Cel mult zece persoane pot fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă

Cel mult zece persoane pot fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă

Maxim 10 persoane vor putea fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă, potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români care a fost adoptată, miercuri, de Senat.

Senat / Foto: George Călin / Inquam Photos

Senat / Foto: George Călin / Inquam Photos

Au fost înregistrate 64 de voturi „pentru", 12 „împotrivă" şi 19 abţineri.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv", se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD.

Propunerea legislativă are ca scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţă a persoanelor, a datelor înregistrate în Registrul de Evidenţă a Persoanelor, precum şi crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.

„De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice", mai arată iniţiativa.

De asemenea, conform propunerii legislative, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul".

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”