rol important l-a avut Congresul al XI-lea al PCR (1974) şi istoricul Congres al XII-lea al Partidului Comunist Român (noiembrie 1979) care s-a înscris ca un moment decisiv în dezvoltarea socialistă a României şi înaintarea ei spre comunism.

Punând în centrul activităţii sale problemele făuririi noii orânduiri socialiste, grija pentru ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al poporului, Partidul Comunist Român şi statul nostru socialist au desfăşurat şi desfăşoară totodată o bogată activitate pe plan internaţional, urmărind realizarea unui climat de colaborare şi încredere între popoare, de respectare a independenţei şi suveranităţii fiecărei ţări, pentru triumful păcii în lume. În întreaga operă de construcţie socialistă, ca şi în problemele relaţiilor noastre externe, Partidul Comunist Român şi-a afirmat cu putere rolul său de forţă conducătoare a întregii societăţi, rol recunoscut de întregul nostru popor. Acest rol a crescut îndeosebi de când în fruntea partidului şi a statului nostru se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care prin energia sa clocotitoare, prin spiritul său clarvăzător şi îndrăzneţ, prin activitatea sa neobosită a imprimat un ritm nou transformărilor revoluţionare din societatea românească, aducându-şi totodată o contribuţie de prim ordin la soluţionarea problemelor complexe care confruntă lumea contemporană.

Studierea istoriei contemporane a patriei are o deosebită importanţă în educarea socialistă a maselor, îndeosebi a tineretului. În adevăr, bogăţia evenimentelor petrecute în această epocă oferă largi posibilităţi de înţelegere a transformărilor ce au loc sub ochii noştri şi chiar a direcţiilor de dezvoltare a societăţii în viitor. Pe baza unei astfel de cunoaşteri şi a învăţămintelor care se desprind din experienţa trecutului, putem să acţionăm în aşpa fel încât să dirijăm evoluţia societăţii în direcţia dorită, pe linia cerinţelor progresului“.

La acest articol au contribuit: Sînziana Ionescu, Ştefan Both, Remus Florescu, Ştefan Borcea, Bianca Sara, Ramona Găină, Alina Pop.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii