Cel puţin 59 de persoane au fost ucise de fulgere sau alunecări de teren declanşate de furtuni în India şi Bangladesh

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise de fulgere sau alunecări de teren declanşate de furtuni în India şi Bangladesh

Milioane de persoane au rămas izolate în timp ce serviciile de urgenţă s-au chinuit să ajungă la cei afectaţi. Meteorologii avertizează că inundaţiile se vor agrava în următoarele zile.

Oficialii guvernamentali din Bangladesh au descris inundaţiile ca fiind cele mai grave din 2004.

Ploile neîncetate din ultima săptămână au cauzat inundaţii în zone vaste din regiunea de nord-est a ţării, exacerbate de scurgerile de la ploile abundente din munţii din statul vecin, India.

Şcolile au fost transformate în adăposturi improvizate, iar trupele au fost desfăşurate pentru a evacua gospodăriile izolate de comunităţile învecinate ca urmare a creşterii apelor.

În statul Assam din India, peste 1,8 milioane de persoane au fost afectate de inundaţii după cinci zile de ploi neîncetate.

Premierul statului Assam, Himanta Biswa Sarma, a declarat că a instruit oficialii districtuali să ofere „tot ajutorul şi asistenţa necesare” celor izolaţi de inundaţii.

Ploile din această săptămână vin în contextul în care regiunea Sylhet din Bangladesh este în proces de recuperare în urma celor mai puternice inundaţii din aproape două decenii la sfârşitul lunii mai, când cel puţin 10 persoane au fost ucise şi alte patru milioane au fost afectate.

Syed Rafiqul Haque, un fost parlamentar, a declarat că Bangladesh este expus riscului unei crize umanitare, „aproape întreaga centură Sylhet-Sunamganj... se află sub apă şi milioane de persoane izolate”.

Aproximativ 3,1 milioane de persoane au fost strămutate în regiune, au spus oficialii, 200.000 dintre ei fiind acum găzduite în adăposturi improvizate pe terenuri mai înalte.

Ploile musonice sezoniere reprezintă un colac de salvare pentru fermierii din Asia de Sud, dar de obicei provoacă decese şi distrugerea proprietăţilor. Bangladesh şi India s-au confruntat ambele cu fenomene meteorologice extreme în ultimii ani.

Ecologiştii - deşi nu atribuie un singur fenomen meteorologic schimbărilor climatice - avertizează că ar putea duce la mai multe dezastre, în special în ţările cu altitudine joasă şi dens populate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”