Cel puţin 28 de persoane au fost rănite la Bruxelles, într-o manifestaţie pentru o „Europă socială”
În cadrul unei manifestaţii anti-austeritate, organizată pentru prima dată în acest an, potrivit iniţiatoarei acţiunii, Bernadette Ségol, secretara generală a Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), circa 30 de persoane au fost rănite în confruntările cu forţele de ordine.
Conform autorităţilor, trei poliţşti şi nouă manifestanţi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri. Cea mai grav afectată este o femeie care a fost lovită la nivelul capului de o piatră, ea urmând să fie operată, au mai anunţat autorităţile din Bruxelles.
„Nouă manifestanţi răniţi au fost duşi la spital, fie din cauza căzăturilor, fie pentru că au fost loviţi”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Bruxelles, Ilse Van de Keere.
Organizatorii au declarat că peste 52.000 de persoane venite din ţari precum Franţa, Polonia, Danemarca, Spania sau Grecia au participat la proteste, în timp ce Poliţia a anunţat că circa 25.000 de manifestanţi s-au aflat pe străzile din Bruxelles.
Violenţele dintre protestatari şi forţele de ordine au izbucnit în Rondul Schuman, locul în care se află sediile Comisiei Europene şi Consiliului. Acolo, manifestanţii au început să arunce cu pietre şi diverse obiecte în poliţişti, oamenii legii fiind nevoiţi să răspundă cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene.
Demonstraţia organizată vineri a dorit să atragă atenţia, potrivit organizatorilor, asupra politicilor economice recente din ţările europene care au agravat criza socială.
„O cotitură la stânga este inevitabilă”, a declarat Anne Demelenne, liderul sindicatului socialist belgian FGTB, în contextul alegerilor europarlamentare programate pentru 25 mai.
Sindicatele europene susţin că peste 28 de milioane de europeni sunt afectaţi de şomaj, iar în 18 dintre cele 28 de state membre UE salariile s-au micşorat. În ceea ce priveşte situaţia tinerilor, aceasta este una şi mai dificilă: 7,5 milioane dintre tinerii europeni nu lucrează, nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit Bernadette Ségol.
Sursa: adevarul.ro