Cele mai ample manevre ale NATO de la sfârşitul războiului rece au ajuns la final
Manevrele Trident Juncture ale NATO, cele mai ample de la sfârşitul războiului rece, s-au încheiat miercuri, după două săptămâni în care 50.000 de militari din 31 de ţări şi-au testat capacitatea de a răspunde împreună la ameninţări, relatează portalul forces.net.
La exerciţiile care au debutat la 25 octombrie au mai fost implicate 65 de nave, 10.000 de vehicule şi 250 de aeronave din toate cele 29 de state membre ale Alianţei nord-atlantice, plus Finlanda şi Suedia. În plus, au fost invitaţi observatori din ţări care nu fac parte din Alianţă, inclusiv din Rusia.
"Am avut în vizită circa 20 de observatori din 13 ţări diferite care au putut vizita toate unităţile şi subunităţile şi au putut pune întrebări. NATO este o alianţă defensivă şi sperăm că am reuşit să le arătăm observatorilor că este vorba de un exerciţiu deschis, transparent şi neameninţător", a subliniat o purtătoare de cuvânt a forţelor armate norvegiene, Ragnhild Hustad.
Trident Juncture "este o expunere puternică a capacităţilor şi determinării noastre de a lucra împreună. Scenariul este fictiv, dar lecţiile pe care le învăţăm sunt reale", a spus mai devreme secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.
Aflat marţea trecută în Norvegia - ţara sa -, Stoltenberg a insistat că este vorba de un exerciţiu "strict defensiv şi necesar pentru a asigura că NATO furnizează o descurajare credibilă" şi "nu este un exerciţiu în stilul războiului rece".
"În timpul războiului rece existau două blocuri militare care se confruntau, Pactul de la Varşovia şi NATO. Erau sute de mii de trupe gata de luptă de ambele părţi de-a lungul frontierei Est-Vest în Europa. Astăzi nu mai există nimic similar", a adăugat el. O altă diferenţă este aceea că acum există mai puţine arme nucleare în Europa, a mai spus secretarul general al Alianţei.
În schimb, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, aflat marţi (6 noiembrie) într-o vizită oficială la Madrid, a descris manevrele NATO desfăşurate în Norvegia ca fiind o ''ameninţare''. ''Desigur că suntem preocupaţi'', a răspuns Lavrov în timpul unei conferinţe de presă la o întrebare despre manevrele Trident Juncture, dar şi despre desfăşurările militare în ''statele baltice sau la baze în România şi Polonia'', a transmis agenţia EFE.
De altfel, Rusia s-a autoinvitat la exerciţiul NATO din Norvegia: un avion rusesc de patrulare maritimă strategică şi de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanţă foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, a relatat duminică portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca.
Echipajul multinaţional de pe USS Mount Whitney, nava amiral la exerciţiul aliat, tocmai îşi făcea o fotografie de grup pe puntea vasului, în largul Norvegiei, când un Tupolev-142, datând din perioada sovietică, a apărut la tribord.
Potrivit Radio Svoboda, în incidentul survenit la 2 noiembrie a fost prima dată în ultimii 30 de ani când un Tu-142 s-a apropiat la o distanţă atât de mică de o navă amiral (străină).
Exerciţiul s-a desfăşurat pe un scenariu centrat pe un atac fictiv asupra Norvegiei, care determină declanşarea Articolului 5 al NATO. Participanţii la manevre au fost împărţiţi în două tabere, nord şi sud, lansând ofensive şi contraatacuri pe o parte din teritoriul Norvegiei şi în zone adiacente din Atlanticul de nord şi Marea Baltică.
O reprezentantă a forţelor britanice la manevre, lt-col. Caroline Lewin, a apreciat că exerciţiile au fost benefice, întrucât au fost "soldaţi şi ofiţeri care au învăţat ceva şi care vor fi mai bine pregătiţi în eventualitatea unui viitor conflict", a consemnat Press Association. "Pentru tinerii soldaţi care nu au fost în Irak sau Afganistan, a fost prima ocazie de a experimenta un antrenament care poate semăna cu realitatea, ceea ce este o lecţie importantă", a notat ea.
În faţa actualelor ameninţări internaţionale, este important ca aliaţii să poată coopera, iar astfel de exerciţii sunt "singurul mod de a testa aceste interacţiuni", a mai spus Lewin, mamă a doi copii.
La rândul său, medicul militar David Grimshaw a confirmat importanţa exerciţiului pentru militarii mai puţin experimentaţi care nu au mai lucrat cu partenerii lor din NATO. "Cei mai vârstnici dintre noi, care am lucrat în locuri ca Afganistan şi Irak, ştim cum funcţionează integrarea, dar pentru cei tineri a fost foarte binevenit să vadă un mare număr de ţări lucrând împreună", a spus Grimshaw.AGERPRES